"Sfânta Biserică nu consideră nicidecum şi niciodată că iubirea dintre bărbat şi femeie este păcat! Iubirea nu este păcat. Ceea ce numeşte Dumnezeu şi Biserica Lui păcat, este desfrânarea, ceea ce este cu totul şi cu totul opus iubirii.
În iubire, cel iubit e o taină, e persoană, e izvorul unei bucurii care te umple de uimire şi pentru care eşti capabil să-ţi dai viaţa ca acela să aibă mai multă viaţă şi bucurie.
În desfrâu, cel dorit, e dorit ca să nu fii tu singur, ca să ai tu pe cineva, ca să te simţi tu bine, şi mai ales e poftit ca ceva de la care poţi obţine voluptatea pe care o cauţi orbeşte. Dacă în primele momente ale unei "iubiri din afara Nunţii" totul pare dragoste şi dăruire, în relaţia intimă, totul devine căutare oarbă a voluptăţii. În voluptate tot omul e egoist. Pe acolo vine moartea acestei "iubiri". Dacă celălalt nu mai "asigură" porţia de voluptate căutată, cu "regrete" sau fără, e părăsit, e lepădat ca un obiect inutil...
Iată de ce S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu. Iată de ce vine în noi prin Sfintele Taine cu harul Său! Ca să ne vindece de această cumplită cădere la nivelul unor obiecte de consum!
Numai harul venit prin Nuntă ridică relaţia dintre bărbat şi femeie la nivelul ei de Taină între două persoane de o infinită valoare. Numai harul Nunţii face posibilă iubirea dintre bărbat şi femeie şi atunci când furia adolescentină a impulsurilor sexuale s-a potolit. Numai Nunta ridică sexualitatea la rangul ei de putere umană dătătoare de viaţă!
Un Părinte spunea că relaţia intimă dintre bărbat şi femeie dinainte de Nuntă, se deosebeşte de cea de după Nuntă, aşa cum se deosebesc pâinea şi vinul de după Prefacerea Darurilor, de pâinea şi vinul aduse de noi la Sfânta Liturghie.
Cine are urechi de auzit, să audă şi să se bucure de Adevăr!"
Maica Siluana
0 comentarii:
Post a Comment