miercuri, 18 februarie 2009

Înțelesurile mele la cuvântul maicii Siluana...

Bucurati-va...

Pentru a implini acest uluitor cuvant:  „Bucurati-va pururea!” avem mereu nevoie sa ne amintim ca izvorul Bucuriei este prezenta Domnului, legatura vie cu Persoana Lui, asezarea in fata Lui ca Cel ce judeca ce am facut cu talantii Lui. Atunci spune El: „Bine, sluga buna, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune. Acum, intra in bucuria Stapanului tau!”. Si, daca privim asa lucrurile, bucuria noastra depinde si de cele din afara, sau de starile sufletesti, dar nu ca izvor al ei, ci ca darul prealabil bucuriei, ca talant, ca „putinul” peste care ni se cere sa fim credinciosi...
„Uluitor cuvant”: in intelegerea mea, sintagma care ameteste: „Bucurati-va pururea!”. Ameteste, este tare, te imbata diferit! Aceasta asociere la forma imperativa, a celor doua cuvinte, „bucurie” si „pururea” se impune. Se impune ca si consecinta fireasca a scopului nostru ca creati, a acelei programari asezate in setarea noastra de baza, sa fim bucurosi. Iar sa fim bucurosi pururea, este si motiv si reflex. Ce cautam noi neincetat? Bucuria! Cum ne vrea Dumnezeu? Bucurosi! Ce cerere/promisiune mai plina decat aceasta?! Conditia: sa constientizez in mod continuu sursa, izvorul bucuriei, care este: „ prezenta Domnului, legatura vie cu Persoana Lui, asezarea in fata Lui ca Cel ce judeca ce am facut cu talantii Lui”. Am confundat izvorul? Am ratat bucuria! Oricare alta sursa, mai devreme sau mai tarziu, va inceta sa-mi furnizeze bucurie. Spre deosebire de toti ceilalti furnizori de stari exceptionale, cu durata limitata, iata  promisiunea unei stari adevarate, pe termen lung pana la eternitate! Este singura cerere care-si justifica imperativul: ”Bucurati-va pururea!”
Sa presupunem ca suntem tristi, sau ca avem o neliniste sufleteasca, sau un necaz. Acum, in aceasta stare sau situatie, alegem sa fim sau sa nu fim slugi bune, dupa cum vom folosi cu credinciosie talantii rabdarii pana la sfarsit, ai credintei in iubirea Lui, ai nadejdii in fagaduintele Lui, ai rugaciunii facute in Numele Lui...
Bucuria nu e satisfactia firii de a-si implini nevoile, dorintele, sau poftele mai degraba sau mai tarziu, mai usor sau mai greu, ci darul lui Dumnezeu de a ne face partasi slavei Sale celei de negrait...
Reusesc eu sa ma antrenez, pentru a putea pastra acest dar, al intelegerii faptului ca nu implinirea nevoilor si dorintelor mele este sursa bucuriei mele? Sunt eu in stare sa nu uit nici o clipa sau cel putin, sa constientizez macar pentru o clipa, ca cea mai minunata invitatie pe care Domnul nostru a facut-o, mi se adreseaza chiar mie si suna asa: „intra in bucuria Stapanului”, adica uite raspunsul la framantarea ta existentiala? Daca da, atunci bucuria imi este la indemana. Si e simplu si depinde doar de mine! Am tot ce-mi trebuie? Am suficienti talanti! Trebuie doar sa practic: Incet, incet, implinind poruncile, lucrand ca slugi netrebnice, dar credincioase, vom invata sa nu ne mai lipim inima si interesul de placerea sau durerea pe care le simtim sau induram, ci de prezenta Lui.”.Trebuie doar sa-L chem, insa trebuie sa am unde iar daca nu, sa fac loc: Daca vom face loc de chemare si de intalnire cu El din toate ale noastre si-L vom binecuvanta pe El in tot locul stapanirii Lui, vom fi in bucuria Lui.”  Este  mare pretul ce mi se cere? Devine o chestiune personala.  Iata-ma in fata celei mai consistente oferte, unice, de a-mi alege propria bucurie si nu pentru azi sau pentru maine, ci pentru totdeauna si am posibilitatea sa accept sau nu.  Asta da demonstratie de libertate! Iar daca inca mai am ezitari, atunci inseamna ca inca vreau sa probez altceva, ca inca nu pot sa plec din „scrasnirea dintilor”. Ca bonus, absolut incantator la acest cuvant, cu adevarat patrunzator, al Maicii, pentru prima oara mi se atrage atentia ca „scrasnirea dintilor” nu se refera doar la durere, cum am crezut eu exclusiv, ci ca si placerea este tot o „scrasnire a dintilor”. Descoperire naucitoare cu tenta revelatorie:” Altfel, vom fi acolo unde este „scrasnirea dintilor”, fie de placere, fie de durere. De altfel, cum stim destul de bine „din experienta”, placerea si durerea fara Dumnezeu nu sunt decat cele doua fete ale „intunericului celui din afara”...Cu adevarat:”Doamne, da-ne urechi sa auzim si intelepciunea sa deosebim intunericul de lumina!”
Iar eu aleg astazi, sa ies din durere prin primirea, acceptarea si trairea ei cu Domnul si sa intru in bucuria la care El ma cheama in cel mai tainic mod cu putinta.


Fii binecuvantata, Delia mea si multumesc!
Multumesc!
Acum stiu ca ai auzit. Acum stiu ca nu te vei mai lasa pacalita nici de scrasnirea dintilor si nici de lupta impotriva scrasnirii. Aceasta scrasnire apartine firii noastre si ea, firea, e bolnava. Ea nu poate sa nu scrasneasca din dinti si nici nu poate sa aleaga sa o faca de durere sau de placere, desi ma are ca slujitor expert in domeniu. Ea poate doar sa patimeasca asta si sa astepte cu suspin eliberarea.
Numai eu, robul ei, oricat de inrobit as fi, pot, daca vreau, sa aleg sa-mi schimb Stapanul. Din nefericire, multi robi, aleg sa se schimbe pe ei insisi, educandu-si, dresandu-si sau torturandu-si firea care, oricate performante ar dobandi, va continua sa scrasneasca din dinti si sa suspine. Ea, firea mea, suspina dupa Dumnezeu Creatorul ei, si numai eucinele ei, cel dupa chipul Creatorului, pot sa-L primesc pe El ca Domn si Stapan al vietii mele si sa intru in Bucuria Lui de a fi.
Numai eu si numai daca vreau!
Atunci, acolo, dar deja si acum si aici, nimic si nimeni nu ne mai poate lua bucuria. Nimic si nimeni.
Am vazut asta, cu multi ani in urma, cand mergeam in vizita la niste copilasi bolnavi de SIDA. Unul dintre ei era in ultimul stadiu al bolii, plin de rani dureroase si chinuit de suferinta. Cand era mai bine, venea de multe ori in bratele mele si se cuibarea acolo cat putea mai mult. Cand am intrat in salon, in ziua aceea, asistenta mi-a spus ca nu mai poate indura nici o atingere si ca mai are doar cateva ore de trait. A deschis ochii, m-a privit, a suras si a intins mainile sa-l iau in brate. I-am spus c-o sa-l doara si el a soptit: „Da, stiu, da vreau in brate”! Dupa o vreme, mi-a multumit, a vrut in pat si a adormit cu mana in mana mea. Desi era bolnav si avea dureri foarte mari, desi avea doar cinci ani, Mihai a stiut sa aleaga...
Da-ne, Doamne, si noua, pentru rugaciunile acestor copilasi nevinovati, stiinta lui!
Cu dragoste si incredere,
Maica Siluana



Cuvintele Maicii au fost preluate de aici:


Pentru Delia (nu conteaza cum il transmiteti)


Draga Delia,

Mi-am amintit ca pe langa sintagma "Bucurati-va pururea" sta mereu  "Rugati-va neincetat". CE minunat! Ce minunat!!! "Pururea" si "neincetat", plasate cumva in vesnice, se alatura bucuriei si rugaciunii, care sunt complementare. Nu se poate nici rugaciune fara bucurie (in adanc), nici bucuria adevarata nu vine dacat din rugaciunea adevarata.

Ce minunat!
Slava Domnului pentru toate!

Asta a starnit in mine mesajul tau. Nu e minunat? :) ) 

Mesajul, dupa cum se vede, a ajuns la mine si da, e minunat...Slava Tie Doamne, Slava Tie!
Multumesc!
Harrdelos
Donații

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu