marți, 15 septembrie 2009

Să facem din orice un act liturgic, o împreună-lucrare cu Dumnezeu

Mă întorc la faptul mărunt. Cum pot eu să fac din faptul mărunt de a mă spăla pe dinţi,de a mă îmbrăca, de a mă duce şi a mă urca în tramvai, un fapt la fel de responsabil şi de important ca cel pe care-l face preotul. Astăzi lumea s-a degradat mult, nu numai la noi, ci în lume: violenţa ţâşneşte prin toţi porii, desfrânarea a dobândit forme – care au fost dintotdeauna, acum este, însă, un moment rău pentru că totul este la vedere, este în privelişte, aproape cum va fi la Judecată, când toţi vom fi judecaţi în privelişte. Adică cum? Tot ce ţin eu ascuns ca să nu ştiţi şi să nu râdeţi de mine, va fi la vedere. Ei, atunci să te văd Maică Siluana dacă mai ţii conferinţe! Doamne miluieşte-ne, şi pe mine şi pe dumneavoastră! Această lucrare a noastră în faptul mărunt, ca să poată să fie duhovnicească, este tocmai arătarea,
gândul că Dumnezeu mă vede. Şi dacă Dumnezeu mă vede, eu sunt deja filmată, ca să zic aşa.Şi la Judecată ce se va întâmpla? Pur şi simplu „se va scoate filmul şi se va proiecta”, se va arăta în privelişte. Dar există o metodă de a şterge acest „film”, ca şi la filmele foto: deschid aparatul, şi atunci filmul acela, dacă e expus la lumină, se şterge, se voalează. Deci, arătarea gândului meu rău, a faptelor mele ruşinoase, a pornirile mele rele, arătarea lor lui Dumnezeu ar face ca să se voaleze, iar Spovedania şterge pur şi simplu. Eu îţi fur portmoneul şi, după aceea, mă pocăiesc sincer (nu zic: „Doamne, iartă-mă, că mă duc mâine şi mai fur o dată”). Şi matale zici: „Asta e hoaţă!”. Dar la Judecată vezi că nu e portmoneul la mine. De ce? Pentru că eu am fost iertată, am fost dezlegată de acest păcat, el a dispărut. Mai mult decât atât, a dispărut nevoia mea de a fura, a dispărut frica mea că fără să-ţi iau portmoneul voi muri de foame, a dispărut frica mea că voi fi văzută şi voi fi dată de ruşine. Aceasta ar fi teologia gestului, a faptului mărunt, a lucrului mărunt. De ce zic lucru? Pentru că tot ce există este lucru şi lucrare. Tot ce există este lucrul mâinilor lui Dumnezeu,tot ce vedem noi, toată lumea creată este lucrul lui Dumnezeu. Şi noi suntem împreunăcreatori cu Dumnezeu, că luăm acest dar pe care ni l-a făcut nouă şi-l mai schimbăm puţin, noi aducem contribuţia noastră şi abia atunci darul se împlineşte ca dar, dacă şi noi facem ceva. Pentru ce? Aşa, ca să fim împreună-creatori cu Dumnezeu, nu din necesitate. Noi facem acum pâine din necesitate, pentru că suntem căzuţi, nu mai suntem întregi, dar omul normal
nu făcea pâine din necesitate, ci făcea pâine din plăcere. Aşa îi şi spunem: „artă culinară”, nu? Vedem această dimensiune a lucrului omenesc la Sfânta Liturghie. Noi semănăm grâul,îl culegem, îl măcinăm, îl frământăm, facem pâine, o transformăm în prescură, o ducem la biserică la Sfântul Altar, şi de acolo părintele ne-o prezintă ca dar şi zice: „Cinstitele Daruri”. Această împreună-lucrare a lui Dumnezeu şi a omului face ca darul acela să fie cinstit dar.
Toată viaţa noastră poate să fie o împreună-lucrare cu Dumnezeu, ca lucrul făcut de noi să fie un dar cinstit de Dumnezeu. Dumnezeu ia, primeşte acest dar, îl sfinţeşte, îl transformă în Trupul şi Sângele Lui şi se întoarce la mine ca „Sfintele Daruri”. Deci. acest dar se sfinţeşte şi-mi este redat mie, ca eu să am viaţa cea sfinţită a lui Dumnezeu. Orice fapt mărunt poate să devină un act liturgic dacă noi facem cu el un asemenea traseu. Şi ne învaţă asta şi pilda talanţilor. Când a primit sluga cea bună 5 talanţi şi a adus 10, ce zice stăpânul? „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune…”. Şi noi zicem: „Da, dar eu m-am chinuit, am muncit ca să am acum”. Noi vrem acum să fim stăpâni, acum vrem să muncim şi acum să fim stăpâni pe rezultatele noastre. Şi dacă vrem asta, rămânem cu rezultatele. Vreau maşină! Şi mă chinui, mai mult sau mai puţin şi-mi iau maşină, şi acum am maşină. Dar nu sunt bucuros. Cred că-mi trebuia altfel de maşină, una neagră. Bine, o vând pe asta, mă mai străduiesc, îmi cumpăr una neagră. Mi-am luat maşină neagră. Dar, uite, acela are roşie! O vând pe asta neagră şi-mi cumpăr una roşie. Dar maşina nu-i de firma nu ştiu care. Şi tot aşa… În sfârşit, ajungem la o maşină
pentru care am „alergat” atât şi… intrăm într-un stâlp – Doamne, apără pe toată lumea! – şi zicem, în drum spre spital: „Ia uite, şi atât am alergat! Ce e viaţa?”. De-abia acum îşi pune întrebarea: ce e viaţa?
Şi atunci, ce pot eu să fac? Ne arată „pilda talanţilor”. Ce face sluga bună? Îi dă înapoi Stăpânului: „Tu mi-ai dat un serviciu bun, am un salariu bun, eu mi-am cumpărat o maşină, Doamne binecuvântează, a Ta este, binecuvântează-mă să merg spre slava Ta şi spre bucuria mea – că Dumnezeu, când eu mă bucur, se slăveşte în mine – şi să fii lăudat!”. Şi atunci zice Dumnezeu: „Bine, sluga mea, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune, acum intră în bucuria Stăpânului tău!”. Dacă vom mulţumi lui Dumnezeu pentru maşina pe care am cumpărat-o, de câte ori ne vom urca la volan vom fi bucuroşi. Noi n-am avut apă la mănăstire o vreme, căram cu bidonul din oraş; nu era departe: 7 km. Dar ce credeţi? Când am avut apă şi am mulţumit lui Dumnezeu pentru apă, de câte ori dăm drumul la robinet şi curge apa, mulţumim lui Dumnezeu. Când uităm, îngheaţă conducta şi ne aducem aminte; Bunul Dumnezeu ne aduce la realitate şi iarăşi ne aducem aminte şi iar avem bucurie.Ce urmărim noi? Bucuria. Ce e bucuria? Bucuria este semnul prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră. Acestea sunt darurile Duhului: pacea, bucuria, dragostea. Mai sunt, dar eu m-am oprit la astea pentru că sunt mai de sus. Noi nu putem să obţinem bucurie dacă nu mulţumim lui Dumnezeu. De obicei, însă, noi suntem nefericiţi, pentru că nu facem din
gesturile noastre mărunte un fapt liturgic. Ne trezim dimineaţa şi zicem: „Iar trebuie să mă dau jos din pat?”. Şi pe drept, că mă dor toate; pe mine mă dor oasele că-s bătrână. Şi zic: „Azi chiar că nu mă mai dau jos din pat, nu mă mai duc unde trebuie”. Dar mă dau jos să fac o închinăciune: „Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!”. E minunat să te scoli dimineaţa, dacă te scoli înainte de răsăritul soarelui, că după aceea nu mai e dimineaţă. Dar înainte de răsărit se crapă de ziuă şi în tine. Şi când ne crăpăm, ne facem mai mari, mai largi, mai cuprinzători. Dacă-I mulţumim lui Dumnezeu că ne-am trezit, dacă-I mulţumim lui Dumnezeu că ne curge apa, dacă-I mulţumim lui Dumnezeu că am putut să ne facem rugăciunile – nu toate, dar
primele, cele începătoare, tot putem să le facem; în tramvai le mai facem şi pe celelalte –, dacă-I mulţumim lui Dumnezeu că l-am răbdat pe şefu’ astăzi şi el pe mine, dacă-I mulţumim lui Dumnezeu pentru ce avem noi de mulţumit, la fiecare mulţumire intrăm în bucurie, pentru că Dumnezeu e prezent atunci când Îi mulţumim şi ne face să-I simţim prezenţa şi asta ne
aduce bucurie. În situaţiile absolut imposibile - când ne moare cineva, când ne rănim, când pierdem lucruri - nu mai putem să-I dăm slavă lui Dumnezeu decât cu vârful buzelor. Încercaţi să faceţi aşa în durerile mici, care sunt mari, dar sunt mici! De exemplu, când te loveşti în cot, e un exerciţiu foarte bun ca în durerea aceea să zici: „Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!”. E fascinant să vezi cum îţi vine să te superi pe masă că s-a dat la cotul tău, te freci, te chinui acolo şi, în acelaşi timp, să-I dai slavă lui Dumnezeu. Acesta este un exerciţiu prin care noi ne
dăm seama că în noi există un loc în care putem fi fericiţi, putem fi bucuroşi, putem da slavă lui Dumnezeu orice ni s-ar întâmpla. Şi cei care aţi fost îndrăgostiţi, ştiţi că-i aşa! Un om îndrăgostit, un tânăr îndrăgostit, o tânără îndrăgostită nu zice: „Uf! Iar plouă!”, ci: „A venit sau n-a venit? El e? El e! Ce bine!” De ce? Pentru că bucuria e permanentă. Mi-a murit bunica, o plâng, o înmormântez, mi-e dor de ea, îi fac parastase, dar eu nu-l rănesc, ci îl iubesc. Bucuria că-l iubesc este acolo. De ce? Pentru că ea este nota permanentă din sufletul meu.

Donații

1 comentarii:

  1. foarte mult mi-a placut! am pus un fragment din material si pe blogul meu.

    cu multumiri,
    Monica

    RăspundețiȘtergere