joi, 30 aprilie 2009

A fi persoană înseamnă să fii una cu celelalte persoane ale firii tale cea una...

"...omul a fost făcut de Dumnezeu după chipul Său și Dumnezeu este Sfântă Treime, Dumnezeu Unul în Trei Persoane. A fi persoană înseamnă să fii una cu celelalte persoane ale firii tale cea una, în deplină comuniune cu Dumnezeu. Pentru noi, cei ce cunoaștem din experiență numai existența individuală, firea pare și e simțită ca fiind sfâșiată în porții inegale de care ne „ținem cu dinții” și pentru care ne luptăm fără milă și fără scrupule cu oricine ne amenință „confortul” psihologic din ea, adică rația de plăcere care să ne dea o motivație pentru a fi, in ciuda suferinței care ne strivește. Ca să trecem de la existența individuală, la cea personală, ca să trecem de la a fi persoană in potență, la cea in act, avem nevoie să ne naștem din nou, din Duh si Adevăr, (ceea ce am și făcut in Botez si Mirungere) și să ne hrănim cu Dumnezeu ca să creștem in El până la vârsta omului desăvârșit, a Omului Hristos! Împlinind poruncile, acum pe cea a iertării si binecuvântării, facem primii pași dincolo de granițele individuale și descoperim cu uimire că relațiile dintre noi suntem chiar noi și că alegând noi să ne schimbăm, să ne vindecăm, ni se vindecă si relațiile. Apoi urmează descoperirea că viața celuilalt este viața mea! Și că a cere binecuvântarea lui înseamnă a cere și a primi binecuvântarea vieții meleȘi încă multe, multe, multe vom mai trăi simțind pe „pielea noastră” cât de adevărat este ce ne invață și ne oferă Dumnezeu in Sfânta Lui Biserică!"

 Maica Siluana


Sursa: http://www.sfintiiarhangheli.ro/intrebare.php?iid=1781

duminică, 19 aprilie 2009

Hristos a Inviat!

 
I.P.S. Teofan, Pastorala de Sfintele Pasti, 2009


 


Utrenia  Învierii - Mănăstirea Bunavestire din Ardeal

miercuri, 15 aprilie 2009

Despre problemele tinerilor


Conferinta "Despre problemele tinerilor",Slatina,5 aprilie 2009




A fost lucrarea lui Dumnezeu și să fiu atee și să mă convertesc  și să mă filmeze așa ieșind dintr-un canal, să știți că nu am fost inăuntru, a fost o lucrătură dinasta, așa de regie, și să ajung la această posibilitate de a vorbi cu oamenii tineri, despre problemele lor! Pe vremea comunismului, eram foarte trista că Dumnezeu mi-a dat multe daruri și nu le puteam folosi in nici un fel și mă plangeam la un moment dat și o doamnă mai in varstă mi-a zis, ai răbdare, că va veni vremea in care nu o să mai ai timp nici  să mănanci și Slavă lui Dumnezeu că a  venit această vreme. Uneori Dumnezeu ingăduie să umblăm in anumite direcții,  mai ales celor care nu se impotmolesc acolo. Un om care umblă pe o cale rătăcită poate să acumuleze experiența care să-i fie de folos celui care caută indicatoare. Foarte mulți tineri, astăzi cand pericolele sunt foarte mari, apelează la experiența celor care au fost înaintea lor și se folosesc de ea. Asta face ca cuvantul nostru  să aibă un rost. M-am întrebat și eu și m-au intrebat mulți in ce calitate vorbesc eu oamenilor, tinerilor. Și la rugăciune am primit cuvantul, eu sunt o bunică, o mamaie, mie imi e drag că mamaia mea era o femeie pe cinste! Mamaia  era  cea care-l invăța pe copil să se închine, să se ducă la biserică, ce să facă in biserică, cat de des să se ducă, unde să se așeze. Cam acesta este rolul meu unde slujesc și pe unde ajung,  sunt bunica aceea care-l indrumă pe om către Biserică, Biserica este mama noastră, este locul in care putem să aflăm Bucuria.Toata lumea aleargă după bucurie, toata lumea aleargă după fericire și eu am alergat după ea și am aflat-o. Am aflat-o in Biserică și  ce a fost uluitor și pentru mine și pentru cei care mă știau dinainte, eu nu am mai citit foarte mult, citesc și acum, că e o patimă din copilarie dar  nu lecturile teologice m-au adus la Hristos ci Biserica și primul cuvant care mi l-a adresat, a fost cel din slujba inmormantării. Atunci am inteles, iata locul unde pot să mor și nu mor degeaba, te asteaptă cineva care te iubește  și  rămane cineva in urma ta, care te iubește și care se ingrijește de tine și după ce ai plecat de aici . Ce am descoperit eu in Biserică și incerc să le transmit  și “nepoțeilor” mei de pe străzi,  sau din școli, facultăți sau de pe internet(unde am foarte mulți  "nepoței") este că Dumnezeu este mancare, că Dumnezeu este viața care se mănancă dacă nu-L mancăm pe Dumnezeu, nu avem viață in noi. Și oamenii ajung să cunoască asta cand gustă. Lucrarea mea este  să  le fac poftă oamenilor să-L  guste pe Dumnezeu. Să-L manance și să aibă viața in El!  Tinerii de astăzi au probleme specifice zilelor noastre dar au și probleme  care sunt aceleași decand e lumea. Voi incepe cu o problemă care e dintotdeauna: tanărul este o persoana umană care se desprinde de părinți, care devine independent. Această desprindere incepe pe la trei ani, cand se smulge din mana  mamei, eu pot și vrea să traverseze  strada, să alerge singur, maică, de mai plange dar el poate să meargă, nu are nevoie de mana mamei, nu are nevoie de supraveghere și merge așa pană aproape de douăzeci de ani, varsta la care plecă în armata băiatul sau fata ieșea la păr, moment in care tanărul incepe să se desprindă de familie. Pană atunci, familia se străduiește să-i  faca zestre fetei și băiatului un rost, că după terminarea armatei, după ce devine independent emoțional, cum am spune cu cuvintele de astăzi, adică poate să-și stăpanească emoțiile, supărările și să asculte de o poruncă aspră care să-l oprească de la ce-i vine să facă, atunci este pregătit să intemeieze o nouă familie și să devină soț sau soție.  Această devenire este foarte grea in zilele noastre, pentru că  astăzi copiii sunt mai dependenți de părinți, decat acum cincizeci sau o suta de ani. Noul mod de viață îl face pe copil dependent pană la 25-30 de ani , depinde de numărul de mastere de care este tentat sau obligat să le facă, după ce termină facultatea. Pe de alta parte tanărul de astăzi se maturizează fiziologic, mai devreme decat tinerii de altădată. Astăzi adolescența  incepe mult mai devreme decat inainte și  tinerii sunt capabili să fie părinți din punct de vedere fiziologic, mult, mult mai devreme,  decat erau pe vremea bunicilor mei, sau a părinților mei.  Acest contrast dintre o maturizare fiziologică timpurie și o maturizare emoțională și o emancipare socială,  tarzie, mult amanată, face ca  tanărul de astăzi să aibă probleme cu totul speciale. El intră in conflict cu parinții in privința nevoii de independență, are nevoie de relații, are nevoie de distracții, are nevoie de intalniri speciale pe care parinții  le interzic, fiindcă este independent de ei din punct de vedere financiar, material, tanărul locuiește incă la părinți,mănancă acasă, se imbracă cu hainele pe care i le cumpară părinții și acest război se transformă intr-un război lăuntric. In limbajul de astăzi se numeste lipsă de maturitate și mai mult au de pătimit din această privință, fetele. O fată se maturizează  emoțional mai degrabă, ea avand o viața mai grea. Nu pentru că ar fi cineva misogin in Biserică sau in lumea noastră, nu, dar viața  femeii este mai grea. De-a lungul istoriei a fost mai grea și este mai grea și prin definiție, este mult mai greu să ții un prunc in pantece decat in brațe, sau după umeri, cand incepe tata să-l ia in brațe, acum s-au mai schimbat lucrurile, incepe tata să-l ia in brațe cand e mai mititel, îl hrănește cu biberonul,  deci mai poate să-l hrănească și tata. Femeia se maturizează mai devreme și dorința ei de a intemeia o familie, de a se desprinde din casa părintească, apare mai devreme. Dorința  bărbatului, băiatului, a tanărului de a pleca de acasă nu are temeiuri prea puternice, înafară de nevoile afective și cele de intimitate, el, are tot ce-i  trebuie acasă, este iubit, slujit, spălat, hrănit și ințeles, ascultat, tolerat . Acest lucru face ca el să se maturizeze mai greu si să dorească să-și întemeieze o familie mai tarziu, daca se poate cat mai tarziu. Din cauză aceasta fetele sunt atrase cumva, in relații de dragoste fară căsătorie, fară binecuvantarea  Bisericii.  Fetele și femeia, e întotdeauna  mai pornita spre căsătorie, fiindcă Dumnezeu a pus această chemare în noi  în sufletul și în trupul nostru, pentru că aceasta este misiunea noastră, să aducem pe lume oameni noi, lucrand împreună cu Dumnezeu, adevăratul Creator de oameni noi. Femeia e cumva mai asemenea cu Dumnezeu decat barbatul, să mă iertați, pentru că femeia ca Mantuitorul, se dă de mancare, fiilor ei. Pruncul în pantece o mănancă pe mamă, după aceea  mănancă lapte de la sanul ei  și apoi îi mănancă zilele…Aceste lucruri ne onorează pe noi, pentru că suntem mai asemenea cu Domnul, care se dă pe Sine de mancare fiilor lui ca și noi să avem viața noastră  in noi . Așa că femeia ascultand de această chemare a ei, are o atitudine mai jertfelnică și mai conștienta,  pentru faptul că trebuie să se jertfească ca să ducă porunca vieții mai departe.  Tot femeia este cea care intră in biserică mai degrabă și rămane mai mult. Spunea cineva că sunt mai mulți bărbați în pușcărie pentru că sunt mai multe femei în biserică.Și aceasta este o realitate deși se înmulțesc acum și bărbații in biserică și femeile in penitenciare. Asadar această luptă între o maturizare mai tarzie a bărbatului, a tanărului și o maturizare mai degrabă  a fetei  face ca tinerii să aibă probleme, diferite de problemele care erau acum 50 de ani sau acum 100 de ani, care erau înainte de epocă aceasta modernă. Această problemă crează foarte multă suferința, în primul rand mor foarte mulți copii-mor prin avort . Sunt avortați copii mulți și în familiile deja întemeiate, dar intr-o statistică mai mult de jumătate sunt uciși de tinerele necăsătorite. Și este cumva, nu de scuzat fiindcă o crimă niciodată nu poate fi scuzată dar este de înțeles că daca este studenta sau este elevă îi trebuie foarte mult curaj ca să aducă pruncul pe lume, uneori alungată de familie și de societate. Cu mila lui Dumnezeu, aproape în toate orașele mari există organizații, Pro-vita, există asociații ASCOR unde tinerii, se ocupă de tinerele care au pruncii in pantec și le ajută să nu-i ucidă. La Craiova, cunosc vreo doi copii care s-au născut așa și craiovenii care s-au ocupat de asta erau ascor-eni văd  că sunt aici și slujesc biserica in alt mod. Se poate, uneori o tanără are nevoie de puțină incurajare, că să aducă pruncul dar aici apar alte probleme, că o mamă singură, sau această realitate ciudată care a apărut acuma, familia mono-parental care a apărut acum, ne schimbă cu totul viața și modifică cu totul viața pruncului, el nu o să crească armonios, nu o să ducă o viață armonioasă dacă nu are un tată. Din nefericire sunt și copii care au părinți și care nu duc o viață armonioasă,  atunci au și ei probleme  și traume. Tot la această problemă a diferenței de maturizare, între băieți și fete, este tot in privința băieților, să mă iertați, că eu vă prețuiesc mult dar dependența de familie face că băiatul să rămană multă vreme lipit de mamă. Băiatul mamei! Dintotdeauna mamele i-au iubit mai mult pe băieți și tații, i-au iubit pe băieți mai mult. Tata cand a auzit că m-am născut fată, trebuia, să mă cheme Eugen, a  zis, nu mă mai intorc acasa, sarmanul și  a căzut prizonier și s-a întors după patru ani. Și mama mereu îmi spunea că din cauza mea a căzut prizonier. Sper să nu fie așa! Vă dați seama că nu mi-a prins bine cand știam că nu trebuia să fiu fată, drept pentru care, cand eram prin liceu, prin facultate, mă tundeam așa foarte scurt și umblam în pantaloni, așa că atunci cand vedeți fete băiețoase să știți că cineva din familie a spus, tu ar fi trebuit să fii baiat, nu fată. Dar ne trece și Dumnezeu ne ajută și cand ne intoarcem Acasă, in Biserică, desoperim că e minunat  să fii femeie. Băiatul mamei, este dependent afectiv de mamă.  Nu neapărat că o iubește mai mult decat pe prietena lui...

 

 

 

 

 

 

 

marți, 14 aprilie 2009

Despre inteligenta emotionala...

"Inteligenta emotionala este un nume pe care il da omul de astazi capacitatii sale de a-si folosi bine, ziditor, emotiile, sentimentele, afectivitatea. Oamenii care au renuntat la Dumnezeu si la puterea pe care ne-o da El in Biserica Lui, au negat importanta puterilor patimitoare ale sufletului si au slujit „zeitei ratiune”, robita stiintei de a produce „placere fara durere”! Acum, cand dezastrul conditiei umane e de necontestat pentru cine are putina onestitate macar, se cauta o revenire asupra felului in care e privit omul si viata lui. Asa s-a ajuns la „psihologia adancurilor” si la psihoterapiile ei, asa s-a ajuns si la „inteligenta emotionala”...
Da, aceasta stiinta despre psihismul uman si folosirea puterilor lui e de folos pentru ca il ajuta pe omul debusolat sa constate cat e de bolnav, de unde i se trag suferintele si cat e de neputincios sa iasa din cosmar. Asa poate descoperi ca singur nu se poate vindeca si ca Cel ce-L poate vindeca e Dumnezeu Iubire si este Prezent, si Viu si Lucrator in Sfanta Lui Biserica si in adancul fiecarui om unde bate la usa inimii cerand voie sa intre si sa aduca Lumina Lui!" (Maica Siluana Vlad)



Maica Siluana: "Despre inteligenta emotionala"


Cuvintele Maicii au fost preluate de aici:


vineri, 10 aprilie 2009

Tinerete fara batranete si viata fara de moarte!

"Sunt ca o oala, care a fost multa vreme sub presiune, Dumnezeu mi-a dat destule daruri, dar pana acum vreo 19 ani… nu am vorbit, ca vorbeam neplacut…si cand s-a rupt capacul, a inceput sa iasa, asa ca, nu e decat “abur”, sa nu credeti ca-i cine stie comoara, este “abur” dar cu mila lui Dumnezeu , am darul de a prinde cumva, fara sa-mi dau seama, gandurile celor cu care stau de vorba si sa dau un raspuns care sa fie de folos celui care ma asculta. Acesta este darul pe care Dumnezeu l-a facut femeilor si care se coace spre batranete. Este darul bunicilor…bunicile noastre, au avut acest dar de a spune lucrurilor pe nume , de a si mangaia, de a si certa si de a se ocupa de cei care au probleme, de cei care au o durere . Titlul conferintei nu-mi apartine, mi-a fost sugerat de parintele tanar pe care-l aveti aici…iesind din basm, dar dorul nostru pentru tinerete fara batranete si viata fara de moarte nu a incetat. A fost o vreme lunga, in care oamenii aveau nevoie de povesti ca sa indrazneasca sa-si doreasca ceea ce inima omului isi doreste. Omul isi doreste sa traiasca! Omul doreste sa fie viu si sa se bucure de viata lui! Aceasta este o dorinta pe care o au si fapturile necugetatoare si iarba si animalele dar la om aceasta dorinta de viata este dorinta de viata frumoasa, de viata creatoare ,de viata care sa fie in plenitudinea ei. Aceasta plenitudine o gasim la tinerete! Pana la tinerete omul creste, se si risipeste uneori dar de obicei el creste si acumuleaza multe dorinte. Cat e copil, cati dintre noi nu am trait asta, lasa ca ma fac eu mare si am sa fac si cutare si cutare si cutare…lasa ca am sa plec de acasa, lasa ca o sa-i arat eu lui tata ca si eu pot si tot acumulam o multime de dorinte si ne facem planuri si toti cei care suntem seriosi si harnici ne straduim sa ne implinim dorintele cele mai puternice ale inimii noastre, care sunt acelea de a trai o viata frumoasa. Apoi, pe masura ce creste si devenim tineri, capabili sa ne implinim idealurile ne dam seama ca dureaza, ca nu poti sa-ti implinesti dorintele, nevoia aceasta de a avea o viata frumoasa deodata. Iar cei care au conditii deodata sa se bucure de viata lor, nu se bucura. Sunt tineri care se casatoresc si au casa, masina, copii si ei se cearta, divorteaza pentru ca nu-si agonisesc singuri conditiile acelea de viata frumoasa . Omul se bucura cand contribuie personal la crearea ambiantei si la imbogatirea vietii lui. Sunt si oameni fericiti care primesc de-a gata si stiu sa multumeasca si au ce face. Cei care nu primesc de-a gata se apuca sa-si faca singuri: casa, masina, ce are omul nevoie si la un moment isi da seama ca are dorinte multe si ca nu-I ajunge timpul ca viata zboara, ca timpul trece, el nu apuca sa se bucure de aceea ar vrea sa nu apara batranetea, care incetineste ritmul de viata si pentru un tanar batranetea este ceva foarte urat. Pentru un tanar batranetea incepe pe la 30 de ani…dar pentru un batran lucrurile stau cu totul altfel, o sa vedeti, sa va dea Dumnezeu sa ajungeti batrani si o sa vedeti ca se vede altfel dinspre batranete . Cert este ca omul isi doreste sa nu imbatraneasca, pentru ca batranetea este o incetinire a focului vietii si o capacitatea redusa de a se bucura de cele pe care le-a agonisit in timpul tineretii. Sa zicem ca cineva agoniseste multa invatatura, si cand ajunge mai invatat si mai cunoscut si mai bogat in cunostinte, este scos la pensie, deci vine batranetea si tocmai atunci cand ajunsese la o cantitate mare de invatatura, cu toate cele pe care le-a agonisit. De aceea omul isi doreste tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Acest dor al omului nu e pus in inima lui de om. E pus de Dumnezeu! Asa ne-a facut Dumnezeu cu dorinta de a trai si a ne bucura de viata . Viata este darul pe care-L face Dumnezeu omului si i-a dat si capacitatea de a se bucura de acest dar . Daca noi am vrea sa-I multumim lui Dumnezeu pentru darul vietii ar trebui sa-I multumim in fiecare secunda. Ganditi-va ca respiram…ce minune…tineti-va de nas cinci minute, doua minute si o sa vedeti ce bucurie este sa respiri . Noi uitam sa-I multumim lui Dumnezeu ca respiram... dar suntem foarte nemultumiti cand avem nasul infundat dar nu ne gandim ce minune e sa fii constient ca respiri…ce minune e sa bei apa cand ti-e sete. Omul nu gusta aceasta bucurie, de a bea apa, omul nu gusta bucuria de a manca o bucata de paine sau de a manca un mar, sau cum spunea parintele Rafail, de a se infrupta din bunatatile acestea pe care le-a facut Dumnezeu. Si nu numai ca a facut bunatati multe…dar uimitor este ca a pus in gura noastra atat de multa simtire, incat noi deosebim ce fel de strugure mancam, ce fel de para mancam, ce fel de portocala am mancat…deosebim toate nuantele de gust in ce a facut Dumnezeu si in ce face omul cu ce a facut Dumnezeu. Urechea omului aude o multime de sunete , aude atatea armonii, ori ganditi-va ce capacitate are aceasta mica ureche sa se bucure de toate frumusetile pe care le-a pus Dumnezeu in lume, susurul unui izvor, cantecul unei pasari, cantecul unui instrument muzical, vocea persoanei iubite, vocea omului care canta, vocea omului care plange…daca am fi constienti noi am simti ce sarbatoare este in fiinta noastra in momentul in care pipaim ceva placut, ce minune este sa mangai obrazul unui copil …acestea toate noi le simtim prin aceste organe de simt pe care Dumnezeu le-a pus in noi, prin care viata noastra se bucura , viata noastra vibreaza. Noi suntem ca o orchestra, totul e vibratie, totul e miscare, totul este in armonie. Pentru asta noi ar trebui sa sesizam ceva, sa ajungem la o deplinatate a vietii noastre, care nu este doar furtuna si tumultul tineretii si sa avem si experienta si bogatia batranetii , cu capacitatea de a ne bucura a tineretii si nici sa nu murim…Aceasta este ceea ce ne dorim pentru ca asa ne-a facut Dumnezeu, sa ne bucuram in veci de bunatatile pe care ni le-a facut. Dar noi suntem departe de acest lucru, suntem daca ne gandim bine, niste oameni amarati, ne nastem de abia asteptam sa crestem mari, suntem nefericiti , de la nastere, daca mama nu ne ia in brate imediat, tipam, plangem…daca nu ne cumpara motocicleta aia verde ne trantim pe jos…daca suntem tineri avem nevoie de atentie, avem nevoie de bicicleta, coca -cola, guma de mestecat…avem nevoie mai ales sa fim nesimtitori! Aici este cea mai mare nenorocire a omului. Omul a fost facut de Dumnezeu extrem de sensibil . Ce trebuia sa simta in primul rand?! Ca uite ce minunat te-am facut, cate simturi minunate ai si uite ce lume minunata am facut pentru tine. Desfata-te! Scopul creatiei este ca omul sa se infrupte din ea, sa se desfete , sa se impartasesca din ea pentru placere, nu de foame, nu exista foame. Ori placerea, cand ne-a facut Dumnezeu, placerea nu era in aceste organe exterioare, ci era in adancul mintii noastre, care era placerea de a fi iubit. Atunci cand cineva te iubeste si-ti da ceva bun, tu simti ca te iubeste, cand cineva care te iubeste iti face un cadou, simti ca te iubeste, ochii tai nu sunt fixati pe cadou ci pe cel care te iubeste, pe cea care te iubeste. Omul insa lepadandu-se de Dumnezeu si iesind din Rai, si-a centrat privirea pe cadou. Eu mereu il spun pe finutul meu, mititelul, el nu avea nici o vina era om, am botezat un copil, demult, demult si l-am tinut in brate decand l-am scos din cristelnita, ma duceam aproape saptamanal la el, cand a zambit prima data mi-a zambit si mie, cand a vorbit prima data a zis nana si era foarte bucuros cand ma vedea. Eu de fiecare data ii duceam ceva bun, si cand ma vedea tresarea, radea, imi intindea manutele si la un moment dat, cand m-a vazut a zis: “…Nana ce mi-ai adus?” In momentul acela, finutul meu nu s-a mai bucurat de mine, ci de ce aveam eu in geanta, ca mereu scoteam ceva din geanta…atentia lui s-a mutat catre traista mea, din care scoteam ceva bun si nu ma mai vedea si trebuia mereu sa fie ceva nou, ca sa pot sa-i castig dragostea, sa-i castig atentia . Atentia era pana avea de luat ceea ce avem eu in geanta apoi nu-mi mai dadea nici o atentie. Asa ne purtam noi cu Dumnezeu! Ne indreptam atentia catre daruri, catre obiecte si cautam placerea in ele. Din cauza aceasta noi am ajuns amarati, pentru ca placerea din lucruri este trecatoare, ce placere e sa mananci o ciocolata dar dupa ce ai mancat-o unde-i?, nu-i!, si daca mananci ciocolata si daca mananci muratura, consecinta e la fel …cat de amarat e acest om , facut de Dumnezeu atat de minunat, intr-o lume cu atata bunatate, cu atata frumusete, ca a ajuns sa fie stricacios. Sa consume bunatatile si frumusetile si sa le strice. Am ajuns o fabrica de stricaciune, noi ne mentinem in viata, transformand aceste minuni facute de Dumnezeu in stricaciune. In Rai, spunea un parinte, nu era stricaciune, omul manca ce-i dadu-se Dumnezeu…nu moartea ca inoire a materiei, a lumii, a Kosmosului, nu a aparut odata cu caderea. Odata cu caderea omului a aparut stricaciunea. Si spunea parintele ca in cadere,frunzele, fructele, plantele, se transformau in miros, deci se desfacea aceasta materie care era frumoasa si se transforma intr-o pulbere frumos mirositoare…Ganditi-va ce tragedie s-a intamplat cu noi! Asa ca, in aceste conditii, Slava Tie Doamne, Slava Tie, ca nu exista tinerete fara batranete si viata fara de moarte! Sa traiesti o vesnicie mancand si mirosind urat…mi se pare dramatic, nu se poate, noi nu putem fii multumiti cu aceasta conditie, nu putem chiar daca ne-am face frumosi… am cunoscut , pe vremea mea, era un cantaret celebru de muzica populara, era mereu frumos, cu fata intinsa si cu parul mereu negru, dar era asa de trist cand te uitai la el, se vedea ca-i de demult nascut…nu era tanar, sub acea piele intinsa, operata si imbunatatita, era un om care imbatranea, era un om care se sfarsea…Moartea de care fugim noi, este darul facut lui Dumnezeu cand am ales stricaciunea, este nasterea la viata fara de moarte, la tineretea fara de batranete. Acesta este pretul pe care-l platim noi prin neascultarea noastra din Rai…nu-i degeaba sa vorbim cum a fost in Rai, vai de oamenii care nu cred in Dumnezeu si se uita la om si zice, daca asta-i omul, chiar ca nu-i nimic de facut cu el. Noi stim ca nu-i asta omul, noi stim ca omul a fost facut altfel d e Dumnezeu, ca Dumnezeu s-a facut om si a venit la noi ca sa ne faca altfel, in noi creste acum o viata de care ne vom bucura cand vom creste din nou. Ne-am nascut o data pe Pamant prin mama, dupa nasterea noastra biologica, dupa ce ne-am zidit in pantecele ei, ne-am facut organele de care aveam nevoie in viata aceasta pamanteasca. Acuma, aceasta viata este ca un nou pantec in care ne pregatim pentru viata vesnica. Vai celui care s-ar simti atat de bine in pantecul mamei lui, incat nu ar mai iesi afara. Ar muri si el si mama lui. Vai celui care traieste in viata aceasta ca si cand asta ar fi tot. Va putrezi, va iesi de aici stricacios!Scopul vietii noastre in "burtica" acestei noi mame, care este Sfanta Biserica este sa ne facem organele sa ne bucuram de viata fara de moarte, de dincolo de ceea ce numim noi acum moarte. Stiti foarte bine si cei mici si cei mari ca ziua mortii este ziua nasterii, cand sarbatorim un sfant, ziua lui, este ziua cand a trecut la Domnul, ziua in care a trecut dincolo. Acuma, aceasta stare a noastra, nefericita, ca suntem stricaciosi, nu ne micsoreaza bucuria de viata, noi nu am nascut bucuria de a fi viu altfel, decat in aceasta stare. Cum zicea parintele Teofil ,la un moment dat, il intreba cineva, daca e nefericit ca e orb, daca a suferit mult. Si zice, dragule, eu nu am cunoscut cum e sa vezi, tot ce am cunoscut eu, bucurie, dragoste mangaiere, am cunoscut orb. Deci eu iubesc viata si darul vietii cu aceasta neputinta, care pentru mine nu a fost neputinta, nu am simtit-o ca atare, ca nu am comparatie. Asa ca noi ne bucuram de viata noastra asa cum suntem noi, stricaciosi! Si minte nu ne-a luat-o Dumnezeu, putem sa ne organizam, sa avem grija de noi, sa nu stea cele care se strica la vedere, sa nu stea in calea noastra, sa stim sa le pastram, sa ne pastram. Dumnezeu , Fiul, s-a facut om, ca sa ne scape de stricaciune, ca sa ne scape de moarte, ca sa ne daruiasca belsug de viata, o viata pe care nu o avem, el este viata noastra, nu noi, nu ce avem noi. Atunci descoperim ca el e viata, invatam cum sa intre aceasta viata care este el, in vasul vietii noastre. Omul fara viata care este Hristos, este ca un bec, care nu are curent electric. Ce sa faci cu un bec, care nu se aprinde, nu! Acesta este omul fara Dumnezeu. Dumnezeu intra in noi din nou, intra cu viata Lui in noi si ne da puterea de a ajunge din nou la nestricaciune. Unii oameni ajung inca inainte de moarte, sunt sfinti care, deja miros frumos, trupul lor nu putrezeste si miroase frumos, acest lucru ne asteapta pe toti cand vom invia. Insa, ca sa putem sa ne bucuram de darul vietii in aceste conditii, pe care le avem noi, noi trebuie sa invatam cum sa ne bucuram, nu orice respiratie este bucurie, nu orice inghitire este bucurie, nu orice mancare este bucurie, omul se poate strica in functie de ce respire si ce mananca si ce bea. Ca sa fim fericiti, sa ne bucuram de viata noastra, avem nevoie sa invatam ce sa mancam, ce sa bem si ce sa respiram. Omul nu este doar trup sau ce numim noi suflet, adica ce numim noi aceasta viata biologica din noi, aceasta activitate a mintii noastre, psihismul nostru. Omul are un adanc mai mare, cu care fiecare dintre noi, daca am vrea ar intra in relatie cu el, este duhul nostrum, este inima noastra, este adancul nostru . Ori de cate ori tacem si ascultam tacerea aceasta din noi, descoperim ca suntem mai mult decat avem noi sentimentul ca suntem. Cand intrebi pe cineva cine este, iti spune al cui este, cum il cheama si ce stii despre tine? Eu stiu despre mine lucruri pe care mi le-au spus altii…ca sunt desteapta, ca sunt proasta, ca sunt frumoasa, ca sunt urata, ca-s harnica sau puturoasa, deci nu stiu cum sunt si cine sunt. Peste mine au venit aprecierile celorlalti si mi-au intrat in cap, uneori le cred, alte ori nu le cred dare eu nu ma cunosc pe mine. In noi exista doua dimensiuni, una este ce sunt trupul meu si sufletul meu, este aceasta fire a omului, pe care o primim de la parinti prin nastere, trupul viu, trup si suflet deodata si mai este cineva care nu a fost dinainte. Viata mea si viata dumneavoastra vine de la Adam si Eva. Prin semincioarele care trec de la parinti, acolo se ingramadeste viata si cand doua semincioare se unesc, prin randuiala lui Dumnezeu, atunci omul spune, Doamne, iata, noi vrem un om nou. Ei nu stiu ca asta vor, ca au uitat ce fac ei acolo, dar ori de cate ori viata imbratiseaza alta viata, cand o persoana, imbratiseaza alta persoana, barbat/femeie,dupa randuiala lui Dumnezeu, atunci preaplinul de viata din barbat si femeie se unesc si pot rodi . Aceasta iubire poate deveni roditoare. Iubirea trupeasca, fiindca cealalta iubire, rodeste si ea, tot ce fac familiile impreuna, casa, masina, gradina…sunt roadele iubirii celor doi, care au adunat aceste lucruri si s-au bucurat de ele. Deci in momentul in care o viata noua e pregatita, pentru ca samanta aceasta de viata vine, barbatul si femeia se intampina unul pe altul, atunci Dumnezeu sulfa pe mine persoana, atunci se creeaza persoana mea. Eu ca persoana, ca cine , ca cea care va vorbeste acum, n-am existat. Multi oameni se supara pe Dumnezeu , ca de ce m-am nascut eu din parintii mei, ca si cand eu am fost undeva in buzunarul lui Dumnezeu, si cand acuma o trimit la Valcele, sa se duca la Aurica si la Iancu si sa vina! Daca ar fi fost asa, aveam tot dreptul sa ma revolt, de ce nu m-ai trimis la Londra, la regina Angliei, sau de ce nu m-ai trimis la Paris…pai nu eram.


video
Conferinta "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte", Dorohoi, 26 martie 2009,partea intai

Deci in momentul in care Dumnezeu ne aduce la existenta, pe noi ca persoane, aduce in aceasta viata care se daruieste acolo. Si Dumnezeu, ii da acelui om atata pricepere si atata dar incat in conditiile in care se naste, sa poata sa ajunga sfant, sa poata sa ajunga fericit, sa poata sa se bucure de viata. Fiecare faptura noua in momentul zamislirii primeste puterea si priceperea necesara sa ajunga la sfintenie. Chiar daca parintii nu ne invata despre Dumnezeu, chiar daca parintii sunt oameni care ne arunca, ca traim in orfelinate, sau traim pe strazi, in noi exista acea putere care trezita si educata poate sa ne duca pe noi la bucuria adevarata. Ei acel cineva, e omul care nu a mai fost! Eu! Eu si nu egoul meu! Firea noastra, trupul si sufletul nostru, are o stiinta de a fi, separata de voia persoanei mele. Poate vi se pare greu dar este extrem de important sa tinem minte asta, pentru ca alminteri noi nu vom intelege de ce facem raul pe care nu-l vrem…de maine ma las de rautatea aceea si omul face din nou la fel. De ce?! Pai mi-a venit…aceste puteri care-mi vin, de unde-mi vin?!...eu sunt neputincios in fata lor..."

video
Conferinta "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte", Dorohoi, 26 martie 2009, partea a doua

Cum trebuie să ne alegem partenerii de viața?

Alegerea asta să fie a inimii, a minții și a trupului. Pentru că noi prin păcat ne-am rupt în bucățele, una vrea inima, alta vrea trupul și alta vrea mintea. Și atunci când vrem să ne căsătorim trebuie să chemăm toate aceste trei instanțe într-una, să stăm de vorbă, să facem înăuntru acolo, o sfătuire cu toate trei. Cea mai puternică voce când ne alegem partenerul de viața este vocea trupului, trupul își caută mirele, își caută mireasa, mai ales când un băiat își caută mireasa, trupul are niște vibrații speciale, acum lumea s-a zăpăcit și vibreaza în toate direcțiile, dacă a văzut o reclamă vibreaza, trupul nu știe ca e pe ecran, produce substanțele necesare pentru nuntă si pe urmă se zvârcolește de pe o parte pe alta că nu are miresa, că s-a inchis televizorul. Așa că trebuie să avem grijă ce facem trebuie să ascultăm vibrațiile trupului. Există niște fiori pe care i-a pus Dumnezeu in trupul omenesc, speciali, fiori care cântă de la bărbat la femeie, de la femeie la bărbat, de la băiat la fată, de la babe la moși ... nu dispar fiorii aștia numai întrebuințarea lor se schimbă. Acesta este primul glas, glasul trupului care se înfioară. Pe vremea când nu existau aceste mijloace de dezmăț a imaginilor, de băieți și de fete frumos parfumați, fiorii aceștia nu veneau cu una cu două, erau bine păziți de babele satului. Veneau mamaile cu bățul, stăteau pe margine la horă și scoteau fata la horă, trebuia să ia aminte la toți băieții si dansau, se țineau de mână aici, cu un băiat, dincolo cu un băiat, ei... câți fiori să fii simțit acolo trebuia să fii atentă să nu te impiedici la dans, nu aveai timp să simți prea mulți fiori, nu puteai să te apropii maică, unul de altul că babele faceau:șșșșșșșî! Dansurile acestea populare sunt foarte elegante, foarte frumoase, trupurile sunt ținute la distanța . Acum poate să se bâțaie unul într-un colț, unul într-un colț, ca tot se infioară. Deci se și atingeau se și doreau. Și incet, incet oamenii știau după muzica trupurilor, care-i băiatul, care-i fata de care erau atrași. Apoi venea inima și inima are sentimente. Sentimentele durează mai mult decât fiorii că fiorii aceștia ai trupului dupa nuntă se cam duc, după luna de miere vin anii de fiere, nu mai durează așa de mult dar rămân sentimentele, iubirea din inima și atunci trebuie să ne întrebăm inima: ți-e drag?/mi-e dragă!, chit că spune o prostie, mi-e dragă... chit că scuipă, ți-e drag?,... apoi nu mi-e drag dar poate se lasă dacă mă mărit eu cu el și el scuipă și mai tare după ce se insoară! Fii atent la ce spune inima si când vezi anumite aspecte mai neplăcute că nimeni nu este desă vârșit, toți avem ceva și neplăcut. Apoi să ne gândim cu mintea, dacă ne căsătorim, ce facem, unde locuim, ce facem cu copiii, ce facem cu casa, pot să o iubesc și pe maică sa sau o sa zic că am o soacră rea, pot sa-l iubesc și pe cumnatul meu...ne căsătorim neam cu neam, ne facem neamuri cu neamurile lui, dacă nu ne folosim mintea, o să ne trezim după nuntă: nu am știut că are șapte frați si că toți vor să facă școala și o să stea la mine la Dorohoi...ei, trebuia să te gândești înainte! Acestea toate trei trebuiesc intrebate și apoi toate trei trebuiesc duse la Dumnezeu, la părintele duhovnic care te-a crescut până atunci, vă mutați amândoi la un singur duhovnic, părintele te va sfătui, nu pe cine să iei, dacă să-l iei pe Gheorghe, ci cu harul lui Dumnezeu care vine în sfânta spovedanie o să-ți atragă atenția la anumite lucruri pe care trebuie să le gândești și pe care trebuie să le încredințezi lui Dumnezeu. Apoi trebuie să întrebi părinții tăi, părinții ei, e bine sa iei binecuvântare. Uneori părinții se împotrivesc din niște motive, care pentru mintea tânarului nu au nici o logică. Zice nu, nu că are nasul prea mare și nu are nici o logică, mie mi-e dragă așa cu nasul mare, părinții au o intuiție, simt pericolul pentru copilul lor și nu știu să-i spună pe nume, ce nu le place, că nu calcă bine cutare...deci simte pericolul și te avertizează că nu e bine. E bine să cerem binecuvântarea părinților, desigur atunci când judecă din punct de vedere material, nu din punct de vedere duhovnicesc, tinerii se pot căsătorii și fără voia lor, apoi obțin ei binecuvântarea că inima părintelui se moaie. Cel mai important lucru este, ce facem după ce l-am ales, ce facem după ce am ales-o: facem nuntă, nunta inseamnă prefacerea băiatului si a fetei în soț și soție. Un bărbat și o femeie nu sunt soț și soție, sunt bărbat și femeie, pot face ceea ce fac soții după nuntă dar e altceva. Este ceva trupesc, ceva biologic, după Sfânta Cununie se sfințește trupul bărbatului și trupul femeii și relația lor este sfântă. Copiii trebuie să știe că relția dintre mamă si tată este sfințită, este sfânta. Taina Bisericii Ortodoxe este taina prefacerii, în Biserica Ortodoxa, vine harul Lui Dumnezeu și preface ceva in altceva. Ceva din lumea aceasta in ceva care este de la Dumnezeu, pâinea și vinul se preface in trupul și sângele lui Hristos, un tânăr este prefăcut preot prin harul care vine...



marți, 7 aprilie 2009

Familia crestina!

Omul de astazi are multe dar un singur lucru ii lipseste, nu mai are timp! Mai de curand, asa, diavolii s-au adunat la o sedinta mare, sa vada ce sa faca cu omul acesta postmodern, ca s-a desteptat foarte tare, ca s-a prins ca exista diavol, ca nu mai crede ca e o pacaleala, ca a inceput sa tanjeasca dupa Dumnezeu si ce  sa facem noi cu el, ca tot mai multi tineri, mai ales in tarile care au fost comuniste,  tot mai multi oameni , se intorc la biserica…Si s-au hotarat ei, sa aduca asa o explozie informationala,  ca oamenii sa nu mai aiba timp. Asa ca vedeti, noi am inceput sa avem mai de toate dar nu mai avem timp! Si iata ca Dumnezeu,  ne-a dat puterea sa stam impreuna si sa ne facem  putin timp, sa stam de vorba despre familie! Ce lucru o fi acesta, ca o maica, un calugar, sa vorbeasca despre familie?! Maica face ascultare, cei care m-au invitat mi-au cerut sa vorbim despre familie si gandul a pornit de la faptul ca eu prin ascultarea pe care o am la Craiova, cunosc mult durerea familiei, aproape la fel de mult ca parintii duhovnici. Preotii nostri, parintii duhovnici,  stiu foarte multe despre familia crestina de astazi, despre durerile ei, dar din pacate oamenii inca nu au urechi de auzit cand vorbeste un parinte. Daca in biserica, mai asculta de bine, de rau, credinciosii predica, daca aduci un preot la o conferinta , lumea spune:       ”… no, iar predica…” .  Atunci Dumnezeu alege asa, cate un alt vorbitor, ca sa spuna din experienta aceasta ascunsa a crestinatatii. La suprafata, crestinii nu se deosebesc de ceilalti oameni.  In ascuns insa, ei se deosebesc foarte tare, atat  din perspectiva bucuriei cat si din perspectiva durerii! Crestinul se bucura fara motive vizibile, crestinul este in stare sa se bucure pentru ca a inviat Hristos, chiar daca el are o paguba materiala sau i s-a intamplat un necaz in familie. Crestinul este in stare sa planga si sa se inchine patimilor lui Hristos, chiar daca tocmai atunci s-a indragostit! Aceasta viata a crestinului ascunsa, atarna de viata lui in Hristos, lucru greu de priceput de omul care nu este crestin, in sensul de traitor in Biserica. La fel de mult se deosebeste crestinul de crestinul nepracticant, prin felul in care-si traieste necazurile, durerile. Un crestin (practicant ) are aceleasi neputinete, aceleasi pacate, cati  nu spun despre noi , ca ne ducem degeaba la biserica, ca tot la fel de rai suntem…deosebirea insa este ca un crestin practicant, care merge la Sfanta Liturghie, numeste pacatul, pacat  si raul, rau! Nu se lauda cu pacatele, nu se mandreste cu rautatea sa, ci o plange, se caieste de ea si nadajduieste ca Dumnezeu il va vindeca intr-o zi! Cred ca viata familiei crestine astazi, cam aici se aseaza, in afara celorlalte familii,  in sensul ca o familiei crestina sufera ca nu traieste la inaltimea poruncilor lui Dumnezeu, ca nu traieste la inaltimea chemarii de a fi o mica biserica. De ce nu mai traim astazi bucuria despre care vorbea Sfantul Ioan Gura de Aur, de a avea in familie o oaza de pace, de liniste…Pentru ca vrajmasul omului, ataca doua lucruri, ataca Sfanta Euharistie, diavolul nu suporta ca oamenii sa se impartaseasca cu trupul si sangele lui Hristos, incolo ii pot canta cantece, ii pot tine slujbe, pot vorbi despre El, ii pot citi cuvantul, nu se supara nici un drac, dimpotriva , chiar iti da ravna si in trei saptamani ajungi un predicator de mana intai. De ce? Pentru ca este important sa nu ai viata care nu este a ta, sa nu cumva sa ai viata lui Hristos in tine. Deci prima lui lupta este sa-I  indeparteze pe oameni de la Sfanta Euharistie.  Vedeti,  crestinatatea…s-a imputinat foarte mult, in sensul profund si real al cuvantului.  Foarte putini crestini se impartasesc cu trupul si sangele lui Hristos!  Acolo unde se mai impartasesc, numind-o Sfanta Taina, ba se impartasesc numai cu trupul, ba trupul e altfel decat au lasat Sfintii Apostoli…deci se intampla tot felul de lucruri care-l indeparteaza pe om de Viata! Viata noastra este Hristos Domnul si viata lui Dumnezeu, intra in viata noastra, concret, real ca viata vie prin trup si sange viu! Fara aceasta Sfanta Impartasanie noi nu suntem vii. Crestinul ortodox macar dupa botez si tot s-a impartasit, slava Domnului acum tot mai multi oameni vin si se hranesc cu viata cea adevarata! Al doilea atac al vrajmasului,  este impotriva familiei.Aceasta ura a uratorului de oameni,  ataca nucleele  fiintei  umane care pot tine viata. Al doilea nucleu este familia! Noi aparem in lume  intr-o familie…asa cum a gandit-o Dumnezeu , toti  venim pe lume dintr-o imbratisare a unui barbat si a unei femei, prin dragostea dintre un barbat si o femeie. E dragoste cand este chiar foarte cazuta, chiar si cand este intamplatoare , chiar si cand este cea mai degradata si mai cazuta forma, dar este forma de dragoste prin care Dumnezeu  a randuit sa ne nastem in aceasta viata, sa venim  la viata. Primim in momentul zamislirii noastre, atat viata de la parinti cat si suflarea aceea de viata  de la Dumnezeu , ne primim pe noi ca persoana in momentul acela …Ganditi-va,  ca in momentul in care barbatul si femeia sunt imbratisati, Duhul Sfant ii imbratiseaza ca sa binecuvanteze semintele de viata care se pot uni. Actul intim dintre barbat si femeie, in invatatura Sfintei noastre Biserici, este un act binecuvantat, este randuit de Dumnezeu si pus in firea omului . Sigur, dupa cadere a capatat anumite aspecte neduhovnicesti , rupte de Dumnezeu dar noi stim ca dupa cadere firea omeneasca nu a devenit cu totul rea, chipul lui Dumnezeu tot este in om. Nu veti gasi in invatatura Sfintilor Parinti ai Ortodoxiei , cuvinte ca: e spurcat actul intim dintre barbat si femeie, nu vom gasi cuvinte spuse de unii parinti ai Bisericii Apuseni , cum ca femeile ar trebui sa se rusineze ca sunt femei, sau ca barbatul si femeia ar trebui sa se rusineze pentru actul lor intim! Nu veti gasi niciodata in invatatura Sfintei Biserici, ca actul intim dintre un barbat si o femeie,  ar fi un act de reproducere.  Omul nu este o specie, omul nu este un animal, omul nu se reproduce. Omul se iubeste! Barbatul si femeia se iubesc  si rodul iubirii lor este viata lor nedespartita, ei nu mai sunt doi, ci sunt una si viata femeii  si a barbatului dupa casatorie este o alta viata, iar roadele iubirii lor sunt copiii. Nasterea de prunci a fost incredintata de Dumnezeu iubirii barbatului si femeii nu, barbatului si femeii. Vrajmasul, de secole, lupta ca sa transforme aceasta iubire, intr-un razboi. A izbutit inca din Rai, cand a venit la femeie si a ispitit-o, cu cunoasterea… ca sa devina ca Dumnezeu …



Conferinta Maicii Siluana "Familia crestina", Drobeta Turnu Severin,14 martie 2008, prima parte


Relatia dintre barbat si femeie in casatorie este castitatea. Exista castitatea calugareasca, care inseamna renuntarea de buna voie  si cu bucurie la actul casatoriei, pentru Hristos si castitatea in familie, care inseamna trairea relatiilor intime dupa randuiala bisericii, cu binecuvantarea Bisericii, in patul care trebuie sa fie neintinat. Neintinat de vecina, de imaginatii pacatoase si nu de imbratisarea, sfintita de Dumnezeu prin taina cununiei.  Apoi sigur, ca un temei a casatoriei este nasterea si cresterea pruncilor. Omul nu se reproduce, omul nu face pui,  ci omul face oameni noi, este impreuna factor de oameni cu Dumnezeu.  Omul este creator dupa chipul lui Dumnezeu si creaza oameni noi, impreuna cu Dumnezeu. Femeia traieste cea mai mare minune posibila, ea face oameni noi impreuna cu Dumnezeu.  Sigur cu ajutorul barbatului, cu contributia lui si cu protectia lui, acolo se zamizleste viata si femeia seamana cu Dumnezeu, se da de mancare. Dumnezeu se da noua mancare prin Euharistie si femeia se da pe sine pruncului  de mancare …temeiul este cresterea pruncilor, educarea pruncilor sa devina sfinti. Ganditi-va sfintii acestui pamant sunt nascuti si crescuti de femei…. Asadar acesta este al doilea temei al casatoriei, primul este iubirea, unirea  dintre barbat si femeie, ascultarea poruncilor lui Dumnezeu sa devenim una, a doua este castitatea , pazirea castitatii si pregatirea pentru viata ingereasca…Apoi un alt temei al casatoriei este acela de a ne odihni, de a ne putea sprijini unii pe altii  in aceasta lume, care nu vrea sa se mantuiasca. Aceasta lume nu-l vrea pe Dumnezeu…In aceasta lume cei care L-au primit, au primit puterea sa se faca fiii lui Dumnezeu, sa se faca sfinti. Dumnezeu ne schimba viata dinauntru…Astazi familia crestina e bolnava ca si omul crestin. Omul vremurilor  de pe urma e ranit, e bolnav, e chinuit…Ca sa facem ceva nou, trebuie sa ne dezvatam de vechi…asta se face cu truda, asta se face cu repetitie. Dumnezeu nu ma schimba fara voia mea si fara truda mea. Asta este asceza, de asta facem metanii, postim, ne rugam…ca sa se fixeze in trupul nostru, sa se scrie noua randuiala a vietii, randuiala sfanta si sa nu mai izbugneasca cea veche…Noi pornim de acasa cu niste apucaturi bune sau rele si le impunem celuilalt. Cand vrem sa ne casatorim, ne lepadam de parinti in sensul ca ne lepadam toate apucaturile si ne ducem intr-o lume noua, intr-o casa noua, invatam obiceiuri noi impreuna! Un baiat care a avut o mama excesiv de grijulie, care i-a implinit toate dorintele, va cauta in casatorie o mama. Daca a avut o mama rea, atunci va astepta ca femeia sa fie o mama buna, sa-i  compenseze lipsurile pe care le-a avut mama. La randul ei, fata va avea model pe tata! …trebuie sa fim constienti de toate aceste lucruri, sa ne lepadam de ele. Lepadarea se face prin iertare… Apoi cand ne casatorim, trebuie sa fim atenti la familia celuilalt. Ce fel de familie e, ce relatie cu familia are, ce a invatat de acasa, cat s-a desprins din ce a invatat de acasa…Nu inseamna ca daca cineva a avut necazuri in familia de origine, va avea si in familia lui (obligatoriu), pentru ca pocainta, iertarea, viata duhovniceasca schimba dar noi trebuie sa fim realisti…Femeile nu mai au rabdare sa-I astepte pe barbat sa iubeasca. La primul semn de iubire, femeia raspunde cu toata iubirea si nu-si da seama ca nu e iubire ce ofera…Confundarea poftei cu dragostea,  este prima capcana! Daca barbatul totusi iubeste si  i se ofera acest plus deodata, iubirea lui se stinge,  fiindca el nu are timp sa vada persoana…



Conferinta Maicii Siluana "Familia crestina", Drobeta Turnu Severin,14 martie 2008, partea a doua


Odata cu intrarea in manastire, ce inseamna pentru o monahie familia?


Noi avem doua familii, familia de origine cum ii spunem noi (parintii si rudele noastre dupa sange) si familia aceasta noua, care se naste in manastire, fie ca o gasim fie ca o intemeiem, unde suntem surori, maici, fiice, dupa randuiala lui Dumnezeu, sau parinti, unde implinim porunca Mantuitorului de a deveni  frati si surori in El. Invatand aceasta iubire care nu este dictata  de sange, reinvatam sa ne iubim si  parintii mai bine . Ne dam seama ca e mai important pentru cineva  sa se mantuiasca decat sa fie bun! Noi pierdem foarte mult,  fiindca vrem sa fim buni, sa fim pretuiti, iubiti si nu ne gandim la mantuire! Viata in manastire te obliga sa te gandesti la mantuire si in felul acesta toti oamenii devin ca si rudele noastre de sange. Cand va vad, parca toti sunteti surorile mele, fiicele mele, nepoatele mele, nepotii mei…dispare aceasta granita mica a familiei. Sigur ca nici o alta femeie de pe Pamant nu este mama mea, ci mama mea e mama mea, dar foarte multe femei imi amintesc de mama si le-as imbratisa si le-as saruta mana, chiar daca-s de varsta mea, cu acelasi drag cu care o faceam  cu mama mea! De obicei, noi avem cu familia de origine, relatii mai protocolare,  familiile noastre se sperie cand plecam de acasa, chiar daca sunt credinciosi, plang ca la o moarte…si se simt vinovati ca si cand ei ar fi vinovati ca noi plecam. Exista niste mituri in lume, ca fetele pleaca la manastire ca nu le ia nimeni, din cauza dezamagirilor in dragoste…va dati seama ca sunt minciuni…

Cand iti dai seama ca tanar ca ai ales calea potrivita, a calugariei sau a casatoriei?

Va spun o taina mare, nu tanarul alege , calea-l alege pe el! Un tanar care sta pe ganduri, nu e pregatit pentru nici o cale. Atunci cand se insoara, se insoara fiindca iubeste o fata, se marita fiindca iubeste un baiat , se duce la manastire fiindca iubeste viata de rugaciune si-L iubeste pe Domnul! Deci cumva calea te-a ales, te-a format asa, intr-o directie…Monahul adevarat este acela care simte ca viata lui vesnica a inceput…maica, viata noastra vesnica e inceputa…Semnul ca ti-ai ales bine calea, e bucuria! Daca esti bucuroasa ca esti maritata, asta ti-e calea, daca esti bucuroasa ca esti maicuta, asta ti-e calea…daca esti amarat…mai cauta!



Conferinta Maicii Siluana "Familia crestina", Drobeta Turnu Severin,14 martie 2008, partea a treia

Duhul lumii in care traim e un duh de sfarsit de lume , e un duhul al vremurilor de pe urma in care binele e numit rau, raul e numit bine, in care fara rusine, ni se propovaduiesc lucruri rusinoase …familia crestina trebuie sa zica nu, sa nu mai primim nimic mincinos in vietile noastre…nu va fi usor sa traim sfarsitul lumii dar sa strigam la Dumnezeu…oameni buni, nu exista moarte…moartea a fost inghitita de viata…



Conferinta Maicii Siluana "Familia crestina", Drobeta Turnu Severin,14 martie 2008, partea a patra


Eu va multumesc si sa ma credeti ca nimic nu-i din capul meu! Sa ma credeti! Eu nu stiu de ce Dumnezeu a randuit sa se foloseasca de mine dar Ii sarut picioarele si dumneavoastra va sarut manutele si  va multumesc! Doamne ajuta!