miercuri, 15 aprilie 2009

Despre problemele tinerilor


Conferinta "Despre problemele tinerilor",Slatina,5 aprilie 2009




A fost lucrarea lui Dumnezeu și să fiu atee și să mă convertesc  și să mă filmeze așa ieșind dintr-un canal, să știți că nu am fost inăuntru, a fost o lucrătură dinasta, așa de regie, și să ajung la această posibilitate de a vorbi cu oamenii tineri, despre problemele lor! Pe vremea comunismului, eram foarte trista că Dumnezeu mi-a dat multe daruri și nu le puteam folosi in nici un fel și mă plangeam la un moment dat și o doamnă mai in varstă mi-a zis, ai răbdare, că va veni vremea in care nu o să mai ai timp nici  să mănanci și Slavă lui Dumnezeu că a  venit această vreme. Uneori Dumnezeu ingăduie să umblăm in anumite direcții,  mai ales celor care nu se impotmolesc acolo. Un om care umblă pe o cale rătăcită poate să acumuleze experiența care să-i fie de folos celui care caută indicatoare. Foarte mulți tineri, astăzi cand pericolele sunt foarte mari, apelează la experiența celor care au fost înaintea lor și se folosesc de ea. Asta face ca cuvantul nostru  să aibă un rost. M-am întrebat și eu și m-au intrebat mulți in ce calitate vorbesc eu oamenilor, tinerilor. Și la rugăciune am primit cuvantul, eu sunt o bunică, o mamaie, mie imi e drag că mamaia mea era o femeie pe cinste! Mamaia  era  cea care-l invăța pe copil să se închine, să se ducă la biserică, ce să facă in biserică, cat de des să se ducă, unde să se așeze. Cam acesta este rolul meu unde slujesc și pe unde ajung,  sunt bunica aceea care-l indrumă pe om către Biserică, Biserica este mama noastră, este locul in care putem să aflăm Bucuria.Toata lumea aleargă după bucurie, toata lumea aleargă după fericire și eu am alergat după ea și am aflat-o. Am aflat-o in Biserică și  ce a fost uluitor și pentru mine și pentru cei care mă știau dinainte, eu nu am mai citit foarte mult, citesc și acum, că e o patimă din copilarie dar  nu lecturile teologice m-au adus la Hristos ci Biserica și primul cuvant care mi l-a adresat, a fost cel din slujba inmormantării. Atunci am inteles, iata locul unde pot să mor și nu mor degeaba, te asteaptă cineva care te iubește  și  rămane cineva in urma ta, care te iubește și care se ingrijește de tine și după ce ai plecat de aici . Ce am descoperit eu in Biserică și incerc să le transmit  și “nepoțeilor” mei de pe străzi,  sau din școli, facultăți sau de pe internet(unde am foarte mulți  "nepoței") este că Dumnezeu este mancare, că Dumnezeu este viața care se mănancă dacă nu-L mancăm pe Dumnezeu, nu avem viață in noi. Și oamenii ajung să cunoască asta cand gustă. Lucrarea mea este  să  le fac poftă oamenilor să-L  guste pe Dumnezeu. Să-L manance și să aibă viața in El!  Tinerii de astăzi au probleme specifice zilelor noastre dar au și probleme  care sunt aceleași decand e lumea. Voi incepe cu o problemă care e dintotdeauna: tanărul este o persoana umană care se desprinde de părinți, care devine independent. Această desprindere incepe pe la trei ani, cand se smulge din mana  mamei, eu pot și vrea să traverseze  strada, să alerge singur, maică, de mai plange dar el poate să meargă, nu are nevoie de mana mamei, nu are nevoie de supraveghere și merge așa pană aproape de douăzeci de ani, varsta la care plecă în armata băiatul sau fata ieșea la păr, moment in care tanărul incepe să se desprindă de familie. Pană atunci, familia se străduiește să-i  faca zestre fetei și băiatului un rost, că după terminarea armatei, după ce devine independent emoțional, cum am spune cu cuvintele de astăzi, adică poate să-și stăpanească emoțiile, supărările și să asculte de o poruncă aspră care să-l oprească de la ce-i vine să facă, atunci este pregătit să intemeieze o nouă familie și să devină soț sau soție.  Această devenire este foarte grea in zilele noastre, pentru că  astăzi copiii sunt mai dependenți de părinți, decat acum cincizeci sau o suta de ani. Noul mod de viață îl face pe copil dependent pană la 25-30 de ani , depinde de numărul de mastere de care este tentat sau obligat să le facă, după ce termină facultatea. Pe de alta parte tanărul de astăzi se maturizează fiziologic, mai devreme decat tinerii de altădată. Astăzi adolescența  incepe mult mai devreme decat inainte și  tinerii sunt capabili să fie părinți din punct de vedere fiziologic, mult, mult mai devreme,  decat erau pe vremea bunicilor mei, sau a părinților mei.  Acest contrast dintre o maturizare fiziologică timpurie și o maturizare emoțională și o emancipare socială,  tarzie, mult amanată, face ca  tanărul de astăzi să aibă probleme cu totul speciale. El intră in conflict cu parinții in privința nevoii de independență, are nevoie de relații, are nevoie de distracții, are nevoie de intalniri speciale pe care parinții  le interzic, fiindcă este independent de ei din punct de vedere financiar, material, tanărul locuiește incă la părinți,mănancă acasă, se imbracă cu hainele pe care i le cumpară părinții și acest război se transformă intr-un război lăuntric. In limbajul de astăzi se numeste lipsă de maturitate și mai mult au de pătimit din această privință, fetele. O fată se maturizează  emoțional mai degrabă, ea avand o viața mai grea. Nu pentru că ar fi cineva misogin in Biserică sau in lumea noastră, nu, dar viața  femeii este mai grea. De-a lungul istoriei a fost mai grea și este mai grea și prin definiție, este mult mai greu să ții un prunc in pantece decat in brațe, sau după umeri, cand incepe tata să-l ia in brațe, acum s-au mai schimbat lucrurile, incepe tata să-l ia in brațe cand e mai mititel, îl hrănește cu biberonul,  deci mai poate să-l hrănească și tata. Femeia se maturizează mai devreme și dorința ei de a intemeia o familie, de a se desprinde din casa părintească, apare mai devreme. Dorința  bărbatului, băiatului, a tanărului de a pleca de acasă nu are temeiuri prea puternice, înafară de nevoile afective și cele de intimitate, el, are tot ce-i  trebuie acasă, este iubit, slujit, spălat, hrănit și ințeles, ascultat, tolerat . Acest lucru face ca el să se maturizeze mai greu si să dorească să-și întemeieze o familie mai tarziu, daca se poate cat mai tarziu. Din cauză aceasta fetele sunt atrase cumva, in relații de dragoste fară căsătorie, fară binecuvantarea  Bisericii.  Fetele și femeia, e întotdeauna  mai pornita spre căsătorie, fiindcă Dumnezeu a pus această chemare în noi  în sufletul și în trupul nostru, pentru că aceasta este misiunea noastră, să aducem pe lume oameni noi, lucrand împreună cu Dumnezeu, adevăratul Creator de oameni noi. Femeia e cumva mai asemenea cu Dumnezeu decat barbatul, să mă iertați, pentru că femeia ca Mantuitorul, se dă de mancare, fiilor ei. Pruncul în pantece o mănancă pe mamă, după aceea  mănancă lapte de la sanul ei  și apoi îi mănancă zilele…Aceste lucruri ne onorează pe noi, pentru că suntem mai asemenea cu Domnul, care se dă pe Sine de mancare fiilor lui ca și noi să avem viața noastră  in noi . Așa că femeia ascultand de această chemare a ei, are o atitudine mai jertfelnică și mai conștienta,  pentru faptul că trebuie să se jertfească ca să ducă porunca vieții mai departe.  Tot femeia este cea care intră in biserică mai degrabă și rămane mai mult. Spunea cineva că sunt mai mulți bărbați în pușcărie pentru că sunt mai multe femei în biserică.Și aceasta este o realitate deși se înmulțesc acum și bărbații in biserică și femeile in penitenciare. Asadar această luptă între o maturizare mai tarzie a bărbatului, a tanărului și o maturizare mai degrabă  a fetei  face ca tinerii să aibă probleme, diferite de problemele care erau acum 50 de ani sau acum 100 de ani, care erau înainte de epocă aceasta modernă. Această problemă crează foarte multă suferința, în primul rand mor foarte mulți copii-mor prin avort . Sunt avortați copii mulți și în familiile deja întemeiate, dar intr-o statistică mai mult de jumătate sunt uciși de tinerele necăsătorite. Și este cumva, nu de scuzat fiindcă o crimă niciodată nu poate fi scuzată dar este de înțeles că daca este studenta sau este elevă îi trebuie foarte mult curaj ca să aducă pruncul pe lume, uneori alungată de familie și de societate. Cu mila lui Dumnezeu, aproape în toate orașele mari există organizații, Pro-vita, există asociații ASCOR unde tinerii, se ocupă de tinerele care au pruncii in pantec și le ajută să nu-i ucidă. La Craiova, cunosc vreo doi copii care s-au născut așa și craiovenii care s-au ocupat de asta erau ascor-eni văd  că sunt aici și slujesc biserica in alt mod. Se poate, uneori o tanără are nevoie de puțină incurajare, că să aducă pruncul dar aici apar alte probleme, că o mamă singură, sau această realitate ciudată care a apărut acuma, familia mono-parental care a apărut acum, ne schimbă cu totul viața și modifică cu totul viața pruncului, el nu o să crească armonios, nu o să ducă o viață armonioasă dacă nu are un tată. Din nefericire sunt și copii care au părinți și care nu duc o viață armonioasă,  atunci au și ei probleme  și traume. Tot la această problemă a diferenței de maturizare, între băieți și fete, este tot in privința băieților, să mă iertați, că eu vă prețuiesc mult dar dependența de familie face că băiatul să rămană multă vreme lipit de mamă. Băiatul mamei! Dintotdeauna mamele i-au iubit mai mult pe băieți și tații, i-au iubit pe băieți mai mult. Tata cand a auzit că m-am născut fată, trebuia, să mă cheme Eugen, a  zis, nu mă mai intorc acasa, sarmanul și  a căzut prizonier și s-a întors după patru ani. Și mama mereu îmi spunea că din cauza mea a căzut prizonier. Sper să nu fie așa! Vă dați seama că nu mi-a prins bine cand știam că nu trebuia să fiu fată, drept pentru care, cand eram prin liceu, prin facultate, mă tundeam așa foarte scurt și umblam în pantaloni, așa că atunci cand vedeți fete băiețoase să știți că cineva din familie a spus, tu ar fi trebuit să fii baiat, nu fată. Dar ne trece și Dumnezeu ne ajută și cand ne intoarcem Acasă, in Biserică, desoperim că e minunat  să fii femeie. Băiatul mamei, este dependent afectiv de mamă.  Nu neapărat că o iubește mai mult decat pe prietena lui...

 

 

 

 

 

 

 

Donații

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu