marți, 1 septembrie 2009

Nu că-i minunat?!

Mesajul E nevoie sa fiu credincioasa... a starnit in mine ceva incredibil... minunat mesajul in sine, absolut minunat [ca sa nu mai zic de raspuns]... si pur si simplu nu voiam decat sa plang si sa fiu cu Domnul atunci cand am citit... minunat mesajul... Doamne... pur si simplu te duce intr-un loc din tine in care nu vrei decat sa fii tu, cel care esti [vorbesc de mine personal acum], sa fii tu, sa fii liber si sa fii doar cu Domnul... sa fii acolo si sa nu mai pleci niciodata... Liber... cuvantul asta nu e un simplu cuvant... adica pe acolo e intrare in toata bucuria posibila. Fraza aia: Bine, si daca voi fi parasita, daca gresesc, daca totul se va darama dintr-o greseala, dintr-o iluzie, ce va fi?, mi se pare senzationala... mi se pare ca spune totul, ca si fraza: am simtit o eliberare asa ca Domnul nu ma va parasi niciodata, ca El ma iubeste neconditionat, deci chiar am simtit asta, chiar am trait asta. Ca orice am face noi, oamenii, El e cu noi. Asta e... asta e sa fii liber cu Domnul... Am simtit si eu asta de cateva ori si chiar pe aici e drumul, asa mi se pare mie...

Stateam atunci in seara aia si nu voiam altceva, constienta ca sunt nimic, si ca nu vreau altceva decat sa fie El, ca orice ar fi, daca e in afara Lui, nu e de fapt, si ca eu nu vreau nimic altceva, sau nimic care sa nu Il includa... Si ca as putea sta asa oricat...

Asta venea si dupa o zi in care m-am impartasit cu dor de El... nu ma impartasisem de mai mult de o saptamana, si abia asteptam sa ma impartasesc. Era ca inainte, acum cativa ani, cand am inceput sa merg la biserica, ma impartaseam destul de rar, cam o data pe luna... si la restul Liturghiilor stateam asa si voiam... dar nu stiam ca se poate... si imi era ciuda ca nu se poate mai des, desi nu imi zisese nimeni ca nu se poate, chiar ma gandeam ca ma impartasesc prea des, dar ma gandeam asa din cauza oamenilor, ca m-ar judeca daca m-ar vedea mai des, nu ca eu nu as fi vrut... Si ce bucurie ca acum „se poate” mult mai des... Si in ziua aia stiam, sau eram cumva pregatita sa mi se intample ceva... nu stiu ce, era doar o stare care erade... asteptare cumva... dar nu m-am grabit sa aflu ce e cu ea, ce vrea de la mine, am lasat-o pur si simplu sa fie... si spre seara am citit mesajul si a urmat starea aia de mare bucurie... Imi zicea cineva drag ca a auzit la o predica pe parintele zicand ca atunci cand ne impartasim, ceilalti care vin in contact cu noi automat „se ciocnesc” de Hristos Care e in noi... si, desi e logic sa fie asa, atunci [si de atunci] ma gandesc mereu cand ma impartasesc, ca, indiferent de ce fac eu, ceilalti azi-ul acela se ciocnesc de El din noi... si atunci, alaltaieri, cand am citit mesajul, poate si pentru ca ma impartasisem si El era acolo, nu stiu, a avut loc acea interactiune cumva, intre mine si mine cu El de data asta... si a fost foarte bine asa...

Da, eul meu vechi inca se zbate tare, tare, tare, si inca face ce ii place si cum ii place, inca „stie el cum e mai bine”... si o sti el asta, dar acum nu ma mai intereseaza binele lui... desi apelez la el uneori... Nu ca-i minunat? Pentru mine este...

St.

Da, Copila mea, este minunat! E stramta Calea, dar merita!

Cu drag si recunostinta pentru harnicie si ascultare,

Maica Siluana

Donații

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu