Postări
Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptatii, și să Te cunoască pe Tine, Răsaritul cel de sus, Doamne, slavă Ție!
Saint Silouan Athonite
“Keep your Mind in Hell and Despair Not”
duminică, 23 decembrie 2012
marți, 18 decembrie 2012
luni, 17 decembrie 2012
Tudor Chirilă: Crăciunul nu e nimic din toate astea!
Crăciunul nu înseamnă cadouri, dacă asta înseamnă nervi. Crăciunul nu înseamnă îmbulzeala, ci mai degrabă retragere. Crăciunul nu e goana irezistibilă de a fi în rând cu lumea care pune bucatele pe masă "că așa-i tradiția". Crăciunul nu e tradiție. Crăciunul nu e ghiftuiala oarbă, nu e năpustire hulpavă după ce ai postit. Crăciunul nu e război în trafic pentru familie. Crăciunul nu e familie dacă familia zbârnâie de tensiuni nerostite. Crăciunul nu e Moș Crăciun în alb și roșu. Crăciunul nu e colind cu orice preț, supracântat, la ore nepotrivite. Crăciunul nu e o perioadă în care "ne deschidem inima ca să intre lumina sfântă". De ce ar fi închis în restul anului? Crăciunul nu e slogan dulceag sau vorbe mari. Crăciunul nu e reamintirea valorilor morale lipsă. Crăciunul nu e un program special la televizor. Și nici zâmbet fals nu e Crăciunul. Crăciunul nu e prilej de regret că nu ai cu cine petrece sărbătorile.
Crăciunul nu e bilanț. Crăciunul nu e lumina electrică în exces sau bradul pe care te-ai luptat să-l aduci acasă ca un erou modern. Crăciunul nu e luptă. Crăciunul nu e promoție. Nu-l găsești pe rafturile care urlă că e Crăciunul. Nu e cozonac, caltaboș, tobă, șorici sau vin roșu. Crăciunul nu e ilustrată și nici fericire tâmpă împachetată în spoturi publicitare cu reni și Moș Crăciuni pentru diferite nișe. Crăciunul nu e nimic din toate astea. Nu e drum'n base, nici popcorn sau clubbing. Crăciunul nu e discotecă și nici fantezie sexuală de iarnă. Crăciunul nu e bere. Crăciunul nu e nimic din tot zgomotul ăsta surd și disonant ca o orchestră mondială care se acordează la nesfârșit fără să mai înceapă să cânte.
N-are niciun rost așa. Nu e despre asta. Nu pentru mine. Mi-o spun în fiecare an, încercând cu disperare să înot spre marginile vârtejului care mă trage la fund unde în malul vâscos zac resturi de sarmale, conserve, reproșuri, un fel de mâzga sufletească, o inerție veștedă. Crăciunul e altceva. Crăciunul este momentul în care s-a schimbat TOTUL. Crăciunul e momentul în care Oamenii au descoperit Speranța prin Iubire. Vorbe mari, nu? Da de unde, vorbe prea mici plutind pe Marea Moartă. Dar, pentru că vorbele astea mici care plutesc în derivă să ajungă la destinație și să umfle pânzele celor care mai au curajul să navigheze, e nevoie să sărbătorim Crăciunul. Pentru EL. Pentru tot ce ne dă în fiecare zi. Pentru tot ce uităm Să-i înapoiem.
Aș fi vrut să închei altfel. De fapt, Crăciunul nu e nici măcar ce am scris eu aici. Nu poți scrie despre Crăciun în mijlocul Mării Moarte.
sâmbătă, 10 noiembrie 2012
joi, 1 noiembrie 2012
Maica Siluana, cu o nouă lucrare: “Gânduri din încredinţare”
La Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a apărut lucrarea „Gânduri din încredinţare“, autor monahia Siluana Vlad. Antologia de texte este realizată de Elena-Cristina Sturzu. Cartea, manual de trăire ortodoxă, ne îndeamnă să avem mintea ridicată la acest dumnezeiesc scop al vieţii noastre, sfinţenia, fiind mereu conştienţi de scopul final al existenţei noastre, să punem în fiecare zi „început bun“: trăirea unei vieţi „fără de păcat“.
Suntem sfătuiţi să lucrăm cel mai mic gest cu gândul la Dumnezeu şi la voia Lui, să trăim fiecare fior de viaţă în rugăciune şi în refuzul deznădejdii, ori de câte ori cădem şi ratăm mii şi mii de momente şi ocazii. Aşadar, să fim cât mai atenţi la cele pe care le facem şi le trăim când ne silim să ascultăm de poruncile Domnului şi să acceptăm durerea de a nu le putea face după cum ne-am dori şi să cerem, atunci, în acel moment dureros, ajutor de la Domnul „ţinând mintea în iad“ (Sfântul Siluan Athonitul), adică fiind mereu conştienţi de durerea pe care o simţim din cauza acestei neputinţe.
miercuri, 31 octombrie 2012
luni, 29 octombrie 2012
De dragul Părintelui Teofil...
De dragul Părintelui Teofil şi a cuiva drag tare..., împărtăşesc cu voi această postare pe care am aflat-o AICI. Astăzi, 29 octombrie se împlinesc trei ani de când Părintele Teofil s-a mutat la Domnul!
„Privirea Părintelui Teofil”
„Când te întâlneai cu Părintele Teofil erau deodată și Paștile și Crăciunul! Iar asta nu se poate uita niciodată!”
Aţi avut în viaţă întâlniri cu părinţi deosebiţi. Întâlniri hotărâtoare, zguduitoare?
Da. Cea mai importantă a fost întâlnirea mea cu Părintele Teofil Părăian de la Sâmbăta de Sus. Dar până la întâlnirea cu el au fost şi nişte eşecuri. Îmi pare rău să spun lucrul acesta, dar aceasta este realitatea. Am aterizat în braţele Părintelui Teofil, tocmai când un părinte a refuzat să mă mai spovedească, nu pentru că făceam ceva, ci, pentru că, spunea el, nu eram compatibili. Aşa am ajuns după aceea la Părintele Teofil cu care m-am împrietenit din prima clipă şi cu care am putut comunica, deşi eu merg foarte mult pe latura aceasta vizuală, iar părintele era nevăzător! Cu cel care-ţi este duhovnic, trebuie să fii în primul rând prieten, prieten foarte bun, iar Părintele Teofil, se ştie, excela prin asta: avea inimă de prieten, inimă de mamă, inimă de frate. Eu simţeam tot timpul nevoia să-i arăt ce făceam cu lucrul mâinilor şi n-aveam cum, dar îi descriam ceea ce văd. Şi părintele vibra când îi descriam o imagine, o fotografie. Era foarte deschis şi întotdeauna era interesat. Paternitatea aceasta spirituală mergea mai departe. Pe el îl interesa pur şi simplu cât ai făcut, cum ai făcut, ce ai de gând să faci. Am făcut călătorii de studii împreună! El mi-a spus: „Trebuie să vezi o anumită biserică! Vii cu mine şi mergem să vedem o anumită biserică!”
„Să vedem”?
Exact, exact! Şi am mers şi am văzut. Deşi era nevăzător privea prin ochii mei. Părintele avea un set de clişee în legătură cu pictura anumitor artişti, iar eu aveam o cu totul altă opinie, dar niciodată în prezenţa lui n-am simţit că-s încorsetat. Totdeauna spuneam răspicat. Şi atuncea el zicea: „Bine, mergem împreună şi vedem.” Şi mergeam împreună să vedem o pictură dintr-o anumită biserică, iar părintele era foarte receptiv, şi înţelegea că nu-i bună sau că are puncte slabe şi filtra mesajul şi ulterior vedeam că are altă atitudine. Era un schimb de experienţă minunat!
E o relaţie desprinsă parcă dintr-un film: un duhovnic nevăzător care-şi îndrumă ucenicul-pictor.
Da! Pentru mine a fost foarte important lucrul acesta. Primul duhovnic pe care l-am avut – şi zic că a fost un eşec relaţia, pentru că m-a respins şi nu înţeleg până în ziua de astăzi de ce – a fost un om aplecat spre arte vizuale, un om cu o gândire subtilă şi cu un gust foarte rafinat! De la el am învăţat foarte multe şi mi-am zis: „Ăsta mi se potriveşte şi ăsta trebuie să fie povăţuitorul meu!”, dar n-a fost aşa. Şi a venit apoi Părintele Teofil şi toate lucrurile pe care le-am făcut împreună cu sfinția sa au rămas. Am iniţiat nişte proiecte vizuale cu el şi toate aceste lucruri au rămas şi acum se bucură şi alţi oameni de ele.
Prin ce credeţi că suplinea acest handicap al lipsei vederii?
Aţi citit dialogul Micului Prinţ cu vulpea? Când aceasta îi spune Micului Prinţ că lucrurile cu adevărat importante nu se văd cu ochii, se văd cu inima? Asta e foarte important. Prea mult ne oprim la ambalaj, la interfaţă, şi e foarte important să ai un om care are o privire de pe un munte înalt şi face nişte conexiuni şi vede nişte adâncimi; te ajută foarte mult. Te ajută pe tine, ca artist care tot timpul te opreşti la suprafaţă, la textură, la superficial.
Părintele Teofil era iubitor de muzică, de literatură, de gândire frumoasă. Am fost odată undeva împreună şi la 4 dimineaţa am văzut că nu doarme. M-am dus în chilie la dânsul şi l-am întrebat: „Ce faceţi?” Citea Goethe! La 4 dimineaţa! Cum să nu te ajute un astfel de om? Cum zicea părintele, trebuia să fii butuc ca să nu simţi ceva… Pe mine m-a ajutat foarte mult şi am făcut o echipă foarte bună. N-am simţit niciodată că părintele nu vede, dimpotrivă!
Ce credeţi că rămâne după Părintele Teofil?
Ar trebui să rămână faptul că Părintele Teofil Părăian nu era un călugăr „tras la xerox”, că avea creativitate, că avea un fel aparte de a fi, că avea curajul să aibă altă opinie decât un sfânt, de exemplu! Cine mai îndrăzneşte astăzi să spună că un sfânt, într-o anumită carte, nu are dreptate? Ei bine, Părintele Teofil avea puterea aceasta, darul acesta şi credea în pocăinţa făcută cu bucurie într-un context în care foarte mulţi apasă pe pedala aceasta „toată lumea ajunge în iad”. Părintele era special, avea originalitate, dar în duhul Bisericii. Avea discernământ, şi asta rămâne. Foarte, foarte rar mai vezi oameni care au discernământ. E ceva extrem de rar. Şi asta rămâne. Nu faptul că părintele a fost un nevăzător, căci ştia nu ştiu câte pe de rost. Că mintoşi dintr-ăştia sunt destui! Ci discernământul şi bucuria molipsitoare și imensa delicatețe. Pur şi simplu, era incandescent! Veneai de la sfinția sa transfigurat, de oriunde îl întâlneai! Când te întâlneai cu Părintele Teofil erau deodată și Paștile și Crăciunul! Iar asta nu se poate uita niciodată!
Revista „Lumea Monahilor” (nr. 64, octombrie 2012, pp. 44-53)
[pictură realizată de Angela Hanc] şi preluată de AICI
vineri, 26 octombrie 2012
Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitonita: Atmosfera cerească şi atmosfera iadului
Părtăşia cu Dumnezeu
Omul va afla Impărăţia lui Dumnezeu in sine. Pogoară în inima ta vei afla acolo scara pe care să urci la impărăţia lui Dumnezeti, ne povăţuieşte Cuviosul Isaac Sirul.Sfânta Scriptură Invaţă că Impărăţia lui Dumnezeu este dreptate şi pace si bucurie intru Duhul Sfănt (Romani 14:17). Pasul cel dintâi către părtăşia cu Dumnezeu este deplina incredinţare de sine in mainile lui Dumnezeu. Apoi, Dumnezeu este Cela ce lucrează, si nu omul.Părtăşia cu Dumnezeu inseamnă: Dumnezeu să se sălăşluiască in noi, El să lucreze in noi; cu El să se Inveşmânteze sufletul nostru si El să ne călăuzească cugetul, voia si simţirile. Atunci, noi sântem, de bună voie, armă in mâinile Sale El ne va mişca gândurile, dorinţele, simţămintele, in cuvintele si lucrarea noastră.Cum se păzeşte de măndrie omul care a ajuns la o treaptă duhovnicească inaltă?Dar acest lucru nu este ceva deosebit. Părtăşia cu Dumnezeu este o stare firească a sufletului. Omul este făcut pentru o astfel de viaţă. Păcatul l-a indepărtat pe om de această viaţă si de aceea el trebuie să o recâştige. In fapt, noi ne ostenim să ajungem la o stare firească, sănătoasă.
Vederea duhovnicească.
Când impărăţia lui Dumnezeu se sălăşluieşte in inima omului, Dumneezeu îi descoperă acestuia taine. "Invaţă" impreună cu Dumnezeu care este fiinţa lucrurilor şi inţelege taina lor.Toată cunoaşterea este la Dumnezeu, şi când Domnul voieşte, după mila Sa descoperă omului taine. Astfel, si un monah simplu si neinvăţat, prin mila lui Dumnezeu cunoaşte taine mari: despre viaţă, despre moarte, despre rai si iad, cunoaşte si cum este orânduită lumea aceasta.Când Impărăţia lui Dumnezeu s-a sălăşluit in inima omului, Dumnezeu sfaşie neştiinţa minţii ca pe un văl. Omul va inţelege atunci nu doar tainele Zidirii, ci si taina propriei sale persoane, si in cele din urmă, intr-o clipită sfântă, Dumnezeu, după nespusa Sa milă, si se va descoperi pe Sine, iar omul Îl va privi pe impăratul Slavei aşa cum priveşte soarele in apa limpede. Atunci omul este una cu Dumnezeu şi Dumnezeu lucrează in el. Acesta trăieşte numai cu trupul pe pământ, iar cu duhul este in Impărăţia cerurilor, impreună cu Ingerii si Sfinţii,si Il contemplă pe Domnul.Adeseori, când puneam vreo intrebare părintelui Tadei, el imi răspundea scurt, după care adăuga: Despre asta a scris cutare şi cutare Sfânt Părinte. Să merg să iau cartea să citim.'Fireşte că incuviinţam bucuros, iar preţ de o clipă părintele răsfoia cartea si citea fragmentele respective, iar apoi vorbea de la sine. Nu am mai intalnit un om care să se descurce cu atâta iuţeală in aceste cărţi.
Despre asprime
Asprimea faţă de aproapele este primejdioasă. Cei aspri inaintează numai până la o anumită măsură si rămân la nevoinţa trupească. In purtarea cu oamenii trebuie să fim buni, blânzi, ingăduitori.Părintele Tadei mi-a istorisit atunci un vis anume al său:Abia adormisem, şi visez că am murit. Doi tineri m-au dus intr-o incăpere si m-au aşezat pe un suport, intre ei. De-a dreapta mea se aflau judecătorii. in spate, la stânga, cineva mă invinovăţea si grăia astfel: iată, acesta este cel care nu se poate inţelege cu nimeni! Am tăcut mirat. Atunci, acelaşi glas, din colţ, a repetat aceste cuvinte. Tânărul care se afla In partea mea dreaptă imi spune: Nu te teme! Nu-i adevărat că nu te poţi intelege cu nimeni! Doar pe tine insuţi nu te poţi "inţelege!
Atmosfera cerească şi atmosfera iadului
Omul care poartă in sine Impărăţia lui Dumnezeu răspândeşte in jur gânduri sfinte, gânduri dumnezeieşti. Impărăţia lui Dumnezeu făureşte in noi atmosfera Impărăţiei cerurilor, spre deosebire de atmosfera de iad a cugetului, pe care o răspândeşte in jur omul ce poartă in inima sa iadul. Rolul creştinilor in lume este să curăţească atmosfera in lume si să lărgească impărăţia lui Dumnezeu.Lumea trebuie cucerită prin păstrarea atmosferei cereşti in noi, căci de vom pierde impărăţia lui Dumnezeu din lăuntrul nostru nu ne vom mantui nici noi si nici semenii noştri. Cel ce poartă in lăuntrul său impărăţia lui Dumnezeu, acela o va impărtăşi in chip nevăzut şi celorlalţi. Oamenii vor fi atraşi de pacea si căldura noastră, vor dori să fie impreună cu noi şi, treptat, atmosfera cerurilor va pune stăpânire pe ei, îi va birui. Nici măcar nu este nevoie să vorbim oamenilor despre asta - cerul va izvori din noi şi in tăcere, sau vorbim despre cele mai obişnuite lucruri - acesta străluceşte din noi chiar si fără ca noi să ne dăm seama de asta.In cel lipsit de ascultare nu se va sălăşlui Impărăţia lui Dumnezeu, căci acesta va voi intotdeauna să se facă voia lui si nu voia lui Dumnezeu. In impărăţia cerurilor nu sânt cu putinţă impărăţii in impărăţie. Asta au vrut "duhurile căzute si de aceea au căzut de la Domnul, Impăratul Slavei.Sufletul care a căzut in cercul vălmăşagului gândurilor, in atmosfera iadului, sau care doar s-a atins de ea, incearcă chinuri drăceşti. De pildă, citim ziarele sau ne plimbăm pe străzi şi apoi, dintr-odată, simţim că s-a tulburat ceva in lăuntru, in sufletul nostru, simţim un gol, o mahnire. Aceasta se intâmplă din pricină că, citind diferite lucruri, am pierdut concentrarea, mintea unită, ne-am imprăştiat, şi atmosfera iadului "se pogoară" (părintele Tadei intrebuinţa des acest cuvânt) asupra noastră.
Despre propovăduire
Nu trebuie propovăduit cu mintea, ci cu inima. Numai ceea ce vine din inimă atinge inima celuilalt. Să nu atacaţi niciodată, nu fiţi potrivnici nimănui. Dacă cel ce propovăduieşte vrea să-i intoarcă pe oameni de la vreun rău, să o facă cu blândeţe, smerenie si mare frică. de Dumnezeu.
Despre smerenie
Cum este un om smerit?Cei smeriţi socotesc pe orice om mai presus decât ei - nu numai pe om, ci şi toată făptura.Cum putem socoti o faptură mai presus de noi, clacă Dumnezeu ne-a impodobit cu minte, ne-a numit fii ai Săi?Dacă veţi pune mâna pe inimă si veţi fi sinceri cu voi inşivă, veţi inţelege că sânteţi mai mici decât multe făpturi. Luati aminte la albină, cum zoreşte si trudeşte. Se dăruieşte fără cruţare şi fără oprelişti. Albina trăieşte, cu totul, o lună si o jumătate de zi, si adesea piere muncind, pe câmp, şi nu se mai intoarce la stupul ei. Si cât se gândeşte omul la sine si cât işi plânge de milă. Sau priviţi furnica, cum nu osteneşte să poarte neincetat ceva. Iar atunci când îi cade sarcina, o ridică si işi continuă munca cu răbdare. Iar noi, dacă nu apucăm irnediat ceva în mâini, ne luăm degrabă mainile de pe acel lucru.Eram de fată, odată, când o bunică l-a intrebat pe părintele Tadei ce să facă ca nepoţii ei să fie credincioşi. Trebuie ca bunica lor să fie totdeauna blândă, bună, să nu se supere niciodată, să fie totdeauna binevoitoare, să asculte totul - când, iată, nu vor să o asculte. Poate că acum nepoţii nu vor fi credincioşi, dar cândva, mai târziu, işi vor aminti de bunica lor şi amintirea ei îi va face mai buni...
Din cartea: Staretul Tadei de la Manastirea Vitonita - Cum iti sant gandurile asa iti este si viata, Predania, 2005
sâmbătă, 20 octombrie 2012
Maica Siluana la întâlnirea tinerilor ortodocşi români din Germania (ATORG) la Berlin, 12-14 octombrie
Conferinţă susţinută de Maica Siluana, cu titlul: "Sănătate, boală, vindecare și mântuire prin Iisus Hristos". Alături, ÎPS Mitropolit Serafim şi PS Episcop vicar Sofian.
The meeting of the Romanian Orthodox Youth from Germany (ATORG, at Berlin, 12-14 October.
Conference of Mother Siluana, entitled "Health, illness, healing and salvation through Jesus Christ". Together are NP Metropolitan Serafim and P. Vicar Bishop Sofian of Germany.
vineri, 19 octombrie 2012
La mulți ani Înalt Prea Sfinției Sale Teofan Savu, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei!
Doamne, Doamne caută din Cer și vezi...
miercuri, 17 octombrie 2012
joi, 11 octombrie 2012
Activitățile Maicii Siluana în perioada 10-16 octombrie 2012
În perioada 10 - 16 octombrie 2012 Maica Siluana, însoțită de Maica Sofronia, va participa la Adunarea Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG), la invitația Ariepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului.
Pe data de 13 octombrie:
- între orele 10.15 - 12.30, Maica Siluana va susține conferința Sănătate, boală, vindecare și mântuire prin Iisus Hristos. Sănătate sufletească și trupească prin credință.
- la ora 16.30 Maica Siluana va participa la grupurile de discuții pe tema Raportul handicapuri-predestinare.
Ediția de anul acesta va fi găzduită de parcul de vacanță Feriendorf Dorado, parc situat în apropiere de Berlin, într-o zonă înconjurată de păduri și lacuri.
Anul acesta întâlnirea va fi onorată și de participarea Înaltpresfințitului Părinte Mitropolit Serafim Joantă, precum și a președintelui asociației, Preasfințitul Episcop-vicar Sofian Brașoveanul, care vor participa împreună cu tinerii și la discuțiile pe grupe de lucru.
O încheiere deosebită o va constitui în acest an slujba de sfințire a paraclisului bisericii noi din Berlin, ce va purta hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.
Venind în întâmpinarea dorinței tinerilor participanți la întâlnirile din anii anteriori, programul din acest an va cuprinde pe lângă conferință și întâlnirea organizatorică, discuții pe grupe cu participarea ÎPS Serafim și PS Sofian, momente de rugăciune și activități de recreere.
Articol preluat de AICI
joi, 4 octombrie 2012
miercuri, 3 octombrie 2012
vineri, 28 septembrie 2012
luni, 24 septembrie 2012
Părintele Rafail Noica – Filă de sinaxar la sărbătoarea adormirii întru Domnul a Sf. Cuv. Siluan Athonitul
Cuviosul Siluan Athonitul
24 septembrie
24 septembrie
Acest Siluan, cetăţean al Ierusalimului cel ceresc, s-a ivit din părinţi cucernici de pe pământul Rusiei în satul numit Şovsk, ţinând de Mitropolia Tambovului. S-a născut în anul al 1866-lea de la naşterea dupre trup a Cuvântului lui Dumnezeu, şi din tinereţe a fost chemat la pocăinţă de Însăşi prealăudata Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria.
Dăruindu-se din tot sufletul lui Dumnezeu, în puţină vreme nu numai a primit rugăciunea cea neîncetată în dar de la Preasfânta de Dumnezeu Născătoare, dar şi negrăitei dumnezeieşti arătări în slavă a Domnului nostru Iisus Hristos s-a învrednicit, în cinstita biserică a Sfântului Prooroc Ilie care se află în moara zisei mânăstiri.
Stingându-se însă primul har şi cuprins fiind cel preacuvios de plâns mare, şi de multe ori fiind părăsit de Dumnezeu şi dat ispitirilor vrăjmaşilor celor înţelegători, vreme de 15 ani urmând paşilor lui Hristos, “cereri şi rugăciuni către Cela ce putea să-l mântuiască pre dânsul din moarte, cu strigare tare şi cu lacrămi aducând” (Evr 5,7), învăţat de Dumnezeu fiind (vezi In 6,45), de Sus a auzit glasul Dătătorului de Lege: “Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”, pre carele păzind ca pre un nemincinos îndreptar, alergat-a în calea lui Antonie, lui Macarie, lui Sisoe, lui Pimen şi a celorlalţi preaslăviţi dascăli ai pustiei, a căror măsură şi ale căror dăruiri a atins, arătându-se un învăţător apostolicesc şi proorocesc, viu fiind şi dupre moarte.
Lăsat-a şi scrieri pline de har şi de Duhul Sfânt, pre care le-a făcut arătate ucenicul şi învăţăcelul lui, Stareţul Sofronie, întemeietorul şi arhimandritul celei din insula Britaniei mânăstiri a binecredincioşilor ortodocşi. Şi ce nevoie este aici de a înmulţi cuvinte despre atotcuviosul Siluan? Căci mai înainte venind acel Avva Sofronie, însemnat-a şi a scris viaţa şi învăţătura aceluia pre larg şi cu de-amănuntul la începutul cărţilor dumnezeieştilor şi preadulcilor lui scrieri. Carea carte învaţă, precum este cu putinţă celor ce citesc să cunoască şi să vază, ce fel a fost acest nevoitor al Domnului, şi cum, păzind Poruncile cu scumpete, murind vieţii întru totul, dobândit-a pre Hristos, precum zice Sfântul Pavel, viind într-însul (Ga 2,20); carte, altfel de Dumnezeu insuflată, fiind scrisă cu con-deiul Duhului. Adeveresc cuvântul acesta cei mulţi cari printr-însul “dintru tot neamul ce este sub cer” (FA 2,5) “la cunoştinţa adevărului” (1 Tim 2,4) au venit, şi încă şi acuma vin. Căci a fost acest minunat bărbat “blând şi smerit cu inima” (Mt 11,29), înflăcărat rugător către Dumnezeu pentru mântuirea tuturor oamenilor, şi un propovăduitor neasemuit al dragostei pentru vrăjmaşi, carea este întărirea cea mai neîndoielnică cu putinţă a venirii Duhului, cu adevărat Cel dumnezeiesc.
Mutatu-s-a de la moarte la viaţă acest fericit Cuvios Siluan, împlinit în zile dupre Duhul, în luna lui septembrie, ziua a 24-a, în anul 1938, împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pre noi. Amin.
Ieromonah Rafail Noica, Epifania sept-oct. 1997
Ieromonah Rafail Noica, Epifania sept-oct. 1997
 |
Imaginile au fost preluate de AICI
Saint Silouane de l'Athos
Doamne,
îndreptează-ne, precum o mamă duioasă își îndreptează copiii săi mici.
D
ă
fiecărui suflet să cunoască bucuria mântuirii Tale și puterea ajutorului Tău.
Dă
ușurare sufletelor chinuite ale poporului Tău și pe noi, pe toți, ne învață
prin Duhul Sfânt, să Te cunoaștem pe Tine.Se
chinuiește sufletul omenesc pe pământ, Doamne, și nu poate să se întărească cu
mintea întru Tine, pentru că nu Te cunoaște pe Tine, nici bunătatea Ta.
Mintea
noastră este întunecată de grijile lumești și nu putem pricepe bunătatea
dragostei Tale. Tu
ne luminează.Milostivirii Tale toate îi sunt cu putință.Tu ai spus în Sfânta Evanghelie, că morții vor auzi glasul Fiului lui
Dumnezeu și vor învia. Așa fă acum: ca sufletele noastre moarte să audă glasul
Tău și să învie, întru bucurie! (Rugaciunea Sfantului Siluan pentru lume)
Din scrierile Sfântului Siluan
Despre Iubirea lui Dumnezeu (1)
| 
Despre Iubirea lui Dumnezeu (2)
|
Despre Har si Pace
| 
Despre Pocăință si Libertate
|
Despre Razboiul Duhovnicesc(1)
| 
Despre războiul duhovnicesc (2)
|
Despre iubire și monahism (1)
| 
Despre iubire și monahism (2)
|
marți, 4 septembrie 2012
Conferințele susținute de maica Siluana în Elveția, la Mănăstirea Notre Dame du Rosaire în perioada 31 august - 2 septembrie 2012
Maica Siluana - Conferința: „Când sunt rob păcatului și cum mă pot elibera?”
2 septembrie 2012, Mănăstirea Notre Dame du Rosaire, Elveția
2 septembrie 2012, Mănăstirea Notre Dame du Rosaire, Elveția
Maica Siluana - Conferința: „Iertare, vindecare și libertate”
1 septembrie 2012, Mănăstirea Notre Dame du Rosaire, Elveția
Maica Siluana - Convorbiri duhovnicești pe tema relației părinți-copii
31 august 2012, Mănăstirea Notre Dame du Rosaire, Elveția
A cincea editie a Sfarsitului de saptamana duhovnicesc din Elvetia
miercuri, 13 iunie 2012
vineri, 8 iunie 2012
Activități ale Maicii Siluana în perioada 8-18 iunie 2012
În perioada 8 – 18
iunie, Maica Siluana va susține următoarele
activități la Mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului”, Namur, Belgia:
·
10 iunie (duminică), la orele 14.00,
conferinţa "Părinţi şi copii" – după agapa obişnuită de la mănăstire
·
15-17 iunie, Seminarul «Ce rost are viața mea?»
Mănăstirea Namur, Belgia
sâmbătă, 2 iunie 2012
Acatistul Sfântului Duh – „Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!”
ACATISTUL PREASFÂNTULUI ŞI DE-VIAŢĂ-FĂCĂTORULUI DUH
(Ziua prăznuirii, Duminica Pogorârii Sfântului Duh, a Cinzecimii sau a Rusaliilor)
Rugăciunile începătoare:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Condacele şi Icoasele
Condacul 1
Veniţi toţi credincioşii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tătălui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca şi cu nişte ape pământul de cunoştinţa lui Dumnezeu şi învrednicind de harul cel de-viaţă-făcător al înfierii şi de slava cea de Sus pe cei ce aleargă la El întru curăţie, sfinţind şi îndumnezeind pe cei ce strigă:
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Icosul 1
Îngerii cu feţe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfânt, după cuviinţa datorată Izvorului vieţii şi Luminii celei nematerialnice. Dimpreună cu ei Te preaslăvim şi noi, Duhule necuprins cu mintea, pentru milele tale cele arătate şi cele ascunse, şi cu smerenie ne rugăm să fim adăpostiţi sub adumbrirea Ta cea fericită:
Vino, Lumină adevărată, duhovnicească bucurie;
Vino, Nor purtător de rouă şi negrăită frumuseţe;
Vino şi primeşte ca pe un miros de bună mireasmă duhovnicească lauda noastră;
Vino şi ne împărtăşeşte de bucuria împărtăşirii Tale;
Vino şi veseleşte-ne cu îmbelşugarea darurilor Tale;
Vino, Veşnicule Soare Neapropiat, şi întru noi Îţi fă lăcaş;
Vino şi ne îmbogăţeşte cu darul vieţii celei adevărate;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 2-lea
În chipul limbilor de foc, întru lumină şi suflare de vânt de bucurie-făcătoare, pogorându-Se Duhul cel Sfânt peste Apostoli şi de văpaia lui fiind cuprinşi, chemat-au pescarii întreaga lume la Biserica lui Hristos; necazuri şi nevoi răbdând cu bucurie pe pământ şi pe ape, de morţile cele cumplite nu se spăimântau, în tot pământul ieşind vestirea cântării lor, celei de Dumnezeu insuflate: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Potir de ploaie dătător, izvorâtor de foc, care ai pogorât asupra Apostolilor, Ţie cântare Îţi aducem, pe Tine Te binecuvântăm şi Ţie Îţi mulţumim, Dumnezeule, Duhule Sfinte:
Vino, Cela ce sfinţeşti Biserica şi o păzeşti pe dânsa;
Vino şi dăruieşte un suflet şi o inimă celor ce cred întru Tine;
Vino şi aprinde evlavia noastră cea rece şi neroditoare;
Vino şi risipeşte negura necredinţei şi a răutăţii, care se îndeseşte pe pământ;
Vino şi ne călăuzeşte pe toţi pe drumul vieţii celei drepte;
Vino şi ne povăţuieşte la tot adevărul;
Vino, Înţelepciune Neajunsă, şi cu judecăţile cele de Tine ştiute, mântuieşte-ne;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 3-lea
O, Preaadâncă Taină! Dumnezeule, Duhule Necuprins cu mintea, Care împreună cu Tatăl şi cu Fiul toate le-ai zidit! Tu ai împodobit cetele îngerilor de Sus întru lăcaşul luminii celei neapropiate. Tu ai chemat la fiinţă, cu strălucirea slavei, cetele de foc ale luminătorilor cereşti .Unind Tu trup şi suflet într-o minunată alcătuire, ai zidit neamul omenesc; pentru aceasta, toată suflarea Te laudă şi cântă: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Alfa şi Omega, Începutule şi Sfârşitule, Tu, Veşnicule Duh, cu necuprinsa putere a purtării deasupra apelor şi cu înfricoşata Ta îmbrăţişare ai adus pe toţi şi pe toate la viaţă. Din suflarea Ta cea de-viaţă-făcătoare a răsărit, din genunea cea fără chip, frumuseţea lumii celei întâi zidite, pentru care Îţi strigăm:
Vino la noi, Preaînţeleptule Ziditor al lumii;
Vino, Cela ce eşti mare în micuţa floare, ca şi în luminătorii cerului;
Vino, Felurime Negrăită şi Frumuseţe Veşnică;
Vino şi luminează întunecatul meu suflet;
Vino, Cela ce Te dăruieşti nouă prin Sfintele Taine;
Vino, căldură bineînmiresmată;
Vino şi ne arată pe noi zidire nouă în Hristos;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 4-lea
O, Duhule Preabun şi Neajuns, din care izvorăşte sfinţenia! Tu ai înveşmântat-o pe Preacurata Fecioară Maria cu strălucirea orbitoare şi neapropiată a sfinţeniei Tale, făcând-o Maică a lui Dumnezeu-Cuvântul, Împărăteasă a Îngerilor, spre mântuirea oamenilor. Cu puterea cea mai presus de lume Tu i-ai umbrit pe Prooroci şi Apostoli, Tu i-ai purtat până în al treilea Cer, Tu le-ai rănit inimile cu frumuseţea cea de Sus, punând în graiul lor îndemn înflăcărat, cu care aduceau pe oameni la Dumnezeu. Tu îi preschimbi pe cei păcătoşi, iar ei, plini fiind de arzătoare bucurie, Îţi cântă: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Prin Duhul Sfânt tot sufletul viază, şi cu puterea Lui se va scula spre învierea cea de obşte toată zidirea, în ceasul de pe urmă al veacului acesta şi în cel dintâi al veacului ce va să fie. Ridică-ne atunci din groapă, Preabunule Mângâietor, nu spre osândă, ci spre a ne împărtăşi de fericire, întru dumnezeiasca lumină, cu toţi sfinţii, cu rudele şi apropiaţii noştri.
Vino dar, şi de a sufletului moarte ne izbăveşte;
Vino şi, înainte de sfârşitul nostru, ne îndestulează cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru;
Vino şi dă-ne să adormim în pace, cu cuget neîntinat;
Vino şi luminoasă fă scularea noastră din somnul morţii;
Vino şi ne învredniceşte ca să privim cu bucurie la zorii veşniciei;
Vino şi fă-ne fii ai nestricăciunii;
Vino şi luminează atunci, ca un soare, trupurile noastre cele fără de moarte;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 5-lea
Auzind, Fiule al lui Dumnezeu, glasul Tău: „Dacă cineva însetează să vină la Mine şi să bea”, Te rugăm astâmpără-ne setea de viaţă duhovnicească şi dă-ne apa vieţii. Trimite asupra noastră raza harului Duhului Sfânt, Celui ce împreună cu Tine are izvor în Tatăl, ca să nu mai însetăm în veac, toţi cei ce cântăm cu umilinţă: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Nestricăciosule şi Neziditule, Veşnicule, Preaînduratule Duh, Apărătorule al celor drepţi, Curăţitorule al păcătoşilor, slobozeşte-ne de orice întinăciune, ca strălucirea luminii harului Tău să nu se stingă întru noi, cei care Îţi cântăm:
Vino, Preabunule, şi dă-ne umilinţă şi izvoare de lacrimi;
Vino şi ne învaţă să ne închinăm Ţie în duh şi adevăr;
Vino, Preaînaltule Adevăr, şi lămureşte îndoielile sărăcăcioasei mele înţelegeri;
Vino, Viaţă neîmbătrânitoare, şi ne primeşte din strâmtorarea veacului acesta pământesc;
Vino, Lumină Veşnică, şi se vor risipi toate nălucirile şi spaimele;
Vino, Putere veşnic nouă, împrospătându-i pe copiii Tăi cei osteniţi;
Vino, Nemărginită Bucurie, şi uitate vor fi vremelnicele întristări;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 6-lea
Saltă, fiică a luminii, Sionule, Sfântă Maică! Împodobeşte-te, mărită mireasă, cu cerurile deopotrivă, strălucitoare Biserică sobornicească a lui Hristos! Asupra ta odihneşte Duhul cel Prea Sfânt, care tămăduieşte neputinţele, plineşte lipsurile, dăruieşte viaţă celor morţi şi îi aduce la viaţa veşnică pe toţi cei ce cu cuviinţă şi cu dreptate strigă: Aliluia!
Icosul al 6-lea
„În lume necazuri veţi avea”, a zis Mântuitorul. Unde vom afla alinare şi cine ne va mângâia? Tu, Duhule Mângâietor, Însuţi dezleagă întristarea noastră! Mijloceşte pentru noi cu suspinuri negrăite şi uşurează inimile celor ce Te roagă:
Vino, Dulce Răcoare a celor osteniţi şi împovăraţi;
Vino, Împreună-Grăitorule cu cei întemniţaţi;
Vino, Adăpostul celor prigoniţi;
Vino şi miluieşte pe cei slăbănogiţi de sărăcie şi de foamete;
Vino şi tămăduieşte patimile trupurilor şi ale sufletelor noastre;
Vino şi cercetează pe toţi cei care însetează de lumina Ta;
Vino şi alină întristarea noastră cu nădejdea veşnicei bucurii;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 7-lea
„Celui care huleşte împotriva Duhului Sfânt nu i se va ierta nici în veacul acesta, nici în cel viitor”, a spus Domnul. Ascultând acest cuvânt străin ne cutremurăm, ca nu cumva să fim judecaţi cu cei neascultători şi cu cei ce luptă împotriva lui Dumnezeu. Nu lăsa, Duhule Sfinte, inima noastră să se plece spre cuvinte de vicleşug. Întoarce din schisme, eresuri şi necredinţă pe toţi cei rătăciţi, iar pe întâi-născuţii Bisericii Tale învredniceşte-i să cânte în vecii vecilor: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Când S-a îndepărtat Duhul Sfânt de la Saul, atunci spaima şi neliniştea l-au cuprins, iar întunericul deznădăjduirii l-a coborât în cele mai de dedesubt; aşa mi s-a întâmplat şi mie în ziua întristării şi împietririi cugetului meu, că m-am îndepărtat de la lumina Ta; ci dă-mi a Te chema necontenit, Ocrotirea sufletului meu, până ce lumina Ta mă va lumina pe mine, cel împuţinat la suflet:
Vino şi nu mă lepăda pentru cârtirea şi nerăbdarea mea;
Vino şi potoleşte cumplita vijelie a tulburării si a aprinderii;
Vino şi odihneşte pe cei necăjiţi de strâmtorările vieţii;
Vino şi îmblânzeşte inima în ziua împietririi şi a mâniei;
Vino şi surpă urzelile, tulburările şi spaimele duhurilor întunericului;
Vino şi dă-ne, cu suflarea Ta, inimă zdrobită;
Vino, ca prin răbdare să mântuim sufletele noastre;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 8-lea
Mântuieşte-mă, Cerescule Părinte! Săraci suntem, neputincioşi şi orbi, şi goi duhovniceşte! Dăruieşte-ne aurul Tău cel curaţit în foc, cu veşmânt alb acoperă ruşinea noastră, vindecă ochii noştri cu alifia Ta. Pogoară şi în vasele necurate ale sufletelor noastre harul Preasfântului Tău Duh, cel de-viaţă-făcător, învrednicindu-ne bucuriei celei de-a doua naşteri pe toţi cei ce cântam: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Ca Turnul Babel se prăbuşeşte fericirea pământească. Jalnice sunt toate strădaniile omeneşti. Bine îmi este mie că m-ai smerit, că în păcate şi căderi mi-ai acoperit toată slăbiciunea şi nimicnicia. Fără de Tine nimic nu putem face, dar nădăjduim că ne vom mântui prin harul Tău, grăind:
Vino dar, Preaînţeleptule Ziditor al vieţii;
Vino şi lămureşte-ne căile Tale cele neînţelese;
Vino, precum un fulger, şi luminează sfârşitul vieţii pământeşti;
Vino şi binecuvântează tot începutul bun pe care îl punem;
Vino şi fii nouă ajutător la fapte bune;
Vino şi luminează mintea noastră în ceasul descumpănirii;
Vino şi dăruieşte tuturor duh de pocainţă, ca să se risipească prin acesta scârbele ce stau să vină asupra lumii spre pedepsire;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 9-lea
Atât a iubit Dumnezeu lumea că şi pe Fiul Său cel Unul Născut, Care S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi Şi-a întins pe Cruce mâinile Sale de Ziditor al lumii, L-a trimis de a răscumpărat din păcat şi moarte întreaga lume cu sângele Său! Pentru aceasta, toată zidirea, asteptând libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu, cântă Tatălui care a iubit, Fiului care a răscumpărat şi Duhului care sfinţeşte: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Duhul Cel Făcător de Viaţă, Care S-a pogorât asupra lui Hristos la Iordan, în chip de porumbel S-a odihnit şi asupra mea, când mă aflam în scăldătoarea Sfântului Botez; s-a întunecat însă lucrarea bunătăţii Sale din pricina negurii greşelilor mele. Pentru aceea, precum aşteaptă zorii drumeţul rătăcit noaptea în pădure, aşa şi eu însetez de razele tale, Bunule, ca să nu pier cu totul:
Vino dar, la cel pecetluit cu Numele Tău cel Înfricoşat;
Vino dar, şi uşurează cugetul chinuit şi pârjolit fără cruţare;
Vino şi înnoieşte întru mine chipul lui Dumnezeu ce s-a acoperit de neguri;
Vino şi risipeşte nălucirile născute din păcat;
Vino şi mă învaţă să împărtăşesc durerile străine;
Vino şi pleacă-mă să iubesc întreaga Ta zidire;
Vino şi dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 10-lea
Duhul Sfânt îl naşte a doua oară pe om spre viaţa veşnică, Duhul Sfânt îi însufleţeşte pe mucenici, sfinţeşte preoţii, încununează pe cei drepţi, face din pâine şi vin Însuşi Dumnezeiescul Trup şi Sânge al Mântuitorului. O, adâncul bogaţiei şi înţelepciunii lui Dumnezeu! Dă-ne cununa darurilor Tale – dragostea veşnică şi atotiertătoare, care se întristează pentru vrăjmaşi şi vrea ca toţi să fie mântuiţi: ca, lămuriţi fiind prin ea, ca nişte fii ai luminii să strigăm: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Cine ne va despărţi de dragostea lui Dumnezeu? Scârba, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau golătatea, sau nevoia, sau sabia? Dacă ne vom lipsi chiar de toate cele de pe pământ, avem moştenire nepieritoare în ceruri: ci dă-ne, Doamne, să Te iubim nu cu cuvântul sau cu limba, ci cu fapta nemincinoasă şi cu nevoinţa întregii vieţi:
Vino dar, Atotputernicule Duh, şi ne sporeşte credinţa cea atotbiruitoare;
Vino şi ne dă îndrăzneală în rugăciune;
Vino şi încălzeşte-ne inimile, ca să nu se răcească dragostea noastră din pricina prea multor fărădelegi;
Vino şi dă-ne să nu cădem în vreme de prigoană şi de batjocorire a credinţei;
Vino şi ne păzeşte de ispite peste puteri şi de sminteli;
Vino şi înviază inimile noastre prin înrourarea Ta;
Vino şi tămăduieşte-ne, sfinteşte-ne şi ne ridică, Bunule, cu harul Tău;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 11-lea
Acestea zice Domnul: „Varsă-voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri visuri vor visa, iar tinerii voştri vor vedea vedenii”. Duhule Preadorit, dă-ne doar o firimitură de la masa fiilor celor aleşi ai mângâierii Tale, celor care cu umilinţă Îţi strigăm: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Acolo unde ai răsărit, fie şi doar pentru o clipă, în locul cel de taină al sufletului, strălucind ca un fulger, neuitată e frumuseţea descoperirii Tale, prin care se preschimbă, cu preschimbare dumnezeiască şi înfricoşată cuviinţă, făptura cea de tină. Învredniceşte-ne, Bunule Mângâietor, încă din viaţa pământească să Te vedem cu inima curată, noi, cei care strigăm:
Vino, Fulger dătător de lumină veşniciei;
Vino şi luminează-ne cu strălucirea cea neîncetată;
Vino, Vistierul smereniei şi Veselia celor blânzi;
Vino, Apă Vie, răcoreşte-ne arşiţa patimilor;
Vino, că departe de Tine nu aflăm linişte şi tihnă;
Vino, că împreună cu Tine pretutindenea este Împărăţia Cerurilor;
Vino şi întipăreşte-ne în suflet pecetea darului Tău;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 12-lea
Râu nesecat al harului, Cela ce ierţi păcatele, Duhule Sfinte! Primeşte rugăciunea noastră pentru întreaga lume, pentru cei credincioşi şi pentru cei necredincioşi şi pentru fiii neascultării: şi pe toţi adună-i în Împărăţia Sfintei Treimi, ca să se ruşineze de Tine şi cel din urmă vrăjmaş-moartea, iar lumea, renăscută prin focul curăţitor, să cânte cântarea cea nouă a nemuririi: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Văd cu duhul cetatea lui Dumnezeu – Ierusalimul Ceresc – ca pe o mireasă împodobită, cu chip de soare, în sărbătoare. Aud săltarea drepţilor la Cina Domnului, aud glasurile Îngerilor şi pe Prealuminatul nostru Domn între aleşii Săi, iar durerea, întristarea şi suspinarea fug. Împărate Ceresc, Duhule Sfinte, învredniceşte-ne prin cununa darurilor Tale să ne împărtăşim în Domnul de bucuria veşnică, noi, toţi cei care strigăm:
Vino, Bunule, şi trezeşte în noi setea de viaţa de dincolo de mormânt;
Vino şi aprinde în inimile noastre dorirea vieţii veacului celui adevărat;
Vino şi ne descoperă bucuria Împărăţiei ce va să fie;
Vino şi dă-ne haina strălucitoare ca zăpada a curătiei;
Vino şi umple-ne cu strălucirea dumnezeirii;
Vino şi ia-ne la nunta Mielului;
Vino şi ne învredniceşte să împărăţim în slava Ta cea veşnică;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!
Condacul al 13-lea
O, noian purtător de lumină al iubirii celei mântuitoare, Duhule Făcător de Viaţă! Încălzeşte cu suflarea venirii Tale neamul omenesc cel îngheţat întru fărădelegi, grăbeşte pieirea răului cu nepătrunsele Tale judecăţi şi ne descoperă cum să prăznuim în veşnicie adevărul cel dumnezeiesc, astfel ca să fie Dumnezeu totul întru toate, şi cele cereşti şi cele pământeşti şi cei izbăviţi de iad, dimpreună să cânte: Aliluia!
Condacul acesta se repetă de trei ori, după care se zic iarăşi Icosul I („Îngerii cu feţe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc…”) şi Condacul 1 („Veniţi toţi credincioşii să preaslăvim…”), apoi rugăciunea:
Rugăciune către Sfântul Duh
(a Sfântului Simeon Noul Teolog)
Vino, Viaţa cea veselă şi veşnică şi dreaptă, cea atotţiitoare, întru-tot-Sfinte şi De-Viaţă-Făcătorule şi Ziditorule Duh, Cela ce eşti întru aceeaşi cinste cu Stăpânirea Tatălui şi a Fiului, Care au această egalitate şi dumnezeire şi unitate de socotinţă în Trei Feţe.
Vino, Doamne al meu, Tu, pe Care Te-a dorit şi te doreşte ticălosul meu suflet! Vino, Cel ce Te-ai făcut Însuţi dorinţa întru mine şi m-ai făcut a Te dori pe Tine, Cel cu totul neapropiat. Vino, bucuria mea cea neîncetată şi desfătarea şi slava mea, viaţa mea, mângâierea sufletului meu.
Fă-Te cu mine un duh, Preabunule Stăpâne, fără de amestecare, fără de mutare, fără de schimbare. Dumnezeule cel peste Toate, fă-Te mie Însuţi toate întru toate, hrană negrăită şi cu totul nemistuită, care de-a pururea se revarsă în buzele sufletului meu şi curge în izvorul inimii mele; îmbrăcămintea care străluceşte şi cu totul arde pe draci. Curăţia care mă spală pe mine prin nestricăcioase şi sfinte lacrimi, pe care venirea Ta le dăruieşte celor la care vine. Fă-Te mie, Doamne, lumină neîncetată; şi soare neapus, în tot locul strălucindu-mă pe mine. Cela ce nu Te întorci de la nimenea din toţi. Ca să nu ne acoperim de întunericul păcatelor noastre, nevoind a veni către noi. Depărtează de la mine, Doamne, toată înălţarea cea pierzătoare şi-mi dă mie, Doamne, întreaga înţelepţire a ochilor. Pune limbii mele frâu. Arată auzirile mele bine supuse sfintelor Tale porunci. Dă-mi răbdare întru necazuri. Înţelepţeşte şi întăreşte inima mea întru împreună pătimire, întru milostivire, întru dragoste, întru smerită cugetare, în sinea mea şi către toţi, întru întoarcere dinspre lenevia şi trândăvia dracilor, în care ca în nişte dulceţi m-am desfătat. Dă-mi mie desluşire în gânduri, ca să aflu pe care dintre ele se cade mai mult a le alege. Dă-mi a cunoaşte uneltirile diavolului şi pe acestea împreună cu el a le lepăda; şi cu totul a-mi tăia voia mea şi a atârna cele ale mele de purtarea Ta de grijă şi de la aceasta a nădăjdui folosul. Căci la Tine este viaţa mea, mântuirea mea. Şi pe Tine Te binecuvântez şi Te slăvesc şi Ţie mă închin, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Purcezător şi Celui de o veşnicie cu Tine şi de o fiinţă cu Tine al Lui Fiu, totdeauna, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
“Binecuvantat eşti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînţelepti pe pescari ai aratat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt, şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire Ţie.”
