marți, 16 decembrie 2014

Colinde bizantine și populare

Corul Altarul - Colinde psaltice [2008]

Tronos, Arad, 2012

Colinde-manastirea Camarzani

joi, 23 octombrie 2014

Saint Silouan the Athonite and His Relevance Today: Part 2


The Saints challenge us to reach beyond the common conception of salvation that predominates in the West. For the Orthodox Church, salvation is more than the pardon of sins and transgressions. Salvation is more than being justified or acquitted for offenses committed against God. According to Orthodox teaching, salvation certainly includes forgiveness and reconciliation, but by no means is it limited to them.
For the Saints of the Church, salvation is the acquisition of the grace of the Holy Spirit. To be saved is to be sanctified and to participate in the divine life of God.
Forgiveness of sins is not the end of salvation; it is only the beginning. It should lead ultimately to knowledge of God and to the acquisition of the gift of love for all humankind. In the words of St. Silouan, “I began to beseech God for forgiveness, and He granted me not only forgiveness but also the Holy Spirit, and in the Holy Spirit, I knew God. … the Lord remembered not my sins, and gave me to love people, and my soul longs for the whole world to be saved and dwell in the Kingdom of Heaven …”
This is one reason why so many people are attracted to the Orthodox Faith. They are coming to realize that the Saints give guidance on how to base our life in Christ. Through the example of their lives, and the testimony of their teachings, the Saints embody man’s true spiritual potential.
The importance of appropriate guidance in spiritual life is immense. In the present day, the need for true Orthodox spiritual teaching is especially crucial in the face of the influx of the numerous pseudo-Christian religious movements that are invading our society. Under the guise of offering a ‘Christian spirituality’, many deceivers today are leading even well-intentioned believers astray from the authentic apostolic message of the Gospel.
The teaching of St. Silouan is especially relevant because it manifests our Orthodox Spiritual Tradition to contemporary society. His life and writings are becoming increasingly popular among a wide variety of people from many different backgrounds.
While many have the impression that the Saints lived ‘saintly’ lives from their youth, St. Silouan shows that this is not always the case. He indulged in many of the same activities and pursuits that could characterize the youth of today.
Even if some of these appear at the outset as rather mundane, they are nonetheless among the more notable aspects of his life to which many readers can relate. For instance, it is recorded that in his youth, St. Silouan was fond of music, socializing with the opposite sex, and even drinking with his friends. In fact, he was known for his great tolerance for alcohol, especially vodka.
His good looks and popularity even led him into sin. As Elder Sophrony relates, “Young, strong, handsome, and by this time prosperous, too, Simeon [St. Silouan’s name ‘in the world’] revelled in life. He was popular in the village, being good-natured, peaceable and jolly, and the village girls looked on him as a man they would like to marry. He himself was attracted to one of them and, before the question of marriage had been put, what so often happens befell late one summer evening.”
St. Silouan never forgot his sin, and he repented greatly for his fall. He prayed fervently for a clear conscience. According to his biographer, Elder Sophrony, while he was away on military service, the young woman fell in love with another man, and together they lived happily and raised a large family.
Another incident that highlights St. Silouan’s familiarity with the common experiences of today’s youth concerns his great physical strength. It is written that during a village celebration, the young Simeon was approached by two brothers. The older one—tall, strong, bad-tempered, and drunk—tried to grab away Simeon’s accordion in order to show off in front of the others.
St. Silouan himself explains what then happened, “At first I thought of giving in to the fellow, but then I was ashamed of how the girls would laugh at me, so I hit him a hard blow in the chest. His body shot away, and he fell backwards with a heavy thud in the middle of the road. Froth and blood trickled from his mouth. The onlookers were all horrified. So was I. ‘I’ve killed him,’ I thought . . . It was over half an hour before he was able to rise to his feet, and with difficulty they got him home, where he was bad for a couple of months, but luckily he didn’t die.”
These incidents from St. Silouan’s youth, such as the drinking, the romance, his fondness for music, and the brawling—mundane and coarse as they appear—may actually appeal to the general reader. These are things that many people can immediately and intimately identify with in their own personal lives. His life shows that even the common man from the most ordinary of backgrounds, who has tasted the brutal bitterness of sin, can indeed still hope to acquire the grace of the Holy Spirit and attain to holiness in Christ. For many of us today, this is a source of great inspiration, as we struggle in pursuit of our own salvation.

–To Be Continued–

miercuri, 22 octombrie 2014

Saint Silouan the Athonite and His Relevance Today: Part 1

It is interesting to observe the increasing interest in spiritual life among many people around the world. Many people are seeking a personal experience of God. They desire a tangible and dynamic experience of His presence within their daily lives. Furthermore, many today are trying to satisfy this inner need through a variety of methods and means. The recent growth of the various pseudo-Christian cults and other such religious groups bears witness to this change in attitudes. The steady interest in ‘spirituality’, whether from the Near, Middle or Far East, is another indication of the spiritual thirst of contemporary people. Another clear manifestation of this inner human need—with completely negative results—is the rising popularity of satanic and occult practices, as well as witchcraft, the neo-pagan rituals, and other such ceremonies of the New Age religious movements. If we add to this the tremendous interest today in anything even remotely connected with the world of psychic phenomena, the need for some kind of communion with the divine becomes most obvious. At times, it seems as if modern humanity is searching frantically for God. This widespread search for spiritual life, no matter how flawed or misguided, reveals the fact that an innate desire for participation in divine life is basic to the human being. Indeed, this is exactly the reason why we were created. Life in communion with God is our natural orientation. When this spiritual need is not satisfied through conventional means, then its fulfillment is sought elsewhere. However, a look into the spiritual state of the contemporary Western world will reveal a profound paradox. On the one hand, as has been noted, there is clearly a growing interest in almost anything that has to do with ‘spirituality’ or the ‘spiritual’ world. Yet on the other hand, there is also such a flagrant disregard for the divine, as well as an obvious coldness toward Christ, that it could be said that the pursuit of true Christian life has been nearly abandoned in our day. It has become socially acceptable—even academically fashionable—not only to disregard, but even to deride and scorn the teaching and ideals that have been revealed to us in the Gospel of Christ. It seems as if modern people are striving to convince themselves that they can live their lives in an abiding and persistent renunciation of the commandments of Christ. At the same time, one sees an increasing number of conscientious believers who are finding true inner fulfillment in Orthodox spiritual life. There are many sincere and dedicated Christian believers who are no longer satisfied with the spiritual life offered by many of the Western denominations of today. They are searching for a different, more dynamic and deeper spiritual life in Christ. This inner search reveals a general discontent with the vast changes prevalent in the church practices, ethical values, and theological teachings of many of these Western Christian confessions. There are those who are coming to appreciate the fact that there exists another Christian teaching that differs from the conventional denominations of the West. More than a few are coming into contact with the living legacy of Orthodox Saints and the spiritual teaching of the Eastern Christian tradition, which offers a more profound Christ-centered spiritual life. St. Silouan of Mount Athos is a good example of such a saint. St. Silouan is especially relevant today because of the significance of his teaching and the way in which he addresses the needs of contemporary people. His writings were made available to the world at a most appropriate time. St. Silouan was born in Russia in 1866; he arrived on Mount Athos in 1892 and entered the Russian Monastery of St. Panteleimon. He fell asleep in the Lord in 1938 and was canonized a saint in 1988, by the Patriarchate of Constantinople. His writings were first published in 1952 in Russian by his disciple, Elder Sophrony. St. Silouan serves a direct link between the ancient ascetic Saints and our modern era. In this series of articles, we will learn more about Saint Silouan’s life and teachings, and we will highlight the strength and comfort they can bring to modern people facing the complexities of modern life.


luni, 13 octombrie 2014

joi, 9 octombrie 2014

Azi, de ziua mea!

"Şi toate astea nu sunt basme. Şi tot ce spun nu sunt povești.
Răspunde tu, și tu, și tu, de știi! Răspunde-mi, tu cine ești?"

miercuri, 24 septembrie 2014

24 Septembrie, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Siluan Athonitul

Propovăduitor al iubirii lui Hristos, lumii întregi ai fost dat, fericite părinte, între cuvântătorii de Dumne­zeu prea duios, căci pe Cel smerit şi blând ai văzut, şi inima Aceluia ai cunoscut; pentru aceasta Siluane luminându-ne, de Dumnezeu însuflate, proslăvim Du­hul, Carele pe tine-au proslăvit.

Troparul Sfântului Siluan - Mănăstirea Sfântul Siluan, Iasi (audio)

Service of Saint Silouan the Athonite

By thy prayers thou didst receive Christ as thy Master on the path of humility; and in thy heart the Holy Spirit witnessed unto thy salvation. For this cause all people called to live in hope are now rejoicing and celebrating thy memory. O holy Father Silouan, pray to Christ to save our souls.

Link-uri dedicate Sf. Siluan


au fost preluate de AICI


Viaţa Cuviosului Siluan

(† 24 septembrie 1938)
Sfântul Nicolae Velimirovici despre Sfântul Siluan Athonitul: “Omul marii iubiri”
O fotografie rară cu Sfântul Siluan Athonitul împreună cu Părintele Sofronie Saharov (1933). [update: Chipul Starețului Siluan, de Arhim. Sofronie]
Viața Sfântului Siluan Athonitul în imagini (frescă), Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, Essex, Anglia
Imprudența duhovnicească a părintelui Anatolie: «Dacă acuma ești așa, ce vei deveni la bătrânețe?»
Arhimandritul Zaharia Zaharou de la Essex: “Înalta știință a Sfântului Siluan și a Starețului Sofronie” (audio, 2 decembrie 2013, București)
Arvo Pärt, “Cântecul lui Siluan” (Silouan’s Song)

miercuri, 17 septembrie 2014

Mereu toamna...

luni, 2 iunie 2014

miercuri, 28 mai 2014

marți, 4 martie 2014

Canonul Sf. Andrei Criteanul

Canonul cel Mare este format din patru părţi, fiecare împărţită în nouă ode ca orice canon obişnuit. Totuşi, sunt mici diferenţe între odele celor două compoziţii. În acest Canon sunt multe tropare. La refrenul “Miluieşte-mă Dumnezeule, miluieşte-mă” se face o metanie completă. În plus, unele ode au refrenuri adiţionale şi tropare ale autorului canonului, Sfântul Andrei din Creta, sau ale Sfintei Maria Egipteanca, unul din cele mai mari modele de pocăinţă din istoria creştină.SlujireCanonul cel Mare se slujeşte în prima săptămână a Postului Mare. La Pavecerniţa Mare de luni, marţi, miercuri şi joi, se citeşte câte o parte din Canon după Doxologia Mică (în practica greacă) sau după Psalmul 69 (în practica rusă). În miercurea din săptămâna a cincea a Postului Mare, Viaţa Sfintei Maria Egipteanca este citită împreună cu întreg Canonul cel Mare la Utrenie. Această practică a fost introdusă încă din timpul vieţii Sfântului Andrei, care este, de asemenea, şi autorul hagiografiei Sfintei Maria Egipteanca.ConţinutO trăsătură distinctivă de bază a Canonului cel Mare este utilizarea deosebit de frecventă a imaginilor şi subiectelor din Vechiul şi Noul Testament. Pe măsură ce Canonul merge înainte, comunitatea întâlneşte multe exemple de păcate şi pocăinţă. Sfânta Scriptură (şi astfel Canonul) vorbeşte despre unele persoane pozitiv şi despre altele negativ—se aşteaptă ca penitenţii să imite exemplele pozitive de sfinţenie şi pocăinţă şi să evite exemplele negative de păcat, natură căzută şi mândrie. Cu toate acestea, unul din cele mai notabile aspecte ale Canonului este că portretizează figurile biblice într-o formă foarte personală pentru fiecare penitent: Canonul este scris în aşa manieră că fiecare credincios se poate identifica singur cu multe personaje şi evenimente din Biblie.

luni, 24 februarie 2014

Cuvinte ale Arhimandritul Sofronie Saharov, înregistrate la Muntele Athos și publicate de curând

Aceste cuvinte ale Părintelui Sofronie Saharov, înregistrate în Muntele Athos, au fost publicate de curând.



„Eu nu sunt nici grec, nici rus, eu sunt athonit”.

„Am purtat sutana, șaizeci de ani, dar de fiecare dată când mă întâlnesc cu un creștin ortodox sau cu oricare altă persoană, îmi plec capul, jos, în fața lui”.

„Teologia este conținutul rugăciunilor noastre”.

 „Părinții din secolul al patrulea ne-au lăsat anumite profeții, conform cărora mântuirea în vremurile de pe urmă va fi legată de dureri profunde”.

„Trebuie să avem hotărârea de a depăși ispitele, comparativ cu durerile primilor creștini. Toți martorii Învierii lui Hristos au fost martirizați. Noi ar trebui să fim gata să îndurăm orice greutăți”.

„Psihologia aduce cel mai mare rău omenirii de astăzi, pentru că această știință nu ține seama de Revelația Divină, conform Căreia, omul este creat după Chipul și Asemănarea lui Dumnezeu”.

„Noi toți, în fiecare moment al vieții noastre, avem nevoie absolută de harul divin, care este dat omului prin durere și efort. Când ne rugăm dimineața, ne rugam seara și ne rugăm în fiecare clipă – atunci avem dreptul să spunem: Doamne, nu mă lăsa, ajută-mă!

„Este esențial să citim Evanghelia, cu care nu se poate compara nicio altă carte. Apoi, viața noastră va fi construită pe Cuvântul lui Dumnezeu. Și, vom începe să ne gândim și să luăm decizii în spiritul poruncilor divine. Cât este de frumos, atunci când cineva începe să gândească asemenea Creatorului acestei lumi!”.

„Când începem să avem o viață creștină, toată munca noastră, toată lupta noastră, se îndreaptă către acceptarea, chiar și a dușmanilor noștri, cu dragoste. În aceasta constă mărturisirea martiriului creștin”.

 „Viața pământească este, pentru noi, o continuă Judecată a lui Dumnezeu. Dacă urmăm poruncile lui Hristos, atunci harul Duhului Sfânt va veni la noi.”

„Sufletul omenesc este Chipul lui Dumnezeu. El îsi găsește odihna doar atunci când atinge perfecțiunea”.

„Noi nu ne gândim cum am putea schimba lumea prin propriile noastre puteri. Noi ne străduim să primim putere de la Dumnezeu, pentru a putea acționa, cu iubire, în orice moment”.

„Când harul lui Dumnezeu vine la noi, atunci noi deja trăim aici dimensiunea eternității”.

„Cel mai important lucru în viața spirituală, este acela de a face eforturi pentru a primi harul Duhului Sfânt. Se schimbă viețile noastre (mai ales în interior, nu în exterior). Vom trăi în aceeași casă, în aceleași împrejurări și cu aceleași persoane, dar viața noastră va fi deja diferită. Însă, acest lucru este posibil numai în anumite condiții: dacă vom găsi timp să ne rugăm cu ardoare, cu lacrimi în ochi. Dimineața, să cerem binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru ca întreaga noastră zi să devină o atitudine de rugăciune”.

„Cine renunță la cruce, nu poate fi vrednic de Domnul și să devină ucenicul Lui. Adâncurile Ființei Divine sunt dezvăluite creștinului, atunci când el se răstignește pentru Mântuitorul nostru. Crucea este temelia teologiei autentice”.

„Marea tragedie a creștinului, este incapacitatea de a-și găsi un părinte duhovnicesc (duhovnic). Laicii sunt, ei înșiși, vinovați în acest sens, întrucât nu sunt dispuși să asculte cuvintele învățătorilor lor duhovnicești.”

Viața fără Hristos este fără gust, tristă și părăsită”.


marți, 28 ianuarie 2014

Să ne uimim de creația lui Dumnezeu

și de întâmplări frumoase…

și de sunete din natură…