vineri, 28 august 2009

„Semnal de trezire pentru cei ce nu aud încă dar citesc!”

Doamne, Maica mea, ce bucurie!

Ce bucurie, ce binecuvantare. Am citit ce a scris in continuare Copilul de pe „Sparge tacerea” si atat de mult m-am bucurat! Doamne, Slava Tie! Ce minune, ce minunat lucreaza Domnul!

Si m-am mirat, si nu stiu ce sa zic. As putea sa iau fragmente intregi si sa le pun si sa spun „exact asa am simtit si eu”, „exact asa am facut si eu”.

„Nu stiu inca cine sunt, dar stiu ca ceva s-a schimbat. Nu mai simt nevoia sa pozez pentru nimeni, nu pot sa mai fac eforturi de a fi „draguta”, nu-mi pasa daca omul din fata mea se supara pe mine pentru ceea ce am sa-i zic atata timp cat in timp ce-i vorbesc eu il binecuvantez, nu ma mai pot preface. Asta e. De fapt nu ma mai pot preface. Ca ascult, ca-mi pasa, ca-mi iubesc aproapele, ca inteleg. Nu inteleg nimic, ma simt mai neputincioasa ca niciodata si totodata eliberata. Merg pe strada si nici nu vad oamenii. Nu-i iubesc...”

Maica mea, azi-noapte am mers cu discutiile iar pana spre trei, patru dimineata. Din nou m-a hartuit, spunandu-mi ca nu-l iubesc. Ca daca l-as iubi nu as putea fi asa, ca iubirea nu e asa... Am tacut mult, l-am ascultat - in ultimele zile incerc sa ma tin de ce mi-ati spus, sa fiu atenta si nu doar la el, ci la toti cu care ma intalnesc, cu copiii, cu ai mei, cu altii... sa fiu atenta la ce simt, la emotii... Pana la urma, m-a intrebat de ce nu zic nimic, care mi-e parerea... Şi i-am zis ca i-am spus toate parerile mele care nu tineau de circumstante. A fost foarte ciudat, m-a intrebat daca eu cred ca-l iubesc de nu sunt in stare sa-i spun nici da nici nu... si i-am zis ca nu cred ca-l iubesc. Ca in acest moment simt ca nu-l iubesc. Darsunt absolut sigura ca-l iubesc pentru ca nu cred nimic din ceea ce ce simt si nu pentru ca as avea eu vreun merit, ci deoarece chiar cred in promisiunea Tainei, ca nu as putea face nimic care sa distruga taina, pentru ca daca as putea face astfel, nu ar mai fi taina, ar fi un lucru la cheremul meu de om supus toanelor si senzatiilor. Pentru ca am incredere in promisiunea dumneavoastra (nici nu stiu de unde am avut atata putere sa va „apar” - din nou cauta in seminar si la dumneavoastra cauzele nebuniei mele, l-am scos din minti aproape, v-am zis ca nu va poate vedea altfel decat in opozitie). I-am zis ca nu cred decat ca e o pseudoproblema, ca toate discutiile astea nu fac decat sa ne tortureze psihic, ca atata vreme cat trebuie sa explic si iar sa explic de ce nu simt ceva asta nu dovedeste decat ca nu vrea sa accepte...

I-am zis ca eu exact asta sunt in acest moment, cea care sunt asa cum sunt, cea care greseste, care nu simte, care e cruda, care-l face sa sufere atat si ca exact asa ma vede Dumnezeu, exact asa si nu altfel, nu cea care eram, cuminte, ascultatoare... L-am intrebat daca ar fi preferat sa nu ma stie pe mine cea adevarata, dar sa fim linistiti, decat sa ma stie asa, dar libera, alaturi de el pentru ca am ales sa fiu alaturi de el si nu pentru ca asa se face.

(Nu stiu Maica, probabil ca rugaciunile dumneavoastra m-au scos din iadul de spaima din ultima vreme, stiti cum, atat de parasita ca in ultima vreme nu m-am simtit de mult, iertati-ma, am tras de dumneavoastra v-am cautat chiar agresiv, simteam ca o sa va supar pana la urma cu insistenta iertati-ma, stiam ca daca „nu-mi raspundeti” la plans e tot spre binele meu, dar am avut o frica, m-am simtit exact ca un copil care e in pericol sa fie parasit, am fost atat de indoita, iar cand vorbeam cu el, parca nu vorbeam eu, pentru ca eu eram mica, mica, nu mai stiam daca sa cred in lucrarea pe care o face Domnul cu mine prin dumneavoastra si „ma trezeam” spunandu-i niste lucruri care erau aproape opuse cu frica pe care o simteam eu, nu-mi era frica de faptul ca m-ar parasi el, ci de faptul ca as fi in ratacire si parasire de Domnul... si la un moment dat „m-am asezat” in mine, am tras aer in piept si am zis „bine, si daca voi fi parasita, daca gresesc, daca totul se va darama dintr-o greseala, dintr-o iluzie, ce va fi?” Maica, am simtit o eliberare asa ca Domnul nu ma va parasi niciodata, ca El ma iubeste neconditionat, deci chiar am simtit asta, chiar am trait asta. Ca orice am face noi, oamenii, El e cu noi. Şi am intrat pe niste mesaje mai vechi ale mele, Doamne, mesajele acelea imi raspundeau mie, cea de acum. M-am simtit atat de intarita, de inteleasa, de iubita, de parca mi-ati fi raspuns dumneavoastra.

Maica, noi suntem atat de completi in Domnul... Cand spuneti ca raspunsul e in noi el e chiar in noi, atat de fizic, atat de adevarat... Şi e atat de personal si al nostru. Vorbeam aseara si iar imi zicea ca nu stie ce sa faca, cum sa se schimbe - si i-am zis, si sunt absolut convinsa ca nu trebuie sa faca, sa se schimbe nicicum, canu depinde de el sa simt ceva, ci doar de mine, de ceea ce lucrez eu cu Domnul, cum lucreaza El cu mine. Ca de el depinde doar ce e el, ce vrea el sa schimbe la el, daca va vrea vreodata, dar ca asta nu are nicio legatura cu mine, cu relatia noastra.

Am simtit din nou iubirea aceea care nu e de la mine, darul lui Dumnezeu si atata recunostinta am simtit ca-l iubeste Domnul. Maica, asa nepriceput si patimas mie imi pare rau ca-l fac sa sufere, ca-l doare schimbarea mea venita peste el deodata. Dar el nu stie ca Domnul il iubeste asa. Sau poate stie?! Atata bucurie am simtit ca nu trebuie sa ma fortez eu, sa ma conving eu pentru ceva, atat de bine am inteles ceea ce ati scris referitor la trebuie. Şi la induhovnicire... Iar acel „sa se lepede de sine” m-a rupt de data asta. Şi am simtit ca o adiere de intelegere „diferenta dintre tine cea care se baza pe sine, si tine cea cu si in Domnul”. Aseara nu ma mai bazam deloc pe mine. Aseara nu eram, nu ma mai simteam, simteam doar cum zice copilasul ranit, ma simteam mai neputincioasa ca niciodata. Şi totusi eram libera. Aseara nu-mi mai era frica de nimic. Aseara am stiut ca e nevoie sa fiu credincioasa pe acest moment. Asa cum este el, momentul acesta, cum se intampla el, cu acuze, cu spaime, cu neputinta.

Maica mea, dupa saptamana asta atat de chinuita atat de frumos m-a mangaiat Domnul, iar cand am citit azi pe site despre copilasul acela abuzat care m-a durut atat de tare parca a fost si pentru mine darul.

Multumesc, Doamne, va multumesc, Maica mea.

Azi am ascultat din nou prima conferinta pe care am ascultat-o, prin care „v-am cunoscut”. Am pus-o asa, ca nu o ascultasem demult. Atatea lucruri „noi” am auzit... Ce binecuvantare.

Maica, am sentimentul ca toate sunt din nou intr-un acelasi punct, caruselul devine o spirala care-mi aduce mai multa semnificatie, iar acea spirala de fapt se concentreaza intr-un punct. Am avut la un moment dat starea aceasta, dar mi-am zis sa nu fie doar sugestie, cand ma intorceam in fiinta mea sa vad ce sunt, pe cine am de iertat (la o liturghie a iertarii) si am ajuns, dand la o parte toate „etichetele”, pana la un moment la care eram un punct de lumina. Acum, azi-noapte, am avut starea unui continuu prezent, intr-un punct...

Cu drag si incredere si cu iubire multa si frumoasa si bucurie,

Multumesc, Amma mea,

Un copil care se face mare


Copila mea iubita,

Scrisoarea ta este, prin finetea psihologica, adancimea duhovniceasca si autenticitatea trairii care transpare prin fiecare cuvant, un adevarat tratat de terapie!

Nu exagerez! Orice marturie facuta de cineva care se vindeca sau creste duhovniceste, devine un model, o „metoda” de lucrare pentru cei care aud marturia, sau un semnal de trezire pentru cei ce nu aud inca dar citesc... Intr-o zi, cei ce inca nu aud, vor recunoaste mesajul catre sine si vor descoperi ca, de fapt, intre timp au lucrat cu Dumnezeu in tot acest timp asa cum recunosti spunand ca-ti citesti propriile mesaje ca pe niste raspunsuri catre tine, cea de acum, si ca sunt „de parca ar fi fost scrise de mine”! Ce inseamna asta? Ca, de fapt, raspunsurile mele nu sunt decat expresia, aproximativa dar adevarata, ascultarii durerii tele celei ce esti cu adevarat sub stratul de minciuna = „mecanisme de aparare” cu care ne protejam de suferinta de a nu fi cumva cum „nu trebuie”, sau asa cum nu le-ar placea celor de la care asteptam iubire, acceptare, apreciere... Din momentul in care tu, cea de care esti chemata sa te lepezi, incetezi sa mai construiesti un personaj „corespunzator”, traiesti deodata doua stari sufletesti opuse dar benefice: pe de o parte durere, frica, anxietate (adica o stare negativa), iar pe de alta parte uimire si eliberare! Asta este „crucea ta”, este crucea prin care vine la tine bucuria!

Nu exista alta cale!

Vezi, Suflet drag, acum totul e paradoxal: spui „nu cred nimic din ceea ce simt”, si spui adevarul, dar si „sunt atent la ce simt, la emotii”... Acum nu mai stii ce simti, ci simti! Pe cand stiai, instanta ta judecatoreasca nu-ti dadea voie sa simti decat ceea ce „trebuia” in rolul in care te aflai. Acum organul cunoasterii constata, descopera si invata sa accepte si, eventual sa puna nume valului de viata care te inunda...

Ce minunat spui ca sotul tau „atata vreme cat trebuie sa explic si iar sa explic de ce nu simt ceva, dovedeste ca nu vrea sa accepte”. Asa este! Si tu ii dai voie sa nu accepte si iti dai voie sa traiesti aceasta durere. Si iarasi, cat de profund spui: „I-am zis ca eu exact asta sunt in acest moment, cea care sunt asa cum sunt, cea care greseste, care nu simte, care e cruda, care-l face sa sufere atat si ca exact asa ma vede Dumnezeu, exact asa si nu altfel, nu cea care eram, „cuminte”, „ascultatoare”...

Si sa nu te blochezi, Copila mea cand la intrebarea ta „daca ar fi preferat sa nu ma stie pe mine cea adevarata, dar sa fim linistiti, decat sa ma stie asa, dar libera, alaturi de el pentru ca am ales sa fiu alaturi de el si nu pentru ca asa se face” iti va raspunde ca ar fi preferat sa fiti „linistiti”... Nu te teme si nu te nelinisti, traieste si binecuvanteaza tot ce traiesti si spui si spune si crede in lucrarea lui Dumnezeu. Acum, sotul tau e in pragul durerii din care se va naste bucuria pe care tu o traiesti deja. A fost, ati fost, intr-o stare „fara durere” pentru ca erati anesteziati, „amortiti” cum se spunea la mine in sat. Mecanismele voastre de aparare si de negare pareau mai puternice si cumva mai eficiente decat ale celor care apelau la anesteziante ca bautura, fumatul, mancarea, sexualitatea pentru ca va alimentau si „demnitatea” de a fi „oameni ai lui Dumnezeu” si modele de dreapta credinta...

Dar durerea, acel glas de taina a lui Dumnezeu din inima si constiinta omului, ajunsese la buza paharului. Acum, cand nu mai aveti incotro si trebuie sa beti din el vi se pare ca „asta ar fi suferinta”, dar nu e adevarat: suferinta e acolo in drojdia lui... Acum simtiti durerea si asta e semnul ca v-ati trezit, ca nu mai sunteti amortiti, sau morti, cum spune Apostolul...

Da, Copila mea, acum ti-e frica, dar nu mai e frica aceea mincinoasa a adultului care trebuie sa fie si sa simta si sa faca ce cer cei din afara lui, ci, cum spui: „m-am simtit exact ca un copil care e in pericol sa fie parasit...” Dar, iata, ca nu erai doar copilul, ci si adultul care a aflat ce poate sa faca, daca vrea sa iasa din cosmar, si ai facut: „am tras aer in piept si am zis bine, si? Si daca voi fi parasita, daca gresesc, daca totul se va darama dintr-o greseala, dintr-o iluzie, ce va fi?...”

Cand ai zis asta, cand ai tras aer in piept (de acum sa faci asta dupa ce dai mai intai tot aerul vechi afara), ai ales libertatea, ai ales sa vezi tu, sa cunosti tu, sa-ti asumi viata ta. Si atunci s-a intamplat si ai simtit acel lucru de care te temeai, de care se temea ego-ul tau incatusat: „o eliberare! Si ai simtit ca "Domnul nu ma va parasi niciodata, ca El ma iubeste neconditionat, deci chiar am simtit asta, chiar am trait asta. Ca orice am face noi, oamenii, El e cu noi!”...

Spui ca-ti pare rau pentru sotul tau, „ca-l faci sa sufere, ca-l doare schimbarea ta venita peste el deodata”! Asta e pentru mine o dovada ca ai uitat ce am invatat la seminar ca nu suntem responsabili de sentimentele celorlalti, ci doar de ale noastre. Cauza sentimentelor sotului tau sunt in el insusi. Acolo nevoia si dorintele sale nu mai sunt implinite „ca pana acum” si asta doare. Va descoperi in curand ca este capabil sa gaseasca alte modalitati de implinire a acestor nevoi, ca o poate face tinand cont si de nevoile tale asa cum le simti acum... Si, mai ales, va descoperi ca durerea pe care o traieste acum e de nastere si nu de moarte!

Eu stiu asta, si inca invat in fiecare zi, mereu si mereu, din propria-mi experienta, dar nu pot s-o „predau” astfel incat „elevii” sa promoveze la bucurie fara sa treaca prin propria cruce! Nici Dumnezeu nu face asta si e bine sa constientizam si sa acceptam cat mai degraba si mai profund acest adevar...

Cand spui: „ma simteam mai neputincioasa ca niciodata. Si totusi eram libera. Aseara nu-mi mai era frica de nimic...” marturisesti ca numai esti copilul care striga la Dumnezeu „eu sunt slab, Tu fa-ma tare!”, ci ucenicul care spune „cand sunt slab, atunci sunt tare”!

Acum, ai aflat pe viu, ai simtit in ce consta „mestesugul Bucuriei”: „Am stiut ca e nevoie sa fiu credincioasa pe acest moment. Asa cum este el, momentul acesta, cum se intampla el, cu acuze, cu spaime, cu neputinta...”. Asa ai primit in camara cea de taina a inimii tale glasul Celui ce-ti sopteste: „Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune. Acum intra in Bucuria stapanului tau!”

Multumesc om drag si copil iubit!

Multumesc si te rog, nu te opri! Orice oprire aduce automat vechiul fel de a fi, adica de a nu fi... Dar de vei si mai cadea, sa nu te temi. Sa te ridici si sa urmezi Mirelui tau Cel Ceresc, Singurul Care poate face din Cununia voastra o Nunta fara de sfarsit, o Nunta la care orice picatura de sudoare sau de lacrima va fi transformata de El in vin al bucuriei Sale sfinte! Si asta nu e fagaduinta mea, ci a lui Dumnezeu! Eu doar pot sa depun marturie ca-Si onoreaza fagaduintele fara intarziere si inmiit decat ne asteptam, daca ne lepadam de noi, ne luam crucea in fiecare zi si urmam Lui! Si sa stii ca nu exista vremuri potrivnice pentru asta, orice s-ar intampla in marea sau mica noastra istorie...

Cu dragoste si pretuire,

Amma ta, sau Baba ta, Siluana


http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebare.php?iid=2055

Donații

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu