joi, 30 iulie 2009

Din ciclul poeziilor găsite... (IV)



Nori albi ai trimis
să-mi toarne, liniștea frunzelor de tei
Direct în cămara în care,
stătea închisă
zgomotoasa mea uimire.

Reducere totală la tăcerea
ce plănuia sa treacă... furiș
călcând cu grijă, pe șoapte!

Brațe de copac răsucite
dansau începutul unei arii în care,
din când în când, noaptea se lăsa
luminată de norii albi,
veniți să-mi curgă ploaia
liniștii, din frunzele de tei.

Direct în cămara rămasă goala de uimire,
mă odihnește de acum ecoul,
unei ultime note lovită de pian!

Rostogolire spartă...
de verzi si albe sclipiri,
peste ținerea noastră de mână,
din vara lui...
„Ce minunat!”


UnA... din acea vară!

Donații

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu