vineri, 14 octombrie 2011

Maica Siluana - un gând al unei zile...


Să fugi cu toată puterea de discuțiile contradictorii prin care, chiar dacă par nevinovate, vrăjmașul diavol ne provoacă mândria sau ne risipește atenția. Vorbirea în deșert e un păcat pentru că ne rănește sufletul și ne desparte de Bucuria cea sfântă. Să te rogi pentru cei ce nu au ales încă această cale și să spui în gând cu rugăciune: „Doamne, binecuvântează-i pe ei și luminează-ne pe noi toți ca să cunoaștem și să facem voia Ta, ca să fim fericiți”. Sau doar să ceri binecuvântare pentru ei. Așa, încet, încet, mulți se vor schimba odată cu tine iar alții te vor ocoli. Vor fi și dintre cei ce te vor necăji, dar tu să primești asta cu bucurie pentru că va fi o suferință „ca a Domnului”. Știi, nu putem să înaintăm pe Calea Bucuriei fără suferință, dar va fi altfel de suferință decât cea care te chinuie acum. Va fi plină de lumina sensului pe care îl are. Să învățăm să lepădăm orice suferință care nu are ca sens bucuria cea sfântă.


*
E vorba de jertfirea importanței de sine care ne aduce în conștiință realitate cutremurătoare că suntem nimeni și nimic. Noi toți tânjim în adâncul din noi să fim cu Dumnezeu, să intrăm în acel ascuns despre care ne vorbește Domnul în „Predica de pe Munte” ca să fim văzuți de Dumnezeu Tatăl. El numai acolo ne vede. Or noi nu îndrăznim să ne ducem acolo pentru că suntem goi și mizerabili. Or, vine vremea când mila Domnului ne dă putere să acceptăm că suntem cu adevărat și iremediabili goi și mizerabili fără El. Atunci ne lepădăm de acea imagine de sine pe care ne-o facem când ne gândim la ce facem pentru ceilalți sau ce am merita noi să facă ei pentru noi etc. Atunci ne lăsăm văzuți în toată nimicnicia noastră și, atunci ne simțim singurii responsabili pentru felul în care suntem. Nu mai dăm vina pe nimeni, nu ne mai scuzăm cu nimic și Domnul poate veni cu toată mila și iubirea Lui ca să ne îmbrace cu Prezența Sa.  
Pragul dintre singurătatea goală, nevrotică și singurătatea prea-plină cu Cel Singur în care încape toată omenirea, se numește reponsabilitate. Și Mila Domnului ne ajută să atingem acest prag învățându-ne mereu și mereu cum să ne pocăim și să ne smerim.


Maica Siluana
Donații

2 comentarii:

  1. Ce interesant! De unde este fragmentul?

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc mult pentru efortul depus în a administra acest blog. Este extraordinar de frumos!

    RăspundețiȘtergere