Postări
 |  |  |
 |  |  |
 |  |  |
 |  |  |
Saint Silouan Athonite
“Keep your Mind in Hell and Despair Not”
Se afișează postările cu eticheta Locul unor altfel de zisuri.... Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Locul unor altfel de zisuri.... Afișați toate postările
duminică, 14 aprilie 2013
joi, 14 martie 2013
"The Faith" - Based on a Quebec folk song, LEONARD COHEN
The sun, the wild regret
The club, the wheel, the mind,
O love, aren't you tired yet?
The club, the wheel, the mind
O love, aren't you tired yet?
The blood, the soil, the faith
These words you can't forget
Your vow, your holy place
O love, aren't you tired yet?
The blood, the soil, the faith
O love, aren't you tired yet?
A cross on every hill
A star, a minaret
So many graves to fill
O love, aren't you tired yet?
So many graves to fill
O love, aren't you tired yet?
The sea so deep and blind
Where still the sun must set
And time itself unwind
O love, aren't you tired yet?
And time itself unwind
O love, aren't you tired yet?
joi, 7 martie 2013
Welcome to the world baby Damian!!!
7 martie 2013, Hartford, CT, USA
s-a născut Damian, primul meu nepoțel!!!
Bine ai venit în lumea aceasta!!!
Doamne miluiește!
vineri, 1 martie 2013
luni, 17 decembrie 2012
Tudor Chirilă: Crăciunul nu e nimic din toate astea!
Crăciunul nu înseamnă cadouri, dacă asta înseamnă nervi. Crăciunul nu înseamnă îmbulzeala, ci mai degrabă retragere. Crăciunul nu e goana irezistibilă de a fi în rând cu lumea care pune bucatele pe masă "că așa-i tradiția". Crăciunul nu e tradiție. Crăciunul nu e ghiftuiala oarbă, nu e năpustire hulpavă după ce ai postit. Crăciunul nu e război în trafic pentru familie. Crăciunul nu e familie dacă familia zbârnâie de tensiuni nerostite. Crăciunul nu e Moș Crăciun în alb și roșu. Crăciunul nu e colind cu orice preț, supracântat, la ore nepotrivite. Crăciunul nu e o perioadă în care "ne deschidem inima ca să intre lumina sfântă". De ce ar fi închis în restul anului? Crăciunul nu e slogan dulceag sau vorbe mari. Crăciunul nu e reamintirea valorilor morale lipsă. Crăciunul nu e un program special la televizor. Și nici zâmbet fals nu e Crăciunul. Crăciunul nu e prilej de regret că nu ai cu cine petrece sărbătorile.
Crăciunul nu e bilanț. Crăciunul nu e lumina electrică în exces sau bradul pe care te-ai luptat să-l aduci acasă ca un erou modern. Crăciunul nu e luptă. Crăciunul nu e promoție. Nu-l găsești pe rafturile care urlă că e Crăciunul. Nu e cozonac, caltaboș, tobă, șorici sau vin roșu. Crăciunul nu e ilustrată și nici fericire tâmpă împachetată în spoturi publicitare cu reni și Moș Crăciuni pentru diferite nișe. Crăciunul nu e nimic din toate astea. Nu e drum'n base, nici popcorn sau clubbing. Crăciunul nu e discotecă și nici fantezie sexuală de iarnă. Crăciunul nu e bere. Crăciunul nu e nimic din tot zgomotul ăsta surd și disonant ca o orchestră mondială care se acordează la nesfârșit fără să mai înceapă să cânte.
N-are niciun rost așa. Nu e despre asta. Nu pentru mine. Mi-o spun în fiecare an, încercând cu disperare să înot spre marginile vârtejului care mă trage la fund unde în malul vâscos zac resturi de sarmale, conserve, reproșuri, un fel de mâzga sufletească, o inerție veștedă. Crăciunul e altceva. Crăciunul este momentul în care s-a schimbat TOTUL. Crăciunul e momentul în care Oamenii au descoperit Speranța prin Iubire. Vorbe mari, nu? Da de unde, vorbe prea mici plutind pe Marea Moartă. Dar, pentru că vorbele astea mici care plutesc în derivă să ajungă la destinație și să umfle pânzele celor care mai au curajul să navigheze, e nevoie să sărbătorim Crăciunul. Pentru EL. Pentru tot ce ne dă în fiecare zi. Pentru tot ce uităm Să-i înapoiem.
Aș fi vrut să închei altfel. De fapt, Crăciunul nu e nici măcar ce am scris eu aici. Nu poți scrie despre Crăciun în mijlocul Mării Moarte.
miercuri, 2 mai 2012
Rapsodii de primăvară...
Rapsodii de primăvară
de George Topîrceanu
I
de George Topîrceanu
I
Sus prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Şiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngeraşi
Cu alai
De toporaşi.
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Şiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngeraşi
Cu alai
De toporaşi.
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le laşi?
Primăvară, cui le laşi?
II
Se-nalţă abur moale din grădină.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperişuri veştede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperişuri veştede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.
Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
Şi ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorţite se deschid
Să intre-n casă soarele şi vântul.
Şi ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorţite se deschid
Să intre-n casă soarele şi vântul.
De prin balcoane
Şi coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare.
Ies gospodinele
Iuţi ca albinele,
Părul le flutură,
Toate dau zor.
Unele mătură,
Altele scutură
Colbul din pătură
Şi din covor.
Şi coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare.
Ies gospodinele
Iuţi ca albinele,
Părul le flutură,
Toate dau zor.
Unele mătură,
Altele scutură
Colbul din pătură
Şi din covor.
Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare,
Din creştet, vălul subţirel de floare.
Că s-a trezit aşa de dimineaţă
Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare,
Din creştet, vălul subţirel de floare.
Cu ramuri albe — şi se poate spune
Că-i pentru-ntâia oară în viaţă
Când i se-ntâmplă-asemenea minune.
Că-i pentru-ntâia oară în viaţă
Când i se-ntâmplă-asemenea minune.
Un nor sihastru
Şi-adună-n poală
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petală
De miozot.
Şi-adună-n poală
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petală
De miozot.
III
Soare crud în liliac,
Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele şi urzici…
Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele şi urzici…
luni, 27 februarie 2012
miercuri, 21 decembrie 2011
Decembre, de George Bacovia
Te uită cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.
Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.
Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.
Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.
E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.
Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.
sâmbătă, 17 decembrie 2011
Sfântă ni-i casa
Focul din vatră
Doina şi Ion Aldea Teodorovici
Sărut, femeie, mâna ta
Întotdeauna muncitoare
Atat de mică şi de floare,
Sărut, femeie, mâna ta.
Ca o aripă ce-a zburat
Şi-a obosit neobosită
Să odihnească linistită
Ca o aripă ce-a zburat.
Copiii dorm în cuibul lor
Nevinovat li-i somnul, mamă
Tot fără griji şi fără teamă
Copiii dorm in cuibul lor.
Şi-alături mâna ta aici,
La căpătai ca o lumină
Alintătoare şi blajină
Şi-alături mâna ta aici.
Sfântă ni-i casa cu focul ei veşnic din vatră,
Sfântă ni-i casa cu pragul ei tare de piatră,
Sfântă ni-i casa din leagan de dor ce coboară,
Sfântă ni-i casa ce creşte fecior şi fecioară.
Sărut, femeie, ochii tăi
De lacrimă si de scanteie,
De împarate si de zeie,
Sărut, femeie, ochii tăi.
Sărut, cuminte, vorba ta
Cu limpezime de izvoare
Cu vraja soarele-i rasare,
Sărut, cuminte, vorba ta.
Sărut şi părul tău frumos,
Îmbătător ca o secare,
Cand o-nfioără vant de seara,
Sărut şi părul tău frumos.
Şi cad, iubito, în genunchi
Şi îţi sărut piciorul care
De suferinţă e şi doare
Şi cad, iubito, în genunchi.
Sfântă ni-i casa cu focul ei veşnic din vatră,
Sfântă ni-i casa cu pragul ei tare de piatră,
Sfântă ni-i casa din leagan de dor ce coboară,
Sfântă ni-i casa ce creşte fecior şi fecioară.
Întotdeauna muncitoare
Atat de mică şi de floare,
Sărut, femeie, mâna ta.
Ca o aripă ce-a zburat
Şi-a obosit neobosită
Să odihnească linistită
Ca o aripă ce-a zburat.
Copiii dorm în cuibul lor
Nevinovat li-i somnul, mamă
Tot fără griji şi fără teamă
Copiii dorm in cuibul lor.
Şi-alături mâna ta aici,
La căpătai ca o lumină
Alintătoare şi blajină
Şi-alături mâna ta aici.
Sfântă ni-i casa cu focul ei veşnic din vatră,
Sfântă ni-i casa cu pragul ei tare de piatră,
Sfântă ni-i casa din leagan de dor ce coboară,
Sfântă ni-i casa ce creşte fecior şi fecioară.
Sărut, femeie, ochii tăi
De lacrimă si de scanteie,
De împarate si de zeie,
Sărut, femeie, ochii tăi.
Sărut, cuminte, vorba ta
Cu limpezime de izvoare
Cu vraja soarele-i rasare,
Sărut, cuminte, vorba ta.
Sărut şi părul tău frumos,
Îmbătător ca o secare,
Cand o-nfioără vant de seara,
Sărut şi părul tău frumos.
Şi cad, iubito, în genunchi
Şi îţi sărut piciorul care
De suferinţă e şi doare
Şi cad, iubito, în genunchi.
Sfântă ni-i casa cu focul ei veşnic din vatră,
Sfântă ni-i casa cu pragul ei tare de piatră,
Sfântă ni-i casa din leagan de dor ce coboară,
Sfântă ni-i casa ce creşte fecior şi fecioară.
duminică, 16 octombrie 2011
Cântece...
...
De va veni la tine vântul,
Purtând povestea mea amară,
Jelitul lui să nu te-nfrângă,
Mustrarea lui să nu te doară.
Nu-i vina ta... Aşa e scrisă
Nemilostiva lege-a firii;
Sărutul otrăvit al brumii
Omoară toamna trandafirii...
Purtând povestea mea amară,
Jelitul lui să nu te-nfrângă,
Mustrarea lui să nu te doară.
Nu-i vina ta... Aşa e scrisă
Nemilostiva lege-a firii;
Sărutul otrăvit al brumii
Omoară toamna trandafirii...
...
luni, 15 noiembrie 2010
vineri, 8 octombrie 2010
joi, 26 august 2010
miercuri, 25 august 2010
marți, 17 august 2010
Copii adulți...
Ceața
Alexandru Andrieș
De departe bărbat, de aproape copil,
Strângând tare la piept un secret inutil,
Un cuvânt nerostit nici când scria poezii...
De departe bărbaţi, de-aproape copii !
Oameni vin şi se duc şi de el se ciocnesc,
Trenuri zboară pieziş, telefoane-i vorbesc,
Noaptea n-are opt ore, ziua... ziua n-are sfârşit...
De departe cărunt, de-aproape-obosit...
Trei femei îi zâmbesc, toate trei ca de vată,
Tipărite cu grijă pe hârtie cretată,
De departe-s frumoase, de aproape la fel:
O revistă şi-o carte-ntr-un pat de hotel.
Şi nevasta-l aşteaptă şi copiii lui cresc,
Avioane îl iau şi îl duc şi-l opresc,
Cifre-n loc de cuvinte, peste răni care dor,
Şi nimic nu rimează într-un astfel de zbor...
Poţi să nu-l laşi să doarmă, poţi să nu-i dai mâncare,
Poţi să-i tai bucăţele fiecare țigară,
Poţi să-i faci praf maşina, banii... banii poţi să-i arunci,
Ochii lui încă vor jucăria de-atunci...
De departe bărbat, de aproape copil,
Strângând tare la piept un secret inutil,
Un cuvânt nerostit nici când scria poezii...
De departe bărbaţi, de-aproape copii !
De departe bărbaţi, de-aproape copii...
luni, 9 august 2010
Cerşetorul - Vasile Voiculescu
Cunosc de mult o blîndă ţară veche:
Se-nvecina cu basmul şi balada
Avea mai gingaş sufletul ca nada
Iar inima mai pură ca zăpada.
Şi milostivă fără de pereche.
Ca să-ţi încerce multa-ţi bunătate
O, ţara mea mîncată de jivine,
Pe drumurile-ţi albe-n triste sate,
Cu traista de cerşetor în spate,
Azi iar colindă Dumnezeu prin tine.
vineri, 16 iulie 2010
De ce s-a sinucis Mădălina Manole?
Un articol care se vrea o „funie de cuvinte”, după cum spune autorul, „ ca, trăgând de ea, să facem din tragica întâmplare, un clopot... Un clopot care să trezească inimile celor înscrişi pe aceeaşi traiectorie existenţială ca şi M.M....” (preluat de AICI)
Concentraţia de amăgire de sine, de minciună, în sânge, a ajuns până la nivelul exploziei...
M.M. nu se mai suporta fizic, aşa consemnează mesajul de adio...
Obsesia fizicului, a siluetei: o fugă "afară" din tine, o evadare perpetuă din "miezul problemei", reducţia persoanei la exteriorul său... O fugă imposibilă, care se hrăneşte din propria neputinţă, şi care ajunge să fie dorită până la sinucidere... Mădălina a fost înghiţită de imaginea ei, ca de un monstru: monstrul pe care l-a alăptat cu viaţa ei, care a furat locul şi drepturile copilului său...
Nu judec o persoană, ci un păcat...un păcat care devine o epidemie...
S-a sinucis cineva care avea succes, familie, un copil îndelung dorit şi aşteptat... O persoană împlinită.... Împlinită în toate felurile, NUMAI ÎN SINGURUL FEL CU ADEVĂRAT IMPORTANT, NU! În chiar locul izvorului care ar fi alimentat toate împlinirile vieţii sale cu "apă vie", cu credinţă, nădejde şi dragoste, chiar acolo, a lipsit împlinirea... Ce diversiune satanică! Marea diversiune căreia îi cade pradă majoritatea copleşitoare a oamenilor: bani sau doar goana tot mai turbată după ei, succes sau doar setea nebună de succes, familie şi toate minciunile din lume pentru a o avea sau păstra, etc. toate pentru a distrage atenţia de la starea propriei inimi, de la esenţa vieţii... DE LA "CINE SUNT EU..." CEL CARE VREA TOATE ACESTEA....
Ce moştenire cumplită a lăsat M.M. copilului său... L-a născut şi l-a lăsat, nu în braţele iubirii sale, ci în braţele morţii sale...
Aceeaşi moarte pe care i-a lăsat-o soţului, ca soţie, în pat... Şi fanilor, ca vedetă, pe scenă...
Acum, toată muzica ei sună a disperare şi nu va mai suna niciodată, altfel... Oricare a fost intenţia muzicii sale, s-a evaporat... Otrava care i-a oprit inima, curge, la nesfârşit, prin muzica sa... Din inflexiunile vocii sale a mai rămas doar răguşeala, tot mai lentă şi profundă, cu care asociem, glasul morţii...
Am scris această "funie de cuvinte", ca, trăgând de ea, să facem din tragica întâmplare, un clopot... Un clopot care să trezească inimile celor înscrişi pe aceeaşi traiectorie existenţială ca şi M.M....
Un clopot care să cheme sufletele la Biserică, la Sfintele Taine, prin care se sălăşluieşte Adevărul în inimile noastre: Hristos, Singurul Care poate spulbera din noi, minciuna care a ucis-o şi pe Mădălina Manole...
Nu în faţa oglinzii, ci în faţa Crucii, ne putem vedea aşa cum suntem... Numai din faţa Sf. Cruci putem pleca pe Calea vieţii, cea care curge pururea prin albia Adevărului...
miercuri, 14 iulie 2010
Ion Minulescu - Drum Crucial
Mi-a trimis o prietenă o poezie... o trimit și eu, mai departe...
Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu -
Eu coboram mâhnit din conştiinţa mea,
Iar El urca surâzător spre ea!…
Şi ne-am oprit la jumătatea scării
Încrucişându-ne în clipa-ntâmpinării
Săgeţile perechilor de ochi ca de-obicei -
Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei!
Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu -
El cobora solemn din conştiinţa mea,
Iar Eu urcam surâzător spre ea!…
