joi, 30 iulie 2009

"Prietene, cum e albastrul tău?"

Cum se împacă dorul de singurătate cu bucuria intensa pe care ne-o aduce întâlnirea cu ceilalţi?

"Omul este o făptură după Chipul Celui Care l-a zidit: persoană, este cineva. A fi cineva înseamnă a fi în comuniune şi faţă în faţă cu altcineva.
Prima întâlnire faţă către faţă a omului cu Cineva, a fost în momentul aducerii la existenţă când s-a pomenit că este şi că Dumnezeu e aplecat asupra sa. Această întâlnire o avem fiecare dintre noi în clipa aducerii noastre la existenţă. După această întâlnire tânjim ori de câte ori dorim singurătatea şi liniştea. Dumnezeu ne vorbeşte şi prin tăcere. Dumnezeu e în ascunsul din adâncul nostru, acolo unde ne îndeamnă Mântuitorul să intrăm când ne rugăm, când postim… Şi când reuşim să intrăm acolo, să-I simţim Prezenţa, Bucuria noastră este atât de mare încât am voi să nu ne mai întoarcem la cele văzute…
Dar omul, chip al lui Dumnezeu chemat la asemănare cu Dumnezeu Iubire, n-a fost creat singur pentru că nu "este bine să fie omul singur". Omul este un singur OM după fire într-o multitudine de persoane diferite chemate să trăiască după "chipul" lui Dumnezeu Sfânta Treime, în comuniune de iubire liberă. Mai mult, în această multitudine şi diversitate, fiecare persoană este unică şi nu se poate situa decât în trei posturi: un "eu" pentru un "tu" sau "el", un "tu" pentru un alt "eu" sau "el", un "el" pentru aceştia. Mai poate să aparţină unei comunităţi care poate fi "noi" sau "voi" sau "ei" pentru alte comunităţi. Şi fiecare postură se naşte numai într-o relaţie vie şi nemijlocită de comunicare, de punere în comun a vieţii şi valorilor noastre. Această comunicare, cuminecare, împărtăşire din unicitatea fiecăruia este aducătoare de spor de viaţă, de bucurie, cum mărturiseşti în întrebare. Şi, cu cât e mai mare, mai bogată viaţa mea, cu atât mai mult am de dat şi cu atât mai mult voi primi. Şi ca să dau mult, e nevoie să mă hrănesc, să mă umplu, să devin mereu nou şi iarăşi să mă dăruiesc. Şi nou devin în relaţia cu Cel Care le face pe toate noi, cu Dătătorul de Viaţă, cu Dumnezeu Care este şi vine în ascunsul meu. Şi alerg la singurătate şi tăcere ca să şi mă întâlnesc cu El, să-I simt prezenţa, să mă umplu de iubire şi bucurie. Şi iarăşi voi fi trimis şi voi alerga la "ai mei" ca să-mi împlinesc misiunea mea de martor al acestei Bucurii şi să mă împărtăşesc de bucuria lor care e altfel. Aşa nu ne vom sătura în veci de Frumuseţea şi taina fiecăruia pentru că în fiecare va fi Dumnezeu şi fiecare va fi în Dumnezeu. Acum ne pregătim pentru această fericire trăind Poruncile, hrănindu-ne cu Dumnezeu aşa cum ni se dă acum, slujindu-ne unii pe alţii pe Cale şi minunându-ne unii de alţii întrebând ca poetul: "Prietene, cum e albastrul tău?".
Amândouă întâlnirile ne sunt necesare pentru a ajunge la fericirea pe care o dorim cu toţii şi fiecare. De aceea şi porunca iubirii are două aspecte: Iubeşte pe Dumnezeu şi iubeşte pe aproapele tău!

Domnul să te călăuzească pe Cale!

Maica Siluana
Donații

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu