Se afișează postările cu eticheta Rugăciuni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rugăciuni. Afișați toate postările

joi, 27 mai 2010

Acatistul Rugului Aprins

Acatistul Rugului Aprins 

duminică, 23 mai 2010

ACATISTUL PREASFÂNTULUI ŞI DE-VIAŢĂ-FĂCĂTORULUI DUH

Ziua prăznuirii, Duminica Pogorârii Sfântului Duh, a Cinzecimii sau a Rusaliilor



Rugăciunile începătoare:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Condacele şi Icoasele
Condacul 1
Veniţi toţi credincioşii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tătălui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca şi cu nişte ape pământul de cunoştinţa lui Dumnezeu şi învrednicind de harul cel de-viaţă-făcător al înfierii şi de slava cea de Sus pe cei ce aleargă la El întru curăţie, sfinţind şi îndumnezeind pe cei ce strigă:
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Icosul 1
Îngerii cu feţe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfânt, după cuviinţa datorată Izvorului vieţii şi Luminii celei nematerialnice. Dimpreună cu ei Te preaslăvim şi noi, Duhule necuprins cu mintea, pentru milele tale cele arătate şi cele ascunse, şi cu smerenie ne rugăm să fim adăpostiţi sub adumbrirea Ta cea fericită:
Vino, Lumină adevărată, duhovnicească bucurie;
Vino, Nor purtător de rouă şi negrăită frumuseţe;
Vino şi primeşte ca pe un miros de bună mireasmă duhovnicească lauda noastră;
Vino şi ne împărtăşeşte de bucuria împărtăşirii Tale;
Vino şi veseleşte-ne cu îmbelşugarea darurilor Tale;
Vino, Veşnicule Soare Neapropiat, şi întru noi Îţi fă lăcaş;
Vino şi ne îmbogăţeşte cu darul vieţii celei adevărate;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 2-lea
În chipul limbilor de foc, întru lumină şi suflare de vânt de bucurie-făcătoare, pogorându-Se Duhul cel Sfânt peste Apostoli şi de văpaia lui fiind cuprinşi, chemat-au pescarii întreaga lume la Biserica lui Hristos; necazuri şi nevoi răbdând cu bucurie pe pământ şi pe ape, de morţile cele cumplite nu se spăimântau, în tot pământul ieşind vestirea cântării lor, celei de Dumnezeu insuflate: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Potir de ploaie dătător, izvorâtor de foc, care ai pogorât asupra Apostolilor, Ţie cântare Îţi aducem, pe Tine Te binecuvântăm şi Ţie Îţi mulţumim, Dumnezeule, Duhule Sfinte:
Vino, Cela ce sfinţeşti Biserica şi o păzeşti pe dânsa;
Vino şi dăruieşte un suflet şi o inimă celor ce cred întru Tine;
Vino şi aprinde evlavia noastră cea rece şi neroditoare;
Vino şi risipeşte negura necredinţei şi a răutăţii, care se îndeseşte pe pământ;
Vino şi ne călăuzeşte pe toţi pe drumul vieţii celei drepte;
Vino şi ne povăţuieşte la tot adevărul;
Vino, Înţelepciune Neajunsă, şi cu judecăţile cele de Tine ştiute, mântuieşte-ne;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 3-lea
O, Preaadâncă Taină! Dumnezeule, Duhule Necuprins cu mintea, Care împreună cu Tatăl şi cu Fiul toate le-ai zidit! Tu ai împodobit cetele îngerilor de Sus întru lăcaşul luminii celei neapropiate. Tu ai chemat la fiinţă, cu strălucirea slavei, cetele de foc ale luminătorilor cereşti .Unind Tu trup şi suflet într-o minunată alcătuire, ai zidit neamul omenesc; pentru aceasta, toată suflarea Te laudă şi cântă: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Alfa şi Omega, Începutule şi Sfârşitule, Tu, Veşnicule Duh, cu necuprinsa putere a purtării deasupra apelor şi cu înfricoşata Ta îmbrăţişare ai adus pe toţi şi pe toate la viaţă. Din suflarea Ta cea de-viaţă-făcătoare a răsărit, din genunea cea fără chip, frumuseţea lumii celei întâi zidite, pentru care Îţi strigăm:
Vino la noi, Preaînţeleptule Ziditor al lumii;
Vino, Cela ce eşti mare în micuţa floare, ca şi în luminătorii cerului;
Vino, Felurime Negrăită şi Frumuseţe Veşnică;
Vino şi luminează întunecatul meu suflet;
Vino, Cela ce Te dăruieşti nouă prin Sfintele Taine;
Vino, căldură bineînmiresmată;
Vino şi ne arată pe noi zidire nouă în Hristos;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 4-lea
O, Duhule Preabun şi Neajuns, din care izvorăşte sfinţenia! Tu ai înveşmântat-o pe Preacurata Fecioară Maria cu strălucirea orbitoare şi neapropiată a sfinţeniei Tale, făcând-o Maică a lui Dumnezeu-Cuvântul, Împărăteasă a Îngerilor, spre mântuirea oamenilor. Cu puterea cea mai presus de lume Tu i-ai umbrit pe Prooroci şi Apostoli, Tu i-ai purtat până în al treilea Cer, Tu le-ai rănit inimile cu frumuseţea cea de Sus, punând în graiul lor îndemn înflăcărat, cu care aduceau pe oameni la Dumnezeu. Tu îi preschimbi pe cei păcătoşi, iar ei, plini fiind de arzătoare bucurie, Îţi cântă: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Prin Duhul Sfânt tot sufletul viază, şi cu puterea Lui se va scula spre învierea cea de obşte toată zidirea, în ceasul de pe urmă al veacului acesta şi în cel dintâi al veacului ce va să fie. Ridică-ne atunci din groapă, Preabunule Mângâietor, nu spre osândă, ci spre a ne împărtăşi de fericire, întru dumnezeiasca lumină, cu toţi sfinţii, cu rudele şi apropiaţii noştri.
Vino dar, şi de a sufletului moarte ne izbăveşte;
Vino şi, înainte de sfârşitul nostru, ne îndestulează cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru;
Vino şi dă-ne să adormim în pace, cu cuget neîntinat;
Vino şi luminoasă fă scularea noastră din somnul morţii;
Vino şi ne învredniceşte ca să privim cu bucurie la zorii veşniciei;
Vino şi fă-ne fii ai nestricăciunii;
Vino şi luminează atunci, ca un soare, trupurile noastre cele fără de moarte;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!

marți, 3 martie 2009

SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ IOAN citită de maica Siluana Vlad

"Intreaga Scriptura e sfanta, iar Evanghelia dupa Ioan este, in ea, «Sfanta Sfintelor»; cu Evanghelia dupa Ioan intram in «miezul» Scripturii, «dincolo de val»..." (André Scrima)

 

La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul.
Acesta era intru inceput la Dumnezeu.
Toate prin El s-au facut; si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut.
Intru El era viata si viata era lumina oamenilor.
Si lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o.
Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan.
Acesta a venit spre marturie, ca sa marturiseasca despre Lumina, ca toti sa creada prin el.
Nu era el Lumina ci ca sa marturiseasca despre Lumina.
Cuvantul era Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul, care vine in lume.
In lume era si lumea prin El s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut.
Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit. “



SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ IOAN
(Lectura: maica Siluana Vlad, audio)



De aceea a iesit cuvantul acesta intre frati, ca ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i-a spus ca nu va muri ci: daca voiesc ca acesta sa ramana pana voi veni, ce ai tu?
Acesta este ucenicul care marturiseste despre acestea si care a scris acestea, si stim ca marturia lui e adevarata.
Dar sunt si alte multe lucruri pe care le-a facut Iisus si care, daca s-ar fi scris cu de-amanuntul, cred ca lumea aceasta n-ar cuprinde cartile ce s-ar fi scris. Amin.

joi, 29 ianuarie 2009

Blog despre activitatea Maicii Siluana Vlad

Aceasta este prima postare care doreste sa fie un mic pas pe calea apropieri de Domnul, prin lucrarea maicii Siluana! 

"Numai murind păcatului voi fi vie în Domnul şi în Bucuria Lui! Ce este pacatul? Este acea miscare a sufletului nostru de a face ceea ce dorim, fara sa ne raportam la Dumnezeu si sa ne hranim cu harul Lui! E ratarea gestului care ne-ar face icoane vii ale lui Dumnezeu! Orice gest sau gand care nu e transparent la sfintenie e pacat. Iar cel care e o caricatura a umanului din noi, e demonic!"


Maica Siluana se roaga cu noi...la ora 22!





Daca exista un strop de Iubire si unul de Bunavointa, la ora 22.00, spunem rugaciunile incepatoare si apoi: "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miliueste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta!"(de 10 ori), apoi rugaciuni catre Maica Domnului si catre Sfintii nostri ocrotitori (scurte). Sau macar "Doamne Iisuse..." de cateva ori. La aceasta ora ne intalnim in acelasi cuget de rugaciune cu mai multi credinciosi de pe tot Globul.


Domnul sa ne ajute sa ne fie spre mantuire !
Sa ne rugam impreuna...








Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi si pe toata lumea ta!