vineri, 31 iulie 2009

Nu știu ce înseamnă să nu mai vrei să crezi!

Ați spus că atunci când nu-L mai trăiești pe Dumnezeu să crezi , că totuși L-ai simțit odată. Ce faci atunci când nu vrei să crezi?


Maica Siluana: Maică, eu nu știu ce înseamnă să nu mai vrei să crezi. A, dacă nu vrei să crezi, asta înțeleg. Să nu crezi. Dar, dacă ai crezut și dacă L-ai simțit odată este imposibil să nu mai crezi. Dacă se întâmplă asta, ai avut experiența lui Dumnezeu și nu mai crezi, asta înseamnă că n-ai crezut în Dumnezeu. Cei care se supără pe Dumnezeu se supără pe un idol pe care și l-au făcut. E ca Ionel care s-a supărat pe Viorica, că nu e ca în prima zi. Viorica nu era… că nici n-a fost. Așa e și cu dumnezeul ăsta. Dacă te-ai supărat pe el să știi că nu e un dumnezeu, e un gărgăune pe care ți l-ai făcut în cap și îi zici dumnezeu. Zici: dacă nu vrea Gheorghiță să se poarte cum vreau eu, las’ că se poartă Dumnezeu. Și, nu pe Dumnezeu te superi. Eu nu pot să înțeleg omul care L-a cunoscut pe Dumnezeu și se poate lepăda de El. Ferească Dumnezeu să pot să înțeleg așa ceva, dar cred că se poate lepăda de Dumnezeu cel care nu L-a cunoscut, ci doar și-a proiectat toanele, dorințele, pe un dumnezeu imaginar. Dacă nu vrei să crezi, nu crede. Dar asumă-ți responsabilitatea vieții pe care o vei duce. Vei avea necazuri care vor fi provocate doar de tine și care vor avea scopul de a te trezi. În adâncul tău există chipul lui Dumnezeu și sufletul tău, care strigă: vreau Acasă, vreau la Tata, vreau la Bucurie. Și tu zici: ba nu, stai acolo, că eu vreau la discotecă, vreau cu Ionel, vreau să fumez, vreau să beau. Și ego-ul nostru la suprafață vrea ceva, eul nostru, sinele nostru, în care a intrat fiul risipitor, când „și-a venit în sine”, tânjește după Dumnezeu. Chiar acest sine ne proiectează în afară tot felul de necazuri pe care le plămădește din energia rea pe care o producem noi, ca să ne trezim, ca să ne întoarcem. Și, n-o să poți sta să crezi, dacă încă îți mai place durerea, deznădejdea, necazul. Dar, dacă te-ai săturat, dacă zici: nu mai pot, de mai multe ori, încearcă să zici: dar dacă o fi adevărat? Nu vă dați seama ce șansă aveți dumneavoastră astăzi, să-l găsiți pe Dumnezeu. Pe vremea când L-am găsit eu pe Dumnezeu, toată lumea era convinsă că nu e. Și preoții erau convinși. Mulți din cei pe care îi întâlneam ziceau: E, așa am apucat… dar nu dădeau semne că L-au cunoscut pe Dumnezeu pe care-L slujeau la Sfântul Altar. Nici n-aveau cum probabil. Era o vreme întunecată. Și atunci, mata să fii cinstit cu sufletul dumitale, spune: Hai să-ncercăm. Să văd. Dacă-i adevărat? Că așa zice Dumnezeu: vino și vezi. Mă duc. Unde? Acolo unde este: la biserică. Ce fac acolo? Nu mă uit să văd cum se poartă părintele, nu mă uit să văd cum se poartă maica Siluana, nu mă uit să văd cum se poartă băbuțele din biserică, ci mă uit să văd ce fac oamenii care cred că există Dumnezeu. Și fac și eu. Faptul că trebuie să împlinesc niște porunci, le împlinesc; faptul că trebuie să fac niște gesturi, le fac. Și vorbești întâi cu El: astea toate le fac ca să Te cunosc, ca să Te întâlnesc. Și, vă dați un termen. Eu mi-am dat un termen de un an, dar mai devreme L-am găsit, L-am văzut. Să fiți onești cu dumneavoastră. Fii onest cu dumneata, cu sufletul dumitale și, vei găsi singur ce să faci. Avem în noi o știință pe care, imediat ce suntem atenți la lăuntrul nostru o depistăm și, dacă o ascultăm ajungem la Dumnezeu, pentru că Dumnezeu e înăuntrul nostru. Noi suntem niște fericiți toți, pentru că suntem botezați, suntem mirunși, avem Duhul Sfânt în noi, nu trebuie decât să trecem puțin de simțuri și de mentalitatea asta de deasupra să dăm de Dumnezeu. Subconștientul nostru este creștin. Avem o portiță de subconștient a refulărilor și a rănilor care e foarte subțire la noi, dedesubt este subconștientul creștin. Luați orice ateu din acesta teribil din jurul dumneavoastră și stați lângă el când s-o cutremura pământul. Să vedeți ce frumos se închină… noi mai facem câte o cruce mai strâmbă, el o face dreaptă: „Doamne, scapă-mă!”. Care Doamne? E, zic și eu așa de frică. De ce? Pentru că frica l-a adus în adâncul lui, acolo unde este credincios. Așa că, gândește-te că în adâncul tău ești foarte credincios sau foarte credincioasă, intră acolo și bucură-te de dragoste. Dacă însă vrei ca Dumnezeu să fie un tonomat de împlinit dorințe, stai liniștit sau liniștită, că nu merită să călătorești spre El.



Donații

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu