sâmbătă, 9 mai 2009

De ce ne este greu să iubim...

Este iubirea țelul suprem al vieții unui om?

"Da, este, dar nu iubirea pentru un băiat sau pentru o fată. Ci iubirea pentru Dumnezeu sau pentru aproapele. Țelul vieții noastre este să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit Dumnezeu pe noi. Să-L iubim pe Dumnezeu din tot sufletul nostru, din tot cugetul nostru, din toată puterea noastră, și pe aproapele la început cum ne iubim pe noi – deci să ne iubim pe noi – și după aceea să-i iubim pe toți așa cum ne-a iubit Dumnezeu pe noi. Ăsta-i țelul vietii. Dacă nu facem cât de cât acest lucru, noi ne-am ratat viața de fapt. Și lucrul acesta începe cu iertarea. Concentrați-vă pe iertare. Singurul lucru important în iubirea noastră rănită este să iertăm. Și când nu putem ierta atunci să ne îngrijorăm și să ne ducem la Doctorul vieții noastre, Care e Dumnezeu. Învățăm să iertăm. Pentru că uitarea sau scuzarea nu este iertare. Să învățăm să iertăm așa cum ne învață Hristos, adică în Duhul Sfănt. Numai cu Duhul Sfânt se poate ierta. Și durează. Uneori mai mult, pentru că rănile au fost foarte grave. Unii zicem că tata ne-a făcut un anumit lucru, sau un vecin, dar l-am iertat. Noi de fapt nu l-am iertat. Ne e și frică să ne aducem aminte. Dacă ne apropiem de amintirea aceea se trezește în noi o frică, o ură, o deznădejde, chiar cu pornirea de a ne răzbuna. Deci n-am iertat. Și atunci ne dăm seama că uitarea nu este iertare și că noi nu putem intra într-o iubire fără să fi iertat cele din trecut. Doi tineri nu se pot căsători, uneori ajung să le fie frică să se căsătorească, din cauza rănilor din copilărie. Dacă ai avut probleme mari în copilărie toată energia ta e blocată acolo și ți-e frică de ceilalți, ți-e frică să te căsătorești, ti-e frică de femeie sau de bărbat, o frică nevrotică. Și atunci iertarea deblochează acele puteri pe care le ținem noi acolo în adâncul nostru și circulă harul prin noi. Altfel suntem ca și cum am fi plini de ganglioni, de umflături, și harul nu circulă decât pe ici pe colo..."

Maica Siluana, Craiova, 30 noiembrie 2006


"Împlinirea poruncii lui Dumnezeu de a ierta nu este o lucrare omenească, psihologica, ci o lucrare divino-umana. Domnul spune: ”Fară Mine nu puteți face nimic”. Și noi înțelegem asta mai ales atunci când încercăm să iertam o faptă de neiertat. Atunci descoperim că dorința noastră de a răspunde Domnului cu iubire facând ce ne cere se lovește de neputința sufletului rănit de a face asta și de dorința lui de dreptate. Or Dumnezeu S-a facut Om tocmai pentru a veni in această neputință a noastră cu puterea Lui. Așa încat, atunci când ne dă o poruncă ne dă și puterea să o împlinim. Când aleg să zic ”Doamne, îl iert pe cel ce m-a rănit”, nu fac decât să refuz această putere pe care mi-o aduce El și să-mi închipui despre mine că aș putea să fac ce chiar nu pot. În acest moment mintea omului se îndreaptă către Dumnezeu și mărturisește: ”Doamne, nu pot, fă Tu asta în mine!”. ”Doamne, iartă-i pe cei ce m-au rănit!”. Însuși Domnul ne-a învățat aceasta când pe cruce s-a rugat pentru cei ce-L răstigneau: ”Tată, iartă-le lor!”."

Maica Siluana 


Donații

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu