luni, 14 decembrie 2009

... la durere vrem să plecăm undeva departe

Vezi tu, copil iubit, cum la durere vrem să plecăm undeva departe, undeva unde să fie pace, liniște și bine! Adică să alegem calea cea largă, largă cât zarea! Sau cât „câmpii” pe care-și doresc unii oameni să-și ia ca să scape de o situație grea...

Această pornire rebelă în fața greutății vieții, e neauzirea și neascultarea milostivirii lui Dumnezeu ascunsă în durerea noastră! El a pus în noi durerea ca, ascultând-o, să mergem pe firul ei, care duce direct în inima noastră. Acolo vom descoperi izvorul răului și acolo vom chema pe Domnul, (acolo e robia Babilonului), Izvorul Binelui și Biruitorul răului. Dacă fugim de durere, fie luând analgezice sau euforizante, fie fugind pe căi străine, care mă aruncă în afara mea, voi spori răul care mă locuiește și voi trăi în permanentă nemulțumire, neliniște și chiar angoasă. Și oriunde m-aș duce, și orice aș face, voi găsi tot răul de care am fugit!

De ce? Oare nu e niciun loc pe pământ în care să găsim tot ce dorim noi? Ba da! Este, cum spuneam, inima noastră. Adâncul ei!

Cum intrăm acolo?

Pe calea cea strâmtă, cea a acceptării celor ce se văd, în noi, în aproapele și în jurul nostru, cu dorul celor ce nu se văd. Binecuvântând tot ce se vede și chemând pe Domnul, străbatem perdeaua de negură în care suntem și ajungem la Lumină! De fapt Ea, Lumina, ne conduce!

De ce e atât de strâmtă calea acceptării și binecuvântării? Pentru că nu putem intra pe ea decât răstignind în noi dorința ca lumea și cei din jurul nostru să fie așa cum ne dorim noi, dorința de a birui dreptatea noastră, dorința de răzbunare, de revoltă, dorința de a impune binele așa cum îl vedem noi, dorința de a obține ce vrem noi, indiferent de ce vor ceilalți... Răstignind egoismul, boala noastră despre care credem că suntem chiar noi înșine...

Acceptarea și binecuvântarea sunt grele, dar nu sunt singura cale care duce la Bucurie.

De ce?

Pentru că tot ce dorește inima noastră trebuie să fie absolut și desăvârșit! Or, acestea nu se găsesc decât în Dumnezeu și nu le putem obține decât cu El! El Însuși ne învață asta când ne cere: „Căutați mai întâi Împărăția”! Numai într-o realitate care are Absolutul ca Împărat iubitor de oameni, putem fi fericiți! Și cum Împărăția este și vine în noi, în cămara cea ascunsă a inimi noastre, în zadar o vom căuta în afară. Să coborâm acolo cu Domnul, chemându-L și binecuvântându-L și acceptând cu El „răutatea zilei”! Abia apoi toate se vor schimba, vor deveni noi! Abia apoi se împlinește făgăduința „adăugării acelor toate” dorite de noi!

Curaj, om drag! Toate astea sunt și pentru tine! Ce cauți tu, numai pe aici vei găsi!

Fă cele pe care ți le cere ziua în care ești cu binecuvântare și totul se va schimba! De la Sine! Cazi? Ridică-te! Repet, Domnul nu numără căderile, ci ridicările!

Nici nu știi cât îți mulțumesc pentru hărnicie, pentru că îți amintești de cuvântul meu și-l faci!

Dumnezeu să te binecuvânteze și să te mângâie pe Cale!


Maica Siluana


Donații

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu