miercuri, 16 decembrie 2009

Semiotica litică în Religia Creştin Ortodoxă



Cuvânt de învăţătură şi slavă ţinut la Schitul Sfântul Nicolae din Giurgiu în ziua de 29 iunie 2009, zi a Sfinţilor Petru şi Pavel


Piatra are numeroase conotaţii. Toate sensurile în Biserică se multiplică ostoind sensurile gregare şi sporindu-le rosturile sfânte.

Piatra telurică, gravitaţională reprezintă esenţa greutăţii, a imaterialului şi imobilităţii. Ea capătă aripi atunci când e privită cu ochi de heruvim.

Nichita Stănescu – îngerul blond al Poeziei Româneşti scria că în fiecare piatră e un zeu. Colorar : pietrele pot zbura, se pot înălţa. Spiritul din ele are aripi destul de puternice să le susţină planarea. Dar ochiul nostru dispare prea repede din lumea asta şi nu le percepe mişcarea... sunt cuvintele Anei Blandiana scrise la Comana Giurgiului. Iar dacă bisericile din piată îşi sumează arhitecturalul lor profil de zbor atunci acoperişul devenit aripă de şindrilă duce spre Cer comuniunea credincioşilor din interior.

Pentru Constantin Brâncuşi – sculptorul universal plecat cu ceaunul de mămăligă din Hobiţa Gorjului şi poposit în Cartierul Artiştilor Parizieni descoperă subtilitatea pietrei pe care o mângâie cu privirea lui de artist. Şi vameşii din Biblie se întorc şi nu-i îi recunosc capodopera calificând-o drept material brut, neprelucrat – respins pe borderourile de la graniţă.

Trebuie la rândul tău să pluteşti ca să simţi zborul pietrelor. Cocoşul Brâncuşian cântă pe Gardul Dimineţilor Cosmice, capul de copil ne grăieşte că încetăm a mai fi când nu mai suntem copii. Pasărea Măiastră surprinde nu zborul ci zburarea...

Italianul renascentist Dante Aligheri ne explică noţiunea astrelor – pietre incandescente: iubirea e cea care le defineşte noţiunea. Dar tot omul e cel care a ridicat piatra de jos pentru a-şi lovi semenul.

Sfântul Petru, adică piatra de Temelie a Bisericii Lui Hristos clădeşte prin trupul său lăcaş de închinăciune întocmai cum un corp găzduieşte vibraţiile unui suflet.

Sfântul Pavel a aruncat cu pietre în Sfântul Ştefan, dar s-a căit apoi văzând Lumina Lui Iisus pe Drumul Damascului. Şi a strâns acele pietre şi a ridicat Biserica cu ele. Să luam nedreptăţile şi caznele ce le aruncă asupra noastră vrăjmaşii şi să le convertim în trainice schituri şi mănăstiri şi biserici. Schimbarea de nume din Simion în Petru şi din Saul în Pavel oglindeşte metanoia spirituală.

Orice îndreptare de caracter justifică intrarea în alt plan de definire interioară şi de raportare exterioară la nume. Şi cum numele – spune Aristotel defineşte partea cea mai profundă a subiectului relevată în superficialitatea definirii sale – schimbările din noi sunt Botezuri permanente ale identităţii noastre.

Alexandru cel Mare a avut cel mai întins imperiu al Lumii – de la Mediterană până la Indii. Pe piatra sa funerară stă scris:’’ O piatră îi e acum de ajuns aceluia pentru care toată lumea nu era suficientă’’. Din această pericopă tombală trebuie să înţelegem că tot ce vor duce din această lume e o piatră pe care va fi gravat numele nostru. Ea va fi biserica mormântului nostru. Prin ea ne vom înălţa spre Cer.

Ea e liantul nostru cu Nemurirea. Mortarul ei îndulcit de ploi ne va uni cu Cerul.

Asprirea şi albirea ei sub Soarele de vară, ne va menţine curăţenia ce hristic gândind nu trebuie să fie un var ci o epurare.

Un catharsis aristotelian, un deliriu al lui Noe, o descumare iovică. Piatra noastră de mormânt va fi Biserica noastră prin care ne vom înălţa în Lumea de Dincolo.. Această piatră va fi eterică întocmai celei de pe mormântul Lui Iisus Hristos, care prin îndepărtare nu ar fi facilitat înălţarea care oricum s-ar fi produs prin orice obstacole materiale – ci a permis ochilor noştri să se convingă de adevărul Împlinirii Scripturii. Sfântul Petru din pescar cu năvodul devine pescar de oameni.

Întocmai peştilor al căror gel le înmoaie solzii şi le anulează forţa de frecare cu apa – noi unşi cu mir vom străbate Apele Văzduhului,Văile Cerului şi Treptele Angelice.

Primiţi în sufletul vostru pietrele zidirii voastre, deveniţi cu trupul vostru treptele pe care să urce credinţa şi rotulele voastre – pietrele articulaţiilor genunchilor să se şlefuiască sub greutatea corpului în rugăciune şi să devină sâmburi de ordine a Fructului de Slavă.

Dr. Cosmin Georgescu




Donații

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu