vineri, 16 iulie 2010

De ce s-a sinucis Mădălina Manole?

Un articol care se vrea o „funie de cuvinte”, după cum spune autorul, „ ca, trăgând de ea, să facem din tragica întâmplare, un clopot... Un clopot care să trezească inimile celor înscrişi pe aceeaşi traiectorie existenţială ca şi M.M....” (preluat de AICI)


Concentraţia de amăgire de sine, de minciună, în sânge, a ajuns până la nivelul exploziei...
M.M. nu se mai suporta fizic, aşa consemnează mesajul de adio...
Obsesia fizicului, a siluetei: o fugă "afară" din tine, o evadare perpetuă din "miezul problemei", reducţia persoanei la exteriorul său... O fugă imposibilă, care se hrăneşte din propria neputinţă, şi care ajunge să fie dorită până la sinucidere... Mădălina a fost înghiţită de imaginea ei, ca de un monstru: monstrul pe care l-a alăptat cu viaţa ei, care a furat locul şi drepturile copilului său...
Nu judec o persoană, ci un păcat...un păcat care devine o epidemie...
S-a sinucis cineva care avea succes, familie, un copil îndelung dorit şi aşteptat... O persoană împlinită.... Împlinită în toate felurile, NUMAI ÎN SINGURUL FEL CU ADEVĂRAT IMPORTANT, NU! În chiar locul izvorului care ar fi alimentat toate împlinirile vieţii sale cu "apă vie", cu credinţă, nădejde şi dragoste, chiar acolo, a lipsit împlinirea... Ce diversiune satanică! Marea diversiune căreia îi cade pradă majoritatea copleşitoare a oamenilor: bani sau doar goana tot mai turbată după ei, succes sau doar setea nebună de succes, familie şi toate minciunile din lume pentru a o avea sau păstra, etc. toate pentru a distrage atenţia de la starea propriei inimi, de la esenţa vieţii... DE LA "CINE SUNT EU..." CEL CARE VREA TOATE ACESTEA....
Ce moştenire cumplită a lăsat M.M. copilului său... L-a născut şi l-a lăsat, nu în braţele iubirii sale, ci în braţele morţii sale...
Aceeaşi moarte pe care i-a lăsat-o soţului, ca soţie, în pat... Şi fanilor, ca vedetă, pe scenă...
Acum, toată muzica ei sună a disperare şi nu va mai suna niciodată, altfel... Oricare a fost intenţia muzicii sale, s-a evaporat... Otrava care i-a oprit inima, curge, la nesfârşit, prin muzica sa... Din inflexiunile vocii sale a mai rămas doar răguşeala, tot mai lentă şi profundă, cu care asociem, glasul morţii...
Am scris această "funie de cuvinte", ca, trăgând de ea, să facem din tragica întâmplare, un clopot... Un clopot care să trezească inimile celor înscrişi pe aceeaşi traiectorie existenţială ca şi M.M....
Un clopot care să cheme sufletele la Biserică, la Sfintele Taine, prin care se sălăşluieşte Adevărul în inimile noastre: Hristos, Singurul Care poate spulbera din noi, minciuna care a ucis-o şi pe Mădălina Manole...
Nu în faţa oglinzii, ci în faţa Crucii, ne putem vedea aşa cum suntem... Numai din faţa Sf. Cruci putem pleca pe Calea vieţii, cea care curge pururea prin albia Adevărului...

2 comentarii:

  1. Nu cred ca Madalina s-a sinucis. Se va afla adevarul mai incolo, cu siguranta. Obsesia fizicului? Hmmm...la varsta ei, esti destul stabil emotional. Te poate tenta sinuciderea doar daca nu mai gasesti niciun motiv de trait si atunci gandul mortii vine ca o fascinatie. Dar ea avea cel putin un motiv: copilul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Depresia este, ca si hepatita sau calvitia, o conditie medicala, nu o conspiratie satanica. M.M. a murit fiindca avea o problema medicala netratata corespunzator. Pe mine unul ma amuza gandul ca in secolul 21 cineva se mai refera la depresie ca la o forma de "conspiratie satanica", desi ar trebui sa ma intristeze atata ignoranta metodica.
    De fapt, are sens: un autor britanic, Ian McEwan, zicea ca intre religiozitate si psihoza e doar o diferenta cantitativa. Amandoua se afla pe acelasi continuum... Ceea ce postul de mai sus despre M.M. dovedeste cu prisosinta.

    RăspundețiȘtergere