marți, 24 martie 2009

Maica Siluana, interviu despre muzica rock si influențele ei


Redator Radio Logos: Ce înseamnă atitudine şi libertate în filosofia rockerilor?

Cristian Şerban: Vorbesc ca un om care a fost implicat în fenomen ani de zile, deci nu ca unul care poate să critice uşor fără să aibă habar ce înseamnă rockul. Libertatea rockerilor nu este libertate în sensul pur. Adeseori este confundată cu anarhia. Libertatea pentru rockeri, de exemplu la festivalurile pentru motocicilişti înseamnă tone de hectolitri de bere consumaţi, plimbări ,,kamikaze” cu peste 150 de kilometri/oră, desfrâu şi dormit în şanţ…Dacă muzica rock este ,,cea mai adevărată” aşa cum se spune, ce caută horcăieli, înjurături şi urlete acolo unde ar trebui să fie partea muzicală a solistului? Libertatea pentru rockeri este pe scurt definită astfel: nu am mamă, nu am tată, nu am sistem de valori şi nu am Dumnezeu…
R.R.L. – Deci am putea vorbi de un nihilism! Negarea oricărui sistem de valori. Hai să vorbim un pic de influenţele ritmurilor rock asupra personalităţii omului.
C.S. – Muzica este în primul rând energie! Este un mare creator de energii. Nu ar fi rău dacă ne-am încărca cu energii de la altfel de muzică. Găsim energii pozitive în muzica psaltică, în cea corală, în muzica clasică. Chiar şi unele piese pop au ceva pozitiv, poţi găsi uneori şi ceva divin în ele, de ce să nu recunoaştem. Însă ritmurile drăceşti dintr-o piesă rock, te îmbie spre atitudini drăceşti. De exemplu, dacă văd solistul pe scenă că urlă şi ţipă, automat şi mie îmi vine să urlu şi să ţip.
Maica Siluana Vlad: Chiar şi mie. Cred că şi eu aş face la fel! C.S. – Dacă solistul sparge chitara, dă cu ea de scenă, automat şi mie îmi vine să sparg ceva. Părintele Cleopa spunea că zgomotul cel mai prezent în iad este dat de bătăile de tobe şi urlat. Pe de altă parte nu aş spune că e bine să treci de la rock la habotnicie. Aş recomanda calea de mijloc. Nu este cazul să punem toate chitarele pe foc. Nu-mi pot da seama ce rău poate să facă o piesă de dragoste. Nu sunt de acord cu violenţa, drogurile şi desfrâul, dar pot să fiu de acord că şi într-o piesă rock poţi găsi lucruri bune.
Maica Siluana Vlad: Eu am un îndemn pentru tine. Eu mă bucur că ai început să urăşti păcatul aşa după cum reiese şi din cartea ta Între rock şi iubirea fără sfârşit, dar ţi-aş spune că ar fi bine să pui început bun şi să-i iubeşti şi pe păcătoşi. Să ne iubeşti pe noi păcătoşii. Când eram mai tânără şi eu am avut în mine aşa, o flacără. Am încredere că prin ceea ce faci, vei sluji de acum prin dragoste. Să-l iubim şi pe acel tânăr care urlă, căci de durere urlă şi ţipă. R.R.L - Aş vrea maică, să comentăm pe marginea cuvintelor spuse de intelocutorul nostru Cristian Şerban.
Maica Siluana Vlad: A fost aşa o ploaie de informaţie, nici nu ştiu cu ce să încep. Mi-au rămas în cap primele cuvinte rostite de acest tânăr care a ieşit din iad şi vrea să tragă nişte suflete după el. Spunea că muzica rock este ,,cea mai adevărată”. Şi spunea că este din ce în ce mai mult zgomot şi din ce în ce mai multă dezordine în această muzică ,,cea mai adevărată”. Adevărul de la capătul celălalt este legat de frică, de aceeaşi deznădejde care face nişte copii să strige după ajutor. E şi un adevăr în această muzică. Şi anume adevărul că în această realitate trăiesc milioane de tineri, de oameni, de suferinzi. Sunt sute, mii de tineri care trăiesc în această viaţă şi în violenţa ei. De aceea ei strigă după mamă, după tată, după un pic de iubire. Strigătul se transformă în acorduri muzicale şi dintr-o dorinţă de a te dărui răului de care te simţi strivit. Ei trebuie înţeleşi, fiindcă nu ştiu că există iubire, scăpare, mântuire. Atunci în momentele de mare durere, ei strigă. Dar să nu facem confuzii! Aceşti oameni care doresc iadul şi îl cheamă pe satana, nu sunt draci. Ei sunt tot oameni! Ştim, trebuie să ştim că un om oricât ar fi de căzut, oricât ar fi de îndrăcit, de strivit de răutate, de violenţă şi de ură, în el nu moare scânteia divină. În el este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, care tânjeşte după dragoste şi mântuire. Sunt mărturii în legătură cu rockeri care au fost în iad la propriu. Unul dintre ei, posedat fiind şi mergând spre locul de frig şi însingurare şi-a adus aminte – când nu mai cânta necuratului, şi nici nu mai era întărit de bere, votcă sau drog – îngrozit de frică, de singurătate, durere şi a strigat: Iisuse am auzit că eşti Dumnezeu! Şi a venit Iisus şi cu Lumina Lui şi cu iubirea lui l-a smuls din ghearele diavolului. Să ne uităm la aceşti rockeri ca la cea mai gingaşă minune. Acolo încă mai este un prunc gingaş, un sfânt în devenire…
Articol preluat de aici:
Donații

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu