marți, 31 martie 2009

Taina pocăinței în Biserica Ortodoxă

"...daca avem insa un gand impotriva cuiva, daca avem pe cineva pe care nu putem sa-l iertam, atunci noi nu ne bucuram deplin de Sfanta Liturghie, nu ne bucuram deplin de Imparatie. Aflam din Sfanta Scriptura si de la Sfintii Parinti, ca imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul nostru. Mantuitorul inca din primele cuvinte pe care ni le adreseaza, in Predica de pe Munte, ne spune sa intram in camara ascunsa a sufletului nostru si acolo sa facem faptele bune, acolo sa postim, acolo sa ne rugam, ca acolo ne vede Tatal nostru cel ceresc, in ascuns...La infricosatoarea judecata, vom auzi un cuvant cumplit: "Nu te cunosc pe tine..."...nu te cunosc pentru ca nu ai venit la locul de intalnire, eu te intalnesc pe tine numai in camara ascunsa a sufletului tau, numai in imparatia mea care este in tine. Daca nu invatam sa intram in locul de taina care este inlauntrul nostru, in inima noastra, nu-l vom cunoaste pe Dumnezeu asa cum El ne cunoaste pe noi, cu toate relele noastre. Noi ne cunoastem pe noi cu toate bunele noastre. Noi avem o parere buna despre noi, ca daca nu am avea...am muri...Cine ar putea suporta sa vada si sa stie despre sine tot adevarul?! Si cei din jur, care ne iubesc, au tot interesul sa ne acopere neputintele si mizeriile...singurii care ne ajuta sa ne cunoastem cat de cat, sunt dusmanii nostri! Dusmanii nostri sunt nemilosi, ne arata tot ce e rau la noi sau ce nu putem noi sa vedem...Avem o capacitate de a nu auzi adevarul, de a nu ne vedea cum suntem, incat suntem capabili sa negam, luati un alcoolic si-i spuneti ca are o problema cu bautul si-ti spune: "nu, eu nu am nici o problema, nevasta-mea e nebuna, ma bate la cap...". Toti avem aceasta problema: nu noi, ci cineva ne-a facut ceva! Inlauntrul nostru s-au adunat foarte multe straturi care ne izoleaza de imparatie...
Vazduhul in care sunt asezate vamile este in noi. Adancul mintii noastre, adancul constiintei noastre, memoria noastra care a ingropat in ea foarte multe pacate, foarte multe pacate necunoscute, nerecunoscute de constiinta noastra, neasumate si neplanse. Dumnezeu nu se scarbeste de nici un pacat! Nici un pacat nu este atat de mare incat sa biruiasca mila lui Dumnezeu! Pacatul impotriva Duhului Sfant nu se iarta pentru ca cel care se ridica impotriva Duhului Sfant nu-si cere iertare dar alminteri...tocmai asta-i pacatul. Inlauntrul constiintei noastre sunt foarte multe pacate, foarte multe greseli si crime impotriva sufletului nostru pe care nu le-am plans, nu le-am marturisit si nu am primit dezlegare. Acestea sunt rani ale sufletului! Orice pacat este o rana pe care mi-am facut-o mie, sufletului. Orice pacat pe care l-a facut cineva asupra mea este o rana a sufletului meu. Orice rana netratata se infecteaza! Ranile trupului se infecteaza din cauza microbilor biologici, ranile sufletului se infecteaza din cauza microbilor spirituali, demonilor...De aceea viata oamenilor care se spovedesc curat, profund fara frica, fara rusine si fara sa acuze pe nimeni, se schimba radical dupa o asemenea spovedanie. Sunt oameni care s-au vindecat de cancer dupa o spovedanie adevarata... Sensul pocaintei crestine este oferirea ranilor sufletului nostru lui Dumnezeu, ca sa ne vindece.

Conferinta:"Taina pocaintei in Biserica Ortodoxa", Harlau, 15 februarie 2009,partea intai


"Maica va rog sa ma invatati ce sa fac ca sa ma vindece Domnul de mandrie?"

...lupta aceasta cu mandria, este foarte grea...sa lucram la aceasta frica de a fi prosti...
Nu va temeti suntem prosti facuti gramada. Nu exista om care sa nu fie prost. Acesta este primul pas: da, sunt prost! Apoi sa raspundem la intrebarea: Care-i locul meu pe lume, care-i rostul meu? Un parinte spunea: "Locul tau e acela pe care-l ceri!"

Conferinta:"Taina pocaintei in Biserica Ortodoxa", Harlau, 15 februarie 2009,partea a doua


Locul meu e in fata lui Dumnezeu nu in fata oamenilor! "




luni, 30 martie 2009

Ortodoxia, zi de zi!

Conferinta "Ortodoxia, zi de zi",Maica Siluana, Iasi, octombrie 2008,partea intai!


Conferinta "Ortodoxia, zi de zi!", Maica Siluana, Iasi, octombrie 2008, partea a doua!

Toate îmi sunt îngăduite dar nu toate îmi sunt de folos!


Conferinta Maica Siluana, Iasi, 26 noiembrie 2008, prima parte

Conferinta Maica Siluana, Iasi, 26 noiembrie 2008, partea a doua

marți, 24 martie 2009

Maica Siluana, interviu despre muzica rock si influențele ei


Redator Radio Logos: Ce înseamnă atitudine şi libertate în filosofia rockerilor?

Cristian Şerban: Vorbesc ca un om care a fost implicat în fenomen ani de zile, deci nu ca unul care poate să critice uşor fără să aibă habar ce înseamnă rockul. Libertatea rockerilor nu este libertate în sensul pur. Adeseori este confundată cu anarhia. Libertatea pentru rockeri, de exemplu la festivalurile pentru motocicilişti înseamnă tone de hectolitri de bere consumaţi, plimbări ,,kamikaze” cu peste 150 de kilometri/oră, desfrâu şi dormit în şanţ…Dacă muzica rock este ,,cea mai adevărată” aşa cum se spune, ce caută horcăieli, înjurături şi urlete acolo unde ar trebui să fie partea muzicală a solistului? Libertatea pentru rockeri este pe scurt definită astfel: nu am mamă, nu am tată, nu am sistem de valori şi nu am Dumnezeu…
R.R.L. – Deci am putea vorbi de un nihilism! Negarea oricărui sistem de valori. Hai să vorbim un pic de influenţele ritmurilor rock asupra personalităţii omului.
C.S. – Muzica este în primul rând energie! Este un mare creator de energii. Nu ar fi rău dacă ne-am încărca cu energii de la altfel de muzică. Găsim energii pozitive în muzica psaltică, în cea corală, în muzica clasică. Chiar şi unele piese pop au ceva pozitiv, poţi găsi uneori şi ceva divin în ele, de ce să nu recunoaştem. Însă ritmurile drăceşti dintr-o piesă rock, te îmbie spre atitudini drăceşti. De exemplu, dacă văd solistul pe scenă că urlă şi ţipă, automat şi mie îmi vine să urlu şi să ţip.
Maica Siluana Vlad: Chiar şi mie. Cred că şi eu aş face la fel! C.S. – Dacă solistul sparge chitara, dă cu ea de scenă, automat şi mie îmi vine să sparg ceva. Părintele Cleopa spunea că zgomotul cel mai prezent în iad este dat de bătăile de tobe şi urlat. Pe de altă parte nu aş spune că e bine să treci de la rock la habotnicie. Aş recomanda calea de mijloc. Nu este cazul să punem toate chitarele pe foc. Nu-mi pot da seama ce rău poate să facă o piesă de dragoste. Nu sunt de acord cu violenţa, drogurile şi desfrâul, dar pot să fiu de acord că şi într-o piesă rock poţi găsi lucruri bune.
Maica Siluana Vlad: Eu am un îndemn pentru tine. Eu mă bucur că ai început să urăşti păcatul aşa după cum reiese şi din cartea ta Între rock şi iubirea fără sfârşit, dar ţi-aş spune că ar fi bine să pui început bun şi să-i iubeşti şi pe păcătoşi. Să ne iubeşti pe noi păcătoşii. Când eram mai tânără şi eu am avut în mine aşa, o flacără. Am încredere că prin ceea ce faci, vei sluji de acum prin dragoste. Să-l iubim şi pe acel tânăr care urlă, căci de durere urlă şi ţipă. R.R.L - Aş vrea maică, să comentăm pe marginea cuvintelor spuse de intelocutorul nostru Cristian Şerban.
Maica Siluana Vlad: A fost aşa o ploaie de informaţie, nici nu ştiu cu ce să încep. Mi-au rămas în cap primele cuvinte rostite de acest tânăr care a ieşit din iad şi vrea să tragă nişte suflete după el. Spunea că muzica rock este ,,cea mai adevărată”. Şi spunea că este din ce în ce mai mult zgomot şi din ce în ce mai multă dezordine în această muzică ,,cea mai adevărată”. Adevărul de la capătul celălalt este legat de frică, de aceeaşi deznădejde care face nişte copii să strige după ajutor. E şi un adevăr în această muzică. Şi anume adevărul că în această realitate trăiesc milioane de tineri, de oameni, de suferinzi. Sunt sute, mii de tineri care trăiesc în această viaţă şi în violenţa ei. De aceea ei strigă după mamă, după tată, după un pic de iubire. Strigătul se transformă în acorduri muzicale şi dintr-o dorinţă de a te dărui răului de care te simţi strivit. Ei trebuie înţeleşi, fiindcă nu ştiu că există iubire, scăpare, mântuire. Atunci în momentele de mare durere, ei strigă. Dar să nu facem confuzii! Aceşti oameni care doresc iadul şi îl cheamă pe satana, nu sunt draci. Ei sunt tot oameni! Ştim, trebuie să ştim că un om oricât ar fi de căzut, oricât ar fi de îndrăcit, de strivit de răutate, de violenţă şi de ură, în el nu moare scânteia divină. În el este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, care tânjeşte după dragoste şi mântuire. Sunt mărturii în legătură cu rockeri care au fost în iad la propriu. Unul dintre ei, posedat fiind şi mergând spre locul de frig şi însingurare şi-a adus aminte – când nu mai cânta necuratului, şi nici nu mai era întărit de bere, votcă sau drog – îngrozit de frică, de singurătate, durere şi a strigat: Iisuse am auzit că eşti Dumnezeu! Şi a venit Iisus şi cu Lumina Lui şi cu iubirea lui l-a smuls din ghearele diavolului. Să ne uităm la aceşti rockeri ca la cea mai gingaşă minune. Acolo încă mai este un prunc gingaş, un sfânt în devenire…
Articol preluat de aici:

vineri, 20 martie 2009

Poezii din Locul unor altfel de zisuri...





Alte maini
"Ma dor mainile intinse la nesfarsit,
Mi-au obosit degetele purtandu-ti inelele pe care nu mi le-ai dat, de fapt, niciodata.
Ma apasa, nu imaginea din oglinda, ce-mi arata cat de intens trec clipele
Ci cat de putin reusesc eu sa fiu, in trecerea lor. Da...apasator...
Apoi acest exercitiu al adaugirilor, m-a lasat fara suflu...
M-a uscat! Insa acel uscat nu al caldului, ci al deserturilor reci!
Nu-mi mai trebuie, maini intinse ori cuvinte deschise.
Imi trebuie alte maini.
Nu care sa ma doara sau care sa ma tina!
Care... sa mangaie.
Nu-mi mai trebuie sa privesc trecerea, in oglinda.
Imi trebuie... o alta perspectiva.
Da, e aici... e inversa!"

Un A

În fiecare clipă este un început
şi un sfârşit
Mai multe sfârşituri!
Finaluri!
Clipa se luptă cu-nceputul
În faţa sfârşitului pleacă capul,
Lupta e un început şi un sfârşit
ALFA şi OMEGA
Aşteptăm toţi
Suntem toţi!
Prezentul e cea mai mare enigmă
Vreau să-mi agăţ sufletul în cui…
Am de unde alege
Dar totuşi e rece…
Doar nasturii mă împiedică
Mari, negri,
Dacă încerc?
Deschid o carte
La fel am făcut toată viaţa.
Sper să o pot duce până la capăt:
„EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA”
E un început!
Şi un sfârşit!"

Un F

Dori...mori
De ce ma dori...de ce nu mori...
Si sa ma lasi de pe-a tai nori!
...si din caderea mea cea mica
Sa simt cum fuge o furnica!
...iar din caderea mea cea mare
Sa vreau sa nu cad in picioare!
De ce nu mori...de ce ma dori...
In ploaia ta...din  fara nori!
Si de nu dori...e tot un: mori...
„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele.”

Un A

Eu nu stiu...

"Eu nu stiu, Doamne, unde inca imi vei mai duce pasii mei,
Dar stiu ca Tu vei fi oriunde Lumina Sfanta pentru ei,


Eu nu stiu, Doamne, ce ispite vor aparea in calea mea,
Dar stiu ca-n Tine biruinta si ocrotire voi avea,

Eu nu stiu, Doamne, de cati prieteni mai pot fi inca parasit,
Dar stiu ca Tu vei fi cu mine Insotitor nedespartit,

Eu nu stiu, Doamne, cate lacrimi or sa mai verse ochii mei,
Dar stiu ca Tu vei fi alinare si mangaiere pentru ei,

Eu nu stiu, Doamne, cate jertfe mai trebuie s-aduc din greu,
Dar stiu ca Tu-mi vei da putere sa-mi sui deplin calvarul meu,

Eu nu stiu, Doamne, cate rane voi mai primi da la ai mei,
Dar stiu ca Tu-mi vei da rabdare si rugaciune pentru ei,

Eu nu stiu, Doamne, viitorul,
Dar stiu ca el e-n mana Ta,

Ajuta-mi sa nu uit aceasta, ca linistit sa-Ti pot urma."


Urcior
"Nehotărât  îmi e destinul

Îl prind în palme şi-l frământ
Dar printre degete, hainul,
Se scurge iarăşi în pământ.
Olar netrebnic sunt, Părinte,
Nepriceput, naiv, trufaş.
Apucă Tu, cu mâini preasfinte
Destinul meu cel nărăvaş,
Frământă-l Tu, cum se cuvine,
Smereşte-l, pune-l în cuptor,
Căci sunt – de-acum pricep preabine –
Nu doar olar, ci şi urcior."

Rugaciune pentru inger      
"Ce lung e drumul fara inger!
Cararile mereu mi se despart,
Despic in patru firul, sanger.
Pe la rascruci de ganduri ma impart.

Printr-un pustiu cu cai confuse
Ma simt un Moise nechemat.
N-am nori ori stele calauze,
Iar apele nu ma despart.

Trimite-mi, rogu-te, Parinte,
Un inger cat de mic in gand,
Sa-l simt cum imi adie-n suflet
Si ma invaluie plapand.
                                                                             
Si chiar de n-o sa-i straluceasca
Pe crestet aura sau semn,
Sa simt puterea Ta cereasca
In fiecare-al lui indemn. "  

 F M

Taci
Coboara-te si taci
ca sa-ti asculti linistea ce ti s-a pregatit!
Nu vei recunoaste partitura! Fapt insa, atat de firesc,
acest tainic deslusit doar nevazutului nostru!
Stiu ca tocmai acum iti trece prin minte altceva,
Respectiv, sa dai curs semnului: stop.
Nu te opri! Continua drumul, apasandu-ti pasul in tacerea de dar!
Da, ai dreptate si frica e tot rezultatul ce vine din firesc,
Primeste-o, ia-o cu tine, iti va fi tovaras pe durata limitata,
In vesnic, altceva te va insoti…
Doar taci!

Un A

O selectie de poezii a Elenei Liliana Popescu


„De câte ori în viaţa noastră murim, fără să ştim măcar,  doar pentru a ne naşte iară.
Dar câte clipe-nseamnă viaţă, şi câte moartea o măsoară?...” (Pentru a ne naşte)



 Te rog


Te rog,  vindecă-mi ignoranţa, care mă împiedică să aflu că ştiu.
Te rog,  vindecă-mi neputinţa, care mă împiedică  să aflu că pot.
Te rog,  vindecă-mi egoismul, care mă împiedică  să aflu că sunt umil.
Te rog,  vindecă-mi orbirea, care mă împiedică să aflu că văd.
Te rog,  înlătură aparenţa, care mă împiedică  să aflu că sunt.”

Sunt Inima mea

„Am venit în inima ta.
Sunt demult în inima ta.
Nu am fost nicicând altundeva,
decât în inima ta.”
„Ai venit în inima mea.
Eşti demult în inima mea.
Nu ai fost nicicând altundeva,
decât în inima mea.”
„Eşti Inima mea.”
Sunt.”

Dincolo de toate

Şi cine poate, învingându-şi trupul
şi simţurile, mintea, şi destinul,
întrezări doar dincolo de toate,
ce caută întruna pelerinul?…

 Unde eşti, Timp?


Am greşit
nelăsând iubirea să curgă
asemenea unui fluviu...
Unde eşti, Timp?
Întoarce-te şi lasă-mă
să-mi ispăşesc pedeapsa

Deschisă e Poarta

Liber e drumul
eşti liber să Ştii
spre Poarta
măritei împărăţii
spre care mulţimi
de gânduri
se-ndreaptă
şi-aşteaptă prin veacuri

Priveşte în inima ta

 Unde sunt eu, cel care întreb,
fără ca întreaga ştiinţă a lumii
să-mi poată răspunde?
 Priveşte în inima ta!
Tu, cel de azi, eşti acolo,
aşteptându-te pe tine,
cel de mâine, cel de ieri...

 Sub paşii tăi...

 Când calci acum
pe piatra care
sub paşii tăi
abia tresare,
înăbuşind
durerea-n sine
şi pregătind
viaţa ce vine,
te-ntrebi tu oare
dacă ea e fericită
şi-ai putea,
când
pentru-o clipă
te opreşti,
în gând,
smerit
să-i mulţumeşti?

Multumesc prieten drag...

Slavă Ție Doamne, Slavă Ție!

Un F...