luni, 16 martie 2009

Sursa depresiei omului modern, Maica Siluana Vlad, Cluj-Napoca, 14 martie 2007

Sursa depresiei omului modern, Maica Siluana Vlad, Cluj-Napoca, 14 martie 2007

Inainte de venirea libertatii, credeam ca viata mea , e o gluma proasta, respectiv cum e posibil ca un om sa aiba atatea daruri si sa nu faca nimic cu ele. Ma gandesc, ca tema(conferintei) mi-ati spus-o tocmai in sensul acesta, ce trist e omul care se simte bogat si nu are cui sa dea sau ca nimeni nu are nevoie de darurile lui. Imi amintesc ca pe vremea aceea, aveam o prietena, o doamna in varsta, care mi-a spus, pregateste-te, ca va veni vremea, in care o sa dai si ce nu ai. Si uite acum asta facem, dam si ce nu avem. As vrea insa sa intram in subiect, eu o sa incerc sa vorbesc foarte putin, pentru ca, acest subiect, aceasta problema a depresiei nu poate fi teoretizata. Inainte sa vin, m-am uitat in dictionare, m-am uitat in cartile care au aparut, carti foarte bune despre depresie si cred ca ne sunt de folos si m-am gandit ca nu as putea sa spun nimic, deoarece nu poti vorbi despre depresie in general, decat  in calitate de medic, cu fiecare pacient in parte. Iar daca suntem aici, ca sa vorbim despre depresie din punct de vedere duhovnicesc, va trebui sa apelam la Duhul Sfant, sa vina in gandul dumneavoastra, intrebarea dumneavoastra, apoi in gandul meu, pentru a se formula raspunsul si ce vom trai, va fi de fapt bucuria comunicarii in Duhul Sfant. Pentru mine aceasta este cea mai mare bucurie, sa vad ca Dumnezeu  imi da prin cap ceva si sunt foarte bucuroasa ca mi-a dat si recunoscatoare si sunt si mai bucuroasa atunci cand Dumnezeu pune si in urechea celui care asculta, aceeasi minune si atunci ne intelegem altfel, suntem destepti foarte dar: “vorbim impreuna si ne intelegem separat”, nu? Asadar din tot ce am citit si auzit despre depresie un singur lucru s-a potrivit cu depresia mea. Eu m-am nascut, ca o bomba de viata, in ‘44, la sfarsitul razboiului si faceam o galagie foarte mare si mancam foarte mult!


M-am nascut intr-un sat din Baragan, in care toata lumea manca de pe o masa rotunda, foarte joasa dintr-o singura strachina, fiecare-si ducea lingura pe rand si manca din strachina. Cand am aparut eu si am luat lingura in mana, nimeni nu a mai apucat sa puna lingura in strachina, pentru ca eu pocneam cu lingura mea pe toata lumea si tipam, a’ meu, a’ meu si de atunci, la noi acasa a mancat fiecare din strachina lui, asa ne-am emancipat. Am fost o bomba de energie, sigur, am fost foarte pretuita ca pionier, ca UTC-ist, nu, eram o promisiune, asa, pentru PCR si el pentru mine, un singur lucru nu suportam, ca multi dintre dumneavoastra-minciuna zadarnica. Eu inteleg sa minti, ca sa nu te bata mama, aceasta este o minciuna buna, sanatoasa(rasete), dar sa minti degeaba, asta mi se pare foarte trist, sa nu te bata nimeni si tu sa minti, asa, fara sa te amenite cu nimic. Cand am inceput sa simt acest miros al minciunii, cand am vazut ca nu pot fi materie superior organizata, mai mult decat atat, ca sunt o minune, si toata lumea ma asigura ca e bine sa fii materie superior organizata, mai avusesem si o revelatie, uitandu-ma la o gaina pe la vreo 5 sau 6 ani-ca nu sunt gaina-uitati-va numai sa vedeti, e o minune si gaina este o minune dar si faptul ca eu nu sunt gaina e o minune si mai mare, nu? Asa, atunci m-am minunat si am devenit foarte responsabila,  mi-am dat seama ca menirea mea nu e sa fac o ciorba buna, nu, ci menirea mea este sa gatesc o ciorba buna si la ciorba de gaina e asa de simplu, intra  in oala si iesea ciorba buna dar cine o punea avea responsabilitatea mai mare…si cand am ajuns la tinerete, eu nu mai tin minte bine si s-ar putea sa va si mint ca maica…am trait decand ii lumea si am si citit mult si nu mai stiu daca ce va spun am citit intr-o carte sau am trait eu dar la mine sunt ca in biografia mea, asa ca sa le luam asa. Cand am ajuns la tinerete, mi-am dat seama sunt un actor genial, intr-o piesa foarte proasta ca autorul piesei era prost, nu te punea sa faci decat stanga/dreapta, sus/jos, papa/nani/apa…papa/nani/apa , intre timp truda, munca, si intrebarea era de ce si oamenii se bucurau foarte putin, trebuia sa faci ceva mereu exceptional ca sa vezi o raza de bucurie si pe urma, daca faceai ceva exceptional in fiecare zi, ziceau: “nebuna asta iar a inceput”  oricum ai fi dat-o nu era, nici macar la acest nivel nu se putea trai.Atunci am facut depresie, cu diagnostic, sindrom depresiv cu fenomene atipice, asta cu atipice ma tine si acum, sunt o monahie cam atipica(rasete), sa nu va luati dupa mine, am  atipismele mele, multumesc lui Dumnezeu, ca in biserica au mai fost ca mine dar s-au mantuit, asa ca am nadejde, sa va rugati pentru mine! Si m-am dus la spitalul de nebuni, ca acolo, …se tratau depresiile si era un doctor bun, dragul de el, a si reusit sa  fuga din tara si m-am internat la Sfanul Nicolaie. In aprilie, m-am plictisit, m-am plictisit sa fiu depresiva, inflorisera copacii si am zis vreau afara, vreau acasa. Doctorul zice, bine si atunci am vrut sa fiu draguta cu el si i-am zis, stiti, eu nu am fost bolnava, eu…m-am prefacut…zice: stiu, tocmai aceasta este boala dumitale, un om sanatos nu se preface ca-i bolnav! Da, deci aceasta a fost forma depresiei mele, nu mai aveam chef sa traiesc si intr-o buna zi cand inflorisera copacii mi s-a facut iar chef de viata, cand a venit iarna  am avut  iar chef de depresie si m-am internat din nou, cei din jurul meu, probabil v-ar spune, “era nebuna de legat” dar eu va prezint intr-o forma blanda, deoarece asa-mi amintesc. Ce tin minte insa este ca mama l-a intrebat pe medic, daca sunt nebuna si el a zis, nu chiar dar daca nu o lasi sa traiasca asa cum vrea ea, inebuneste. Ori, mama mea, voia sa fiu in rand cu lumea! Si a fi in rand cu lumea, insemna sa fii secretar de partid, adica sa urmezi linia, acolo si nu mai puteam sa fiu in rand cu lumea! Ori aceasta boala pentru mine a fost un dar de la Dumnezeu, pentru ca alminteri lumea m-ar fi inchis, m-ar fi inghitit, m-ar fi asezat in rand cu ea si m-ar fi ucis pur si simplu, asa, boala m-a scapat, toata lumea stia, asta a fost la nebuni, da, si eu mi-am pastrat acolo, ca pe un dar de la Dumnezeu si am putut sa fac ce am vrut eu. Iar mie medicul, la un moment dat mi-a spus, boala dumitale va fi foarte intalnita in secolul XXI, timp pe care eu nu credeam ca o sa apuc sa-l traiesc, spunea, acum nu exista asemenea bolnavi, pentru ca oamenii se adapteaza iar boala dumitale este a omului care nu se adapteaza la prostie. Acum, oamenii sunt foarte talentati in a se supune prostiei, iar in viitor vor fi mai multi care se vor razvrati impotriva unei vieti proaste. Am tinut minte aceasta definitie, undeva in adancul mintii mele si astazi cand ma gandeam ce sa va spun despre depresie, acesta este cuvantul. Depresia este revolta impotriva unei vieti proaste! Este strigatul fiintei din adanc, eu nu vreau sa traiesc aceasta mascarada! Sunt oameni care vin si spun, vreau sa ma sinucid, pentru ca nu vreau sa traiesc aceasta viata. Nu mai pot sa o traiesc si nu vreau! Si eu ii spun, ai dreptate. Aceasta viata nu merita traita! Dar ii spun o taina: nu-i asta viata. Sub aceasta viata bicisnica, exista o viata adevarata. Nu ai de facut decat un pas. Si facem un pariu, traiesti un an dupa indicatiile Celui care te invata viata adevarata iar daca nu te faci sanatos, atunci poti sa te sinucizi. Nimeni, dintre cei care au fost onesti, nu au mai continuat sa fie depresivi, dupa un an de viata, de incercare de trezire la viata adevarata. Un parinte si ganditor crestin, defineste depresia ca fiind o boala a dorintei. Sfintii Parinti o numesc, boala a sufletului, este patima, este  intristarea aceea care-ti paralizeaza dorinta de a trai, stiti ca exista tristete insotita de anxietate. Este o boala a dorintei, ni s-a stins dorinta de viata si aici, sunt doua categorii de oameni “morti”, unii care nu au apucat inca sa intre in viata si unii care nu au stiut cum sa intre, gresind poarta...

Acum, impreuna, vom vedea, in intrebarile dumneavoastra, ce culoare are depresia si nelinistea, in inimioarele dumneavoastra!


Cum putem scapa mai usor de minciuna in care cadem zilnic?
Spunand adevarul! Da, eu am mintit foarte mult si era foarte greu, la inceput trebuia sa tin minte ce am zis, pe urma m-am razgandit si minteam asa, doar, doar, lumea o sa-mi zica ca am mintit dar nu au curaj oamenii sa ne spuna ca mintim si cand am hotarat sa nu mai mint, am spus adevarul. E ametitor sa spui adevarul! Inainte de asta trebuie sa intelegem ce-i adevarul ! De exemplu cineva-mi spune , eu sunt un om foarte sincer, “ce-i in gusa-i si-n capusa”, spun intotdeauna adevarul! Da? Si cum spui? Pai spun, uite ce prost esti, ce urat iti vine bluza asta... acesta nu este adevarul, da! Aceasta este indrazneala de a judeca, de a rani pe aproapele, nu indrazneam pana atunci sa o facem cu voce tare si acum indraznim. Este nevoia noastra de a ne razbuna pentru suferintele noastre pe altii, de cele mai multe ori, zicem noi, adevarul doare! De ce doare? Pentru ca dam cu parul! Numim adevar aceste cuvinte crude, pe care le scoatem din noi la suparare, ca sa spunem ce gandim noi, acela nu este adevarul, acela este un gand al meu, o parere a mea si nu este adevarul. Adevarul cand il spun este ca eu sa marturisesc ce simt, nu ce gandesc. Noi mintim atunci cand una simtim si alta spunem, renuntam la minciuna in clipa in care spunem ce simtim. Imi vine sa te strang de gat! Acesta este un adevar! Da! Dar nu o fac, pentru ca maine cand o sa-mi treaca, o sa-mi fie dor de tine! No... si acesta este adevarul! Mi-e frica de tine! Acesta este adevarul. Cand spun ce simt, acesta este un adevar. Cand mi-e frica de tine, ma gandesc ca ar fi bine sa divortez. Acesta este un adevar. Cand spun, maine-mi iau lucrurile si plec la mama, acesta nu este un adevar, aceasta nu este decat dorinta ta ca el sa zica, vai, nu pleca si nu este adevarul. Sa vedem ce inseamna minciuna pentru noi si sa incercam inlauntrul nostru sa punem in armonie simtirea cu gandirea si cu rostirea, nu o sa va iasa de la inceput, o sa trebuiasca mult timp dar in prima saptamana deja veti avea mari bucurii duhovnicesti, e atat de minunat sa simti ca ai curaj, ca ai curajul acesta sa te rostesti, eu vorbesc, eu sunt cea care simt asta. Ce va zice celalat, la inceput, e problema lui. Sa stiti, in lupta cu patimile, noi nu trebuie sa le biruim pe toate odata, sa luam cate una, uite, te preocupa asta, in fiecare seara faci un inventar, uite, am mintit de trei ori si de doua ori nu am mintit. Ce am facut, ce am castigat, ce mi-a adus asta? Incet, incet vom prinde gust! Totul in ortodoxie, totul este gust, Dumnezeu este bun, El e bun, e ascuns in toate poruncile Lui, e bun si in Sfanta Impartasanie, mai ales daca parintele nu pune vin acru, il simtim ca-i dulce, dar e bun in toate poruncile, cand faci o porunca, ai bucurie si gustul este bun. Aceasta te va conduce pe Cale! Ce e minunat de exemplu, e sa pornesti sa minti si la jumatate sa te opresti sa spui iar am inceput sa mint, ma opresc, e minunat cand marturisesti asta celui din fata ta, cand te opresti cu martori, este semnul ca a inceput vindecarea. Ce o sa simtiti, o sa-mi scrieti dumneavoastra mie!

Vorbiti-ne despre cum le vorbiti celor din inchisoare, care au furat, ucis sau cine stie ce au mai facut! Ce sfat le dati tinerilor, sa nu ajunga sa faca aceste pacate mari!
E o deosebire foarte mare intre un tanar care e la puscarie si unul care nu e inca! Ganditi-va dumneavoastra m-as putea duce la un tanar sa-i spun, uite, nu e bine sa furi! Nu cred ca m-ar asculta nimeni! Cu cei din inchisoare vorbesc atunci cand ei ma intreaba, sunt oameni care nu au vorbit niciodata despre ei, cu cineva , sunt oameni, sunt tineri, acum avem un grup cu care lucram la Penitenciarul de Minori, si sunt de 5 ani, de 7 ani, de 4 ani, impreuna si nu stiu cum se cheama, ala-i Pisica, Gagu, Mumu, numai porecle, nu au nume.(Stefan te cheama?) lor nu le-a spus nimeni pe nume, ori pe numele de familie cum sunt strigati la procese, doar pe porecle. Nimeni nu i-a ascultat niciodata vorbind despre ei. Ce ma preocupa pe mine este daca omul acela, vrea sa “iasa din tufis” si sa vorbeasca cu cineva si eu vreau sa vorbesc cu el, vreau sa-l ascult. Fiecare dintre noi, suntem ascunsi intr-un boschet,  de cand Adam s-a bagat in tufis, in boschet , s-a ascuns…ne-am facut boschetari. Primii mei prieteni, dupa ce am ajuns la libertate, dupa ce am ajuns maicuta, au fost boschetarii si “aurolacii” dar si “boschetarii”, mai mari, asa! Nu va spun ce comori sunt acolo, prin boschetii astia ai nostri, sunt ai nostri… Dincolo de toate acestea este chipul lui Dumnezeu care functioneaza. M-am dus la o intalnire cu niste “boschetarite” , fete inapoiate total mintal (una umbla cu o carpa, zicea ca-i copilu ei, o pupa), sarmana, era abuzata, traia in boscheti si venea la un centru de zi in Bucuresti, mancau, se spalau si am zis... uite vreau sa fac un seminar cu ele. Au ras toti, ce seminar, la seminar se vorbeste…au fost uimiti ce au putut sa auda de la fetele acestea, vorbeau coerent, in momentul in care au fost ascultate au stiut sa vorbeasca si lucruri de mare profunzime. Noi nu stim sa vorbim pentru ca credem ca celalat nu ne asculta, sau ne e teama ca nu ne asculta. In ce fac eu acum, singurul lucru de care ma feresc, este sa dau sfaturi. Mai gresesc cateodata, cei care mi-ati scris pe site , stiti ca mai gresesc si mai dau cate un sfat si sa stiti ca ma costa. Oamenii nu au nevoie de sfaturi, oamenii au nevoie sa fie ascultati, sa fie auziti si in clipa in care esti ascultat, tu devii, tu incepi sa faci ce ai de facut. Si mai ales avem nevoie sa fim ascultati despre acele lucruri de care nu stie nimeni. Noi oamenii, ne uitam unii la altii, dansam, zambim dar fiecare are cateva lucruri despre care se gandeste, “daca ar stii ei”, ei lucrurile acelea trebuie spuse. Si cand ai spus lucrurile acelea, pe care nu vrei sa le stie nimeni, esti un om liber, daca le mai stie cineva! Fericiti cei care ne-am spovedit! Dar si aici se intampla, sa spunem, ca mi-a zis, mi-a facut dar nu, toate lucrurile de care ne e rusine, pe care le tinem minte, care ne-au marcat, acelea despre care speram sa se uite odata, ori ele lucreaza (sunt active). Oamenii acestia le au scrise pe toate in ei si sunt in stare sa vorbeasca despre ele. In inchisoare sunt oameni care simt nevoia sa vorbeasca despre ei si atunci noi ii ascultam. Sunt momente in care el isi rasfrange ura asupra ta, cand ajunge sa te urasca, sa te identifice cu cineva pe care e suparat dar tu(noi) stii(stim) asta . In fiecare om este o comoara si ea se poate lasa vazuta. Nu poti vorbi cu oricine, pentru ca nu oricine a ajuns acolo. Uneori ma saluta cu Corinteni 3:12 , omul are un limbaj de lemn in care inca se inveleste si nu cu toti putem discuta. Dar sunt si oameni care vor sa vorbeasca!
Cum sa-l accept pe aproapele meu asa cum este? Cum pot face sa ma cunosc cu adevarat si sa stiu ce patimi am?
Prima parte este simpla: aceasta intrebare sa o pui, in fiecare clipa lui Dumnezeu! Cineva-L intreba pe Dumnezeu: Doamne, cum sa o iubesc eu pe asta? Se insurase si dupa luna de miere, a descoperit ca nu e asa de simplu si zice: “Cum sa o iubesc?” si Dumnezeu zice: " Asa cum o iubesc eu!” . Atunci, intrebarea este, Doamne cum il iubesti tu pe asta? Eu L-am pus pe Dumnezeu la incercare si am zis, Doamne, daca Tu ma faci sa-l iubesc pe asta sau pe asta, cu adevarat esti Dumnezeu! Dar aveti leacuri, daca-ti face rau (aproapele) aveti rugaciunea de vrajmasi, o bagi in buzunar, o scoti de acolo si citesti. Nu trebuie sa ai traire! Cine are traire? Iubirea nu este sentiment. Dumnezeu nu ne-a cerut sa ne pupam vrajmasii, sa le scriem biletele de dragoste, nu maica, nu, ci sa ne rugam pentru ei , sa ne infranam inlauntrul nostru nevoia de a ne razbuna, nevoia de a ne face dreptate, de a-i arata eu lui. Am vazut o femeie care mananca bataie de la barbat: “…da ce eu sunt mai proasta?” si dupa ce a batut-o nu era mai proasta, era mai desteapta cred, dupa parerea ei, zice, ”macar m-am racorit!”, nu? Iata, deci sa fugim de aceasta “racoreala” a iadului, pe care ne-o aduce razbunarea, cuvantul rau, cuvantul greu. Atunci ca sa-l putem accepta pe aproapele trebuie sa cerem de la Dumnezeu putere, sa zicem “ Doamne, da-mi putere ca uite ce urat miroase! Doamne, fa ceva ! Un tigan intr-un troleibuz- am spus asta des, ma scuzati daca ma repet- in Bucuresti, si-a pus capul in poala mea. La inceput scotea limba la mine si eu ziceam “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”, el nimic, eu isihasta, el tigan, no, ce poti sa-i faci! Fiecare cu calea lui! Si ma trezesc cu el in poala si eu isihasta cum eram, ma uit asa si zic:” Doamne, Tu-l iubesti pe asta, fa ceva cu el!” . Se ridica omul si zice:” Maica, eu am nevasta vrajitoare, no…bine ca am aflat… Mi-a zis necazul lui, acolo si zice o, eu acum trebuie sa ma dau jos dar mai bine va duc pana unde mergeti, ca sa va pazesc! Zic, lasa ca ma pazeste Dumnezeu, zice: am vazut! Eu nu am vazut ce a vazut el dar eu atat i-am spus (lui Dumnezeu) Doamne, Tu il iubesti, fa ceva si a facut! Asa si matale, simplu, Doamne, nu pot!, acest “Doamne nu pot”… si El spune, "fara Mine nu puteti face nimic" si aceasta este ocazia cea mai buna …de ce mi-ai dat niste colegi de clasa asa de nesuferiti?, de ce mi-ai dat coleg de camera si l-am ales bine si uite cum este…de ce?, ca sa-ti dau ocazia sa inveti sa iubesti cu harul Meu si nu cu pornirile tale! Atunci omul cand se va simti iubit, nu stim cum reactioneaza.
Sa ma cunosc cu adevarat sa stiu ce patimi am?
Sa te uiti in jur si sa vezi cine iti e mai antipatic si sa vezi de ce iti este antipatic, pai asta vorbeste tare si e increzut…deci aha, am patima ca sunt increzuta, mai departe…e puturoasa, deci sunt puturoasa, da! Si dupa ce le-ai notat vazandu-le in ochii celorlalti, incepi sa te pandesti, ia sa vad, ce fac eu acuma: pai nu ma duc la scoala azi ca-s obosita, o nu fi puturoasa…oi fi puturoasa, ia sa ma scol, da! Si uite asa descoperim. Apoi, sa ne apropiem de Dumnezeu, apropierea de Dumnezeu ne face sa ne vedem patimile, sa ne vedem micimea, si Sfantul Petru a zis:” Iesi de la mine... ca sunt un pacatos!” dar cum sa te apropii, ca noi dam tarcoale acolo, si nu ne apropiem! Faceti-o pe asta cu biletelele de dragoste, luati un fir de iarba si zii: Doamne, tu ma iubesti, firul asta de iarba e declaratie de dragoste, si veti auzi ceva, veti simti, priviti ce nu ati privit niciodata, priviti-va degetele, i-ati vazut pe aia mici cand se uita la mana si e o minune…Daca va uitati un minut, nu se poate sa nu va dea lacrimile de uimire, oameni buni, i-a uitati-va ce minune ca asta a facut Dumnezeu, a gandit inainte de toti vecii mana mea. Acest corp al meu, acest trup al meu, hai sa-l simtim, e templul Duhului Sfant! Nu-i o gluma! Da…ce minune! Te apropii si zici, auleu Doamne am facut capiste idoleasca din templul tau. Nu-i nimic, eu te iubesc, eu vin si curat. Stam cu capul pe perna, stam pe gandul lui Dumnezeu si pe iubirea aproapelui care a facut perna. Daca nu suntem constienti…noi vrem minuni mari, ce minuni mai mari, ca uite ma dor picioarele si stau cu funduletul pe asta aici si mi-i bine si stau cu dumneavoastra, va uitati la mine si eu la dumneavoastra. Nu-i minunat? Dar daca nu bagam de seama asta! Asa ne dam seama ca Dumnezeu ne iubeste, cate amanunte din acestea care sunt infinite si infinituri nu le putem descoperi noi, si atunci simtim ca suntem netrebnici, mizerabili. Sa va mai spun ceva: Dumnezeu nici nu ne cere sa ne schimbam asa de repede. Na cere intai si intai sa ne dam seama ca ne iubeste, sa simtim iubirea Lui, nu avem cum sa raspundem la iubire pana cand nu simtim iubirea lui Dumnezeu. Noi vrem ca tanarul acesta sa facem ceva si sa fim. Intai si intai sa nu facem nimic, sa ne dam Lui, sa ne predam in mainile Lui, sa ne aratam Lui si aceasta dezgolire in fata Lui ne va face sa-I simtim prezenta si iubirea si El imi va spune care sunt neputintele mele si pacatele mele. Te ustura dupa aceea. Cat timp sunt un anonim, eu pot sa fac orice. Daca treceti pe langa un grup de soldati, acestia vor striga obscenitati . Du-te dupa ei sau tine-te dupa ei si intra in cazarma si spui, domnule comandat vreau si eu sa vad baietii aia ca mi-au vorbit “frumos” pe drum si vreau sa-i cunosc mai de aproape. Sa vedeti ce baieti frumosi, timizi si draguti sunt! Privindu-l in ochi el nu va mai putea sa faca, oricine ar striga pe strada ceva urat, du-te si priveste-l in ochi si zi-i, mai zii o data ca nu am inteles bine. De ce? Pentru ca-i acorzi atentie si el devine vazut, devine persoana, devine om viu dar daca eu zic: dobitocul ala, de abia asteapta sa se poarte ca un dobitoc, a scapat de raspunderea de a fi om, imediat ce punem o eticheta pe cineva, acela isi ia libertatea sa se poarte ca atare.

De ce sa-i ierti pe altii daca cei pe care-i iubesti nu le pasa? Singura persoana pe care am inceput sa o iubesc, nu-i pasa! Ce pot sa fac?
Iertam pentru ca asa ni s-a poruncit! Mantuitorul nu a zis sa ierti daca te iubeste, daca-ti raspunde la iubire sau nu. Sunt doua lucruri diferite, depinde insa ce ierti! Si ce inseamna iertarea?! Va recomand sa intrati pe site-ul nostru www.sfintiiarhangheli.ro sau cautati maica Siluana pe Google. Acolo veti vedea titlul seminarului “ Sa ne vindecam iartand”, un seminar online, format din sesiuni pe care le facem si in intalniri saptamanale, la Centrul nostru, insa acum au dat rezultate extraordinare pe site, sunt scoase din parinti si o sa vedeti, au o structura logica si duhovniceasca care ne ajuta sa crestem in cunoasterea neputintei noastre de a ierta, invatam si de ce nu putem ierta, pentru ca suntem raniti si pentru ca suntem cazuti si pentru ca nu am simtit dorinta aceasta de a-L cunoaste pe Dumnezeu si de a fi vii si Seminarul ne poarta de mana, pana cand ajungem sa ne dam seama ca noi nu putem ierta si atunci, ultima sesiune este a unui parinte din Franta, care na da un exercitiu in care se imbina rugaciunea cu tot ce am invatat pana acolo si cu binecuvantarea. E prima data, cand eu am intalnit foarte clar si spus pe limba omului de astazi, ce inseamna puterea binecuvantarii si cand anume trebuie sa o faci si cum sa o faci. Noi credem ca a ierta inseamna a nu mai avea sentimente. A ierta inseamna a te vindeca intai de resentimentele pe care ti le aduce amintirea ranii pe care ai avut-o si de a te vindeca de dorinta de a te razbuna. Noi avem dorinta de a ne razbuna, de a rasplati daca nu noi, macar Dumnezeu sa aiba grija dragutul. Si atunci vei invata de ce ai nevoie sa ierti . Sunt doua lucruri diferite, eu iert fara nici o conditie, pentru ca asa am porunca de la Dumnezeu. Cealalta realitate, ca el ma iubeste sau nu ma iubeste este o alta suferinta si putem face o alta conferinta, “De ce nu ma iubeste cel pe care-l iubesc eu?” . Nimeni nu raspunde la o pretentie, noi pretindem iubire, iubirea nu se pretinde, iubirea se daruieste, iar ceea ce numim noi iubire este pretentia de a ni se raspunde la dorintele noastre. Suntem cu totii bolnavi de nevoia de iubire dar nu stim ce inseamna iubirea. Vom invata-o numai cand vom invata sa respectam Creatia lui Dumnezeu, sa vedem prezenta lui Dumnezeu in toate fapturile si sa vedem in cel din fata noastra, taina lui Dumnezeu. Pana nu vom vedea ca acolo e taina, e o minune, nu avem cum sa invatam, de obicei, cand doi tineri adolescenti se intalnesc, asteapta sa-si implineasca toate frustrarile pe care le-au avut (mama nu m-a inteles, tata nu m-a iubit, ne-am despartit) si fiecare asteapta sa i se raspunda la asteptarile lui. Aproape ca nu-l vede pe celalalt si proiecteaza pe el toate nevoile pe care le are si asta aduce foarte multa suferinta. Iubirea inseamna, cand esti atras de cineva, cand iti place cineva si sa-l privesti pe Dumnezeu prin acea icoana, fiecare om este o icoana, ce frumos se vede prin tine...Nu ai cum sa iubesti un om, daca nu stii ce fel de unghii are, ce fel de gene are, cum merge, cum calca, cum se uita la flori, cum se uita la icoane, cum rafoieste o carte. Pai am vazut eu ca era cam badaran, scuipa dar nu am auzit decat ca o injura pe mama sa, pe mine nu m-a injurat inca, pana ne-am casatorit! Ei, daca a injurat-o pe mama lui... ce o sa-ti faca tie dupa ce va casatoriti? Nu poate sarmanul sa faca altceva! Asta nu inseamna ca trebuie sa fugi de el daca-i asa. Dar sa stii ca-i bolnav si ca trebuie sa se vindece. Esti tu, destul de puternica si de vindecata ca sa-l vindeci? Noi zicem, lasa ca-l fac eu om, nu, nu schimbam noi pe nimeni, asta iarasi este o iluzie! Asa ca fetita mea sau omule drag, sa ierti, pentru ca asa e porunca si Dumnezeu te va invata sa ierti si cu iubirea, intreaba asa, Doamne, eu acum de ce pretind sa ma iubeasca . Ce drept am eu? Noi nu avem drepturi oameni buni sa pretindem nimic de la nimeni si veti cunoaste, daca pretindem sau cerem, printr-o proba simpla (intr-o carte, noi ne indragim si psihologii, sunt foarte destepti, au descoperit atatea din suferintele omenirii, insa ei sarmanii le descriu, te muta dintr-o suferinta in alta, te faci sanatos, insa tot nefericit esti, fara Dumnezeu nu exista fericire), proba care te va invata cum sa nu fi violent, cum sa raspunzi fara sa jignesti pe cineva- vorbind despre nevoile tale,incercand sa-l intelegi pe celalalt fara sa-l judeci. Uneori invatam lucruri duhovnicesti, de la oameni care nu par duhovnicesti, nu dispretuiti orice cuvant care te invata sa fii mai bun, sa fii mai bland, sa fii mai respectuos, este un cuvant care te apropie de taina ta, de taina aproapelui si de Dumnezeu. Trebuie sa imbinam aceste doua lucruri. Omul acesta, zicea, daca zici: da-mi un pahar cu apa, nu stii daca-i pretentie sau cerere, vei vedea dupa reactia pe care o vei avea cand celalalt nu-ti da apa. Daca-ti spune, du-te si-ti ia singura, pai da, ma miram eu, si incep sa-i reprozes, atunci a fost o pretentie. Daca nu ma supar si inteleg si ma duc si-mi iau singur apa, atunci a fost o cerere. Si-n iubire la fel, poti sa spui, imi place de tine, chiar daca esti fata, poti sa spui, au trecut vremurile in care asteptam ca baiatul sa spuna. E mai bine asa, fiindca daca poti sa duci durerea cand iti spune, mie nu-mi place de tine, e mai bine sa spui, decat sa traiesti in imaginar. Mai bine intrebi, uite mie-mi place de tine si as vrea sa fim prieteni. Si ala o sa zica mie nu, sau imi place de tine sau nu suntem prieteni. Multumesc, am inteles, e atat de simplu, doare putin dar s-a terminat, nu. Sunteti prieteni de doi ani si tu vrei sa te casatoresti, il intrebi, uite tu ce zici, a eu nu, eu mai astept, am treaba, bun atunci, la revedere!, sa avem curajul acesta sa ne asumam, sa nu pretindem, intelegeti, aceasta este libertatea, insa tot mai bine e sa simtim asa, prin alte canale decat prin cuvinte si sa avem rabdare, sa ne dam seama daca celalalt ne iubeste, daca privim la fel paharul cu apa, daca privim la fel o floare, altfel aceste pretentii de iubire, va aduc multa nefericire, copii, multa. 


Va rog sa ne spuneti titlurile cartilor pe care le-ati scris! Cum sfatuiti pe acei tineri care au cazut in patima betiei si au mari probleme?
Nu tine maica minte, nu am scris multe, le gasiti pe site, nu stiu pe unde le gasiti. Am scris acuma o carte cu voi, cu raspunsurile de pe site, “Impreuna dumiriri pe cale”.

Este o problema foarte serioasa-patima betiei, aici la Cluj aveti sanse, exista un centru de recuperare din adictie, gasiti adresa lor... Exista leac, alcoolismul este o boala si este o boala distrugatoare, trebuie sa ne dumirim si sa o privim ca pe o boala si nu ca pe un viciu oarecare, este o boala asa cum este diabetul, veti afla mai multe daca luati legatura cu acest centru de recuperare si trebuie ca cel bolnav sa vrea sa se trateze de boala, ca si cel bolnav de depresie, constat ca sunt bolnav si-mi doresc sa ma fac sanatos. Altfel cei din jur nu au ce sa-i faca! Si cei din jur, pot invata cum sa nu-i intretina dependenta, cei din jurul unui alcoolic devin codependenti si e un comportament anume. Veti afla mai multe lucruri care va vor ajuta sa iesiti din mare suferinta, trebuie sa privim cu multa seriozitate aceasta boala.
Ati spus ca ceilalti ne pot spune cum suntem noi cu adevarat, mincinosi, puturosi etc, dar ce facem daca ceilalti au o parere buna despre noi si ne spun ca suntem buni, blanzi, sufletisti!
Eu nu am spus asa. Nu, ceilalti nu ne spun adevarul, noi vedem, cand ne gandim noi la ei ca suntem rai, atunci ne vedem pe noi, deci noi ne proiectam pe ei, ce ne spun ei...desi sa stiti, ca atunci cand cineva ne vorbeste de rau, sa iei de acolo, ca ceva adevarat este. Cand te vorbeste de bine, sa iei si de acolo ca si acolo este ceva adevarat si sa-I dam slava lui Dumnezeu. Aproapele nostru este oglinda noastra dar sa nu o luam absolut, suntem cu totii subiectivi, inca bolnavi si suntem ca niste oglinzi concave sau convexe in care ne vedem deformati, mai lati, mai lungi, noi nu ne vedem infatisarea acolo, ci daca avem o pata pe fata, deci sa vedem ce vedem, sa avem discernamantul acesta. Si mai ales sa avem prieteni, sa avem prieteni care sa ne spuna cum suntem vazuti de afara si sa discernem in ce ne spun ei cat ne este de folos. Dar tineti minte, ce vad eu rau la celalalt, acela este lucru pe care-l am eu rau in mine, si nu ce vad rau, acum daca vad ca cineva fura un portmoneu, asta nu inseamna ca eu sunt un hot refulat . Nu! Ci daca zic, hotii astia nenorociti, i-as strange de gat, daca simti o repulsie, o incarcare sentimentala foarte mare, atunci inseamna ca te-ai lasat de furat de curand sau tare-ti pare rau ca nu ai furat si tu . Cand avem o incarcatura foarte mare, fata de un defect sau ceva neplacut la cineva, atunci e proiectie. Iar daca am o admiratie de nemasurat fata de cineva, iarasi este o proiectie. Caci proiectam si lucruri bune, lucruri minunate din noi, nu indraznim sa le traim sa le lucram si le proiectam pe parintele, pe maica Siluana, asa, nu as fi atras daca nu as avea in mine lucrul acela. Putem lucra si-n bine, nu numai in partea negativa...

Conferinta: Sursa depresiei omului modern, Maica Siluana Vlad, Cluj-Napoca, 14 martie 2007
Donații

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu