Din ciclul poeziilor găsite... (X)

Copilul din pădure

Ieri m-am întâlnit cu un copil,
într-o pădure.
Stătea "așa" în mijlocul ei și se uita fermecat
la ramuri, la frunze...
Copacii erau pentru el taine de neînțeles,
mistere în care voia să intre.
Nu-i era frică!
Era, pe semne, un copil curajos
căci stătea chiar în desimea pădurii
singur....
Și era întuneric... din cauza desimii
și lumina nu ajungea pâna la el.
Dar el se bucura de ramuri, de frunze
și din când în când mai privea un gândăcel...

L-am luat de mână încât să nu-l sperii,
dar mi-a zâmbit nevinovat!
Mi-a întins mâna și m-a lăsat
să-l port pe drumuri neștiute nici de mine...

Mi-a scos din buzunarul hainei
diverse.... o jumătate de lună, un pinten de munte, un izvor de ocean
o vioare, o carte, o hartă,
Avea de toate, chiar și o acadea...

Nu am avut ce să îi dau în schimb,

nu aștepta nimic...
I-am dat doar mâna mea!

Nu mai știu exact pe ce cărări am umblat,
Doar că ne-am trezit într-un loc minunat...
scăldat în lumină și soare,
mirosind usor a apa... cu sare!

Acolo erau alți mulți copii minunați!
Acolo l-am lăsat acum, în acel loc minunat
si el mi-a lăsat în mână

o raza de soare, o umbră de brad și o steluță de mare...
Să le port cu mine între anotimpuri
pana o să ne întâlnim iar!

O! Cu adevărat un copil minunat...