vineri, 6 martie 2009

„Bucuria călugărului este ca o şcoală“



"Fara intelepciunea Bisericii nu putem ajunge la bucurie!"

În toamna acestui an, într-o casă din centrul Iaşilor, a apărut Centrul de Formare şi Consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, în care ostenesc măicuţele Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul“.
Poate exista o mănăstire într-o casă obişnuită din centrul unui oraş?
La această întrebare, maica Siluana ne răspunde: „Da, pentru că mănăstirea nu înseamnă o biserică înconjurată de nişte clădiri în care locuiesc călugării. Mănăstirea înseamnă comuniunea unor oameni uniţi într-o familie duhovnicească, aşa cum Biserica înseamnă adunarea tuturor credincioşilor în jurul Sfântului Potir. Noi suntem o familie în Hristos-Domnul, care poate să aibă ca locaţie clădiri şi ziduri tradiţionale, un cort sau o scorbură într-o pădure în caz de prigoană, cutremur sau inundaţie, sau parterul unei case obişnuite“. Viaţa călugărului e condusă de „vântul care suflă unde voieşte şi noi credem că aşezarea noastră aici este lucrarea lui Dumnezeu!“.
Aşadar, mănăstirea cu hramul „Sfântul Siluan Athonitul“ este formată deocamdată din opt măicuţe care au ales însă ca „firmă“ a casei numele principalului lor mod de rugăciune: Centrul de Formare şi Consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“. În acest centru de slujire şi misiune măicuţele ostenesc, după o rânduială care, deşi pare modernă, este într-o profundă ascultare de Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe.
Vorbind despre această „originalitate“ a slujirii pe care o conduce, maica Siluana Vlad ne-a explicat că tot ce face un monah nu este altceva decât rugăciune întrupată în tot locul şi în tot ceasul vieţii sale închinate lui Dumnezeu: de la rugăciunea liturgică, de chilie, din inimă şi din ascultările de obşte, până la slujirea fraţilor din lume. Lucrarea unei mănăstiri este să se roage pentru cei care nu ştiu, nu pot sau nu vor să se roage şi să arate cum poate omul să trăiască şi să se bucure de viaţa lui fiind creştin. Rugăciunea nu este o activitate cerebrală sau doar o citire sau cântare de texte sacre, ci este o relaţie vie cu Dumnezeu cel Viu, relaţie prin care curge puterea Lui în viaţa noastră.
La întrebarea dacă măicuţele nu intenţionează să aibă o mănăstire mai „adevărată“, maica Siluana ne răspunde că „noi intenţionăm, în primul rând, să rămânem sub ascultare. Desigur că ne-am bucura să avem o mănăstire cu biserică, chilii, gard înalt, grădină de flori şi de zarzavat etc., dar suntem deplin bucuroase şi aici, pentru că avem tot ce ne trebuie pentru slujirea şi mântuirea noastră“.
„Bucuria călugărului este ca o şcoală“
În afară de slujbele şi ascultările specifice mănăstirii şi centrului, măicuţele au, fiecare, câte o zi pe lună de „pustie la chilie“ şi, în fiecare zi, un timp de chilie pentru rugăciune, tăcere şi lectură. Ca lectură, pe lângă pravila zilnică obligatorie: Psaltire, Vechiul şi Noul Testament şi Învăţăturile Sfântul Siluan, fiecare poate alege, cu binecuvântare, după nevoi şi vocaţie, şi alte scrieri duhovniceşti. „Nevoinţa noastră, spune maica Siluana, e centrată pe slujirea ca iubire şi cuprinde, în ciuda tuturor suferinţelor inerente vieţii pe acest pământ, trăirea multor bucurii simple în care pregustăm bucuria cea mare, pe care ne-o făgăduieşte şi dăruieşte Domnul. Bucuria călugărului este ca o şcoală atât pentru el, cât şi pentru aproapele. Omul, dacă te vede amărât sau îmbufnat, va zice: «Vai de mine! Nu mă mai duc la biserică, să n-ajung ca asta». Bucuria călugărului este mărturia de credinţă a celui ce ştie de ce trăieşte: el aşteaptă «viaţa veacului ce va să vie» şi crede în lucrarea lui Dumnezeu, Care preface orice întristare în bucurie dacă omul se îndură să I-o dea Lui“.

Articol aparut in Ziarul Lumina, Luni 29 decembrie 2008

Donații

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu