duminică, 21 februarie 2010

Sufletul nostru nu e o „mașinărie”!

... sufletul nostru nu e o „mașinărie” și ce faci ca să te vindeci de cele ce te împiedică să intri în bucuria Domnului nu este o „demontare” ca să cauți stricăciunea. Această „viziune” ne face să căutăm în sufletul și în trupul nostru „organele” bolnave ca să le extirpăm prin operații mutilante... Să încercăm o altă viziune:
Stricăciunea sufletului, om drag, este o intoxicație produsă de ceea ce îi dăm să mănânce. Omul e o ființă flămândă, spunea un Părinte. Flămândă de Dumnezeu pentru că e chemat să devină dumnezeu în, prin și cu Dumnezeu! Și când alegem să-i dăm altceva de mâncare decât pe Dumnezeu, se otrăvește și se strică!
Da, Dumnezeu l-a făcut pe om cu un sine flămând de Sinele Său, dar nu înainte de a-i pregăti Cina cea Mare și Minunată care, la început, a fost Cosmosul, Lumea cea văzută cu ascuns de Nevăzut în ea...
Și i-a dat Dumnezeu omului „gură de trup” ca să-I guste bunătatea prin roadele pământului și prin cele gătite (împodobite) din ele cu propria minte şi mâini creatoare după chipul Creatorului. Și nici o făptură a pământului nu suferea când omul îi gusta rodul, așa cum nici o mamă nu suferă când pruncul își suge laptele din sânul ei.
Și i-a dat Dumnezeu omului „gură de suflet” ca să-I guste frumusețea prin cele create de El și de tot omul împreună creator cu Sine.
Și i-a dat Dumnezeu omului „gură de minte” ca să guste înțelesurile Sale ascunse în cele văzute și să le arate lumii spre slava Celui ce le-a semănat în ea.
Și i-a dat Dumnezeu omului „gură de duh” ca să-I soarbă Prezența tăcută din „răcoarea serii” ...
De stricat, sufletul omului s-a stricat după ce a ales să refuze Cina lui Dumnezeu pentru a se hrăni cu „sudoarea funții” robită voii sale otrăvite de voia urătorului de oameni, diavolul. Și așa a ostenit de moarte rătăcind și risipindu-se printre spinii și pălămida crescute din plăcerea ucigătoare de a fi „ca Dumnezeu fără Dumnezeu”, și a flămânzit până la a râvni roșcovele porcilor ... În acel amar de durere și-a venit în sine și a pornit spre casa Tatălui său.
Acolo, Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut Om și S-a dat pe Sine Mâncare și Băutură în Cina cea de Taină ca să-l ridice iarăși la foamea cea dintâi fără de care nu va putea intra la Cina Fiului de Împărat de la sfârșitul vremii.
Și se „repară” sufletul numai hrănindu-l cu Viața cea nouă ...
În ea, ne putem hrăni iarăși cu „gura de trup” mulțumind și binecuvântând și postind după sfânta rânduială.
În ea, ne putem iarăși hrăni cu „gura de suflet” iertând și binecuvântând pe cei ce ne iubesc și pe cei ce ne urăsc...
În ea, ne putem iarăși hrăni cu „gura de minte” lăudând și preaslăvind pe Dumnezeu în tot locul și în toată vremea.
În ea, ne putem iarăși hrăni cu „gura de duh” intrând în cămara de nuntă a inimii și ascultând glasul de taină al Mirelui ce va să vină la miezul nopții care încă ne desparte ca un văl de Lumina Lumii ascunsă în adâncul din noi!
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit întru Tine!

Cu dragoste și recunoștință,
Maica Siluana

Donații

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu