"...daca avem insa un gand impotriva cuiva, daca avem pe cineva pe care nu putem sa-l iertam, atunci noi nu ne bucuram deplin de Sfanta Liturghie, nu ne bucuram deplin de Imparatie. Aflam din Sfanta Scriptura si de la Sfintii Parinti, ca imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul nostru. Mantuitorul inca din primele cuvinte pe care ni le adreseaza, in Predica de pe Munte, ne spune sa intram in camara ascunsa a sufletului nostru si acolo sa facem faptele bune, acolo sa postim, acolo sa ne rugam, ca acolo ne vede Tatal nostru cel ceresc, in ascuns...La infricosatoarea judecata, vom auzi un cuvant cumplit: "Nu te cunosc pe tine..."...nu te cunosc pentru ca nu ai venit la locul de intalnire, eu te intalnesc pe tine numai in camara ascunsa a sufletului tau, numai in imparatia mea care este in tine. Daca nu invatam sa intram in locul de taina care este inlauntrul nostru, in inima noastra, nu-l vom cunoaste pe Dumnezeu asa cum El ne cunoaste pe noi, cu toate relele noastre. Noi ne cunoastem pe noi cu toate bunele noastre. Noi avem o parere buna despre noi, ca daca nu am avea...am muri...Cine ar putea suporta sa vada si sa stie despre sine tot adevarul?! Si cei din jur, care ne iubesc, au tot interesul sa ne acopere neputintele si mizeriile...singurii care ne ajuta sa ne cunoastem cat de cat, sunt dusmanii nostri! Dusmanii nostri sunt nemilosi, ne arata tot ce e rau la noi sau ce nu putem noi sa vedem...Avem o capacitate de a nu auzi adevarul, de a nu ne vedea cum suntem, incat suntem capabili sa negam, luati un alcoolic si-i spuneti ca are o problema cu bautul si-ti spune: "nu, eu nu am nici o problema, nevasta-mea e nebuna, ma bate la cap...". Toti avem aceasta problema: nu noi, ci cineva ne-a facut ceva! Inlauntrul nostru s-au adunat foarte multe straturi care ne izoleaza de imparatie...
Vazduhul in care sunt asezate vamile este in noi. Adancul mintii noastre, adancul constiintei noastre, memoria noastra care a ingropat in ea foarte multe pacate, foarte multe pacate necunoscute, nerecunoscute de constiinta noastra, neasumate si neplanse. Dumnezeu nu se scarbeste de nici un pacat! Nici un pacat nu este atat de mare incat sa biruiasca mila lui Dumnezeu! Pacatul impotriva Duhului Sfant nu se iarta pentru ca cel care se ridica impotriva Duhului Sfant nu-si cere iertare dar alminteri...tocmai asta-i pacatul. Inlauntrul constiintei noastre sunt foarte multe pacate, foarte multe greseli si crime impotriva sufletului nostru pe care nu le-am plans, nu le-am marturisit si nu am primit dezlegare. Acestea sunt rani ale sufletului! Orice pacat este o rana pe care mi-am facut-o mie, sufletului. Orice pacat pe care l-a facut cineva asupra mea este o rana a sufletului meu. Orice rana netratata se infecteaza! Ranile trupului se infecteaza din cauza microbilor biologici, ranile sufletului se infecteaza din cauza microbilor spirituali, demonilor...De aceea viata oamenilor care se spovedesc curat, profund fara frica, fara rusine si fara sa acuze pe nimeni, se schimba radical dupa o asemenea spovedanie. Sunt oameni care s-au vindecat de cancer dupa o spovedanie adevarata... Sensul pocaintei crestine este oferirea ranilor sufletului nostru lui Dumnezeu, ca sa ne vindece.
Conferinta:"Taina pocaintei in Biserica Ortodoxa", Harlau, 15 februarie 2009,partea intai
"Maica va rog sa ma invatati ce sa fac ca sa ma vindece Domnul de mandrie?"
...lupta aceasta cu mandria, este foarte grea...sa lucram la aceasta frica de a fi prosti...
Nu va temeti suntem prosti facuti gramada. Nu exista om care sa nu fie prost. Acesta este primul pas: da, sunt prost! Apoi sa raspundem la intrebarea: Care-i locul meu pe lume, care-i rostul meu? Un parinte spunea: "Locul tau e acela pe care-l ceri!"
Conferinta:"Taina pocaintei in Biserica Ortodoxa", Harlau, 15 februarie 2009,partea a doua
Locul meu e in fata lui Dumnezeu nu in fata oamenilor! "
2 comentarii: