miercuri, 26 august 2009

Nichita Stănescu...sensuri

„Poezia este singura avuție pe care omul o are nejefuită!”




„Condamnarea la prietenie este la fel de dureroasă ca și condamnarea la naștere!”

1 comentarii:

  1. Nevăzute flori

    Plante mătăsoase, nevăzute flori
    Sunteți, voi, gândurilor,
    voi, visurilor,
    crescându-mi din fructe
    ca dintr-un câmp

    Și vin nopțile de vară
    și pliscurile lungi ale razelor
    vor, în zadar, să le smulgă
    E o luptă-ntre pământ și stele
    O, e-o luptă-ntre pământ și stele

    Plante mătăsoase, nevăzute flori
    Sunteți, voi, gândurilor,
    voi, visurilor,
    cu cât vă ridicați mai zvelte,
    mai biruitoare,
    mai fluturătoare in lumină,
    trupul cel vânjos
    se afundă în pământ
    ca o temeinică rădăcină.
    Nichita Stănescu, 4 aprilie 1963


    A venit îngerul și mi-a zis: de atâta amar de vreme te veghez ca să ajungi om de știință și tu până acum nu ai inventat nimic!
    Cum să nu: am inventat; numai că știința pe care ea am creat-o este atât de subtilă, încât uneori se confundă cu firescul. Ea se numește hemografia, adică scrierea cu tine însuți. Această scriere încearcă să oprească în loc ceea ce nu poate fi oprit niciodată în loc; starea fericirii adică. Speranța secretă de a exista a celui care există adică.
    Hemografia e o știință tânără. Ea are numai vârsta umanității. Ea are numai vârsta celui care se scrie pe sine. Strămoșii ei sunt în viitor. Din această pricină, ea pare stângace când de fapt e plânsă, și pare sângeroasă, când de fapt e numai roșie.
    Cel mai mare hemograf nu s-a născut încă, dar făcând calculul trist că se împlinesc 90 de ani de când Eminescu nu a mai scris real, cred că în acest an el se va naște din nou de la început. Mă gândesc că dacă unei femei îi trebuie 9 luni ca să producă miracolul existenței, 90 de ani îi trebuie țării ca să-l renască pe el. Eu am venit pe lumea limbii române ca să-l vestesc.
    Nichita Stănescu - Hemografia

    RăspundețiȘtergere